DE CE ŞI-A TĂIAT PORCUL ZENG SHEN

Într-o zi nevasta lui Zeng Shen se pregătea să iasă din casă. Văzând-o gata de plecare, fiul ei începu să ţipe ca din gură de şarpe, dorind să meargă cu ea.
Ca să scape de el, mama îi spuse:
– Stai aici cuminte şi când mă întorc o să tăiem porcul şi tu o să mănânci cea mai bună bucată de carne.
Revenind acasă, femeia văzu cu stupefacţie cum bărbatul ei se pregătea să taie porcul.
– Cum?, spuse ea, tu ai luat-o de bună? Când am spus de tăierea porcului, eu am vrut doar să-l potolesc pe micuţ!
– N-ai dreptate să vorbeşti aşa. În faptele sale copilul îşi imită întotdeauna părinţii. Minţindu-ţi fiul, îl înveţi să mintă la rândul lui. Dacă îşi va da seama că-l înşeli, el nu va mai avea încredere în tine de-acum înainte. Şi, astfel, îi dai o foarte proastă educaţie copilului.
Şi Zeng Shen se duse şi taie într-adevăr porcul.

Fotografia postată de Lupul Dacic.
Acest articol a fost publicat în POVESTIOARE. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns