
Facultatea de Inginerie Electrică a Universității din Craiova este locul în care, potrivit digi24.ro, un talentat student a reușit să construiască un aeromodel autonom. Datorită acumulatorilor care se încarcă cu energia electrică produsă de către celulele fotovoltaice (amplasate la nivelul aripilor), micul avion poate zbura fără oprire.
Studentul Arthur Crețu, originar din Chișinău, este pe punctul de a absolvi Facultatea de Inginerie Electrică la Universitatea din Craiova iar, la sugestia unuia dintre profesorii săi, a conceput, pentru lucrarea sa de licență, un aeromodel original, autonom. Deși un asemenea aeromodel nu este o realizare la îndemâna oricui, tânărul a dus o muncă asiduă, la finalul căruia mini-avionul a fost construit. Creatorul său a fost sigur tot timpul că își va putea duce munca la bun sfârșit, realizând ineditul mini-avion. Lucru care s-a și întâmplat!
Aripile micului avion autonom, pentru a cărui construire studentul a muncit vreme de un an de zile, au o anvergură de circa 400 de centimetri. Profesorul îndrumător al basarabeanului Arthur Crețu arată că avionul nou realizat va putea fi întrebuințat în scopul monitorizării diferitelor obiective, mai cu seamă pentru supravegherea unor areale naturale protejate. Pentru realizarea micului avion, care posedă un motor electric deosebit de silențios și poate zbura încontinuu, nu s-au cheltuit decât 5000 de lei.
Aparatul de zbor, care este la fel de ușor de dirijat precum o dronă, va rămâne în posesia unității de învățământ și va fi întrebuințat, foarte probabil, pentru diferite activități de monitorizare, dată fiind capacitatea sa de a zbura non-stop, precum și faptul că este prevăzut și cu o videocameră.
Sursa: www.digi24.ro
Imagini: www.digi24.ro
Autor: Tomi Tohaneanu


