Imediat după Big Bang, conform modelului standard, existau cantități egale de materie și anti-materie. Teoretic, acestea ar fi trebuit să se anihileze una pe cealaltă, ducând la dispariția Universului. Cercetătorii au căutat frenetic o anumită diferență între materie și anti-materie care ar putea explica de ce universul este încă prezent. Dar din orice punct de vedere au privit materia și antimateria, nu au găsit nici o diferență. Acest lucru i-a determinat pe cercetătorii să pună întrebări ciudate pentru noi: așadar, de ce există încă Universul?
„Toate observațiile noastre găsesc o simetrie completă între materie și antimaterie, motiv pentru care Universul nu ar trebui să existe în realitate! Pentru a exista, ar trebui să existe o asimetrie pe undeva, dar pur și simplu nu înțelegem unde este diferența”, a explicat Christian Smorra, autorul unui nou studiu realizat la CERN.
Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară este o organizație europeană de cercetare științifică, care operează cel mai mare laborator din lume pentru cercetarea particulelor elementare. Laboratorul este situat la câțiva kilometri nord-vest de Geneva, la granița dintre Elveția și Franța. Fondată în 1954, organizația are în prezent 22 de state membre.
Antimaterie este termenul folosit pentru definirea opusului materiei formate din protoni, neutroni și electroni. În același fel în care termenul zi definește atât perioada de 12 ore de lumină, cât și perioada de 24 de ore care include noaptea, termenul materie este folosit pentru definirea atât opusului antimateriei cât și totalitatea de materie și antimaterie existentă în Univers.
tradeucere și adaptare: Radu Ungureanu
