Cine crede ca „sportul e sanatos” trebuie sa inteleaga ca de fapt sportul de orice fel duce mai des la moarte si la cancere si leucemii decat toate substantele „cancerigene” din lume. Insa acest lucru este cunoscut doar de cei care au inteles si studiat NMG.
Conflictele de devalorizare sau depreciere afecteaza sistemul locomotor :tendoane, muschi, cartilagii, oasele. Lcul si tesutul afectat este ceva individual fiind asociat automat de persoana respectiva cu sportul facut. La tenis este cel mai des bratul, la fotbalisti genunchii si calcaiul. La pianisti – tot un fel de sport de performanta de altfel – sunt degetele. Logic, nu ?
1. Caz: „Cancer la tibie”
Un tanar barbat se afla in stagiul militar. El este un bun alergator si se antreneaza zilnic, fiind obisnuit sa castige multe concursuri de atletism la care participa des.
In timpul stagiului miltar se face o cursa de 10.000 de metri in orasul in care era stationat si la care mai participa si catva ofiteri mai in varsta din compania lui, care sunt mai mult amatori. El este convins ca va castiga usor cursa, mai ales ca cei mai multi sunt mai in varsta ca el. Insa in loc sa castige, se face aproape de ras, caci ajunge pe un loc foarte slab si este depasit chiar de ofiterul lui care este cu 20 de ani mai in varsta.
In urma acestei infrangeri NEASTEPTATE sufera un conflict de devalorizare si ramane in faza activa de conflict timp de 7 luni. Aceasta se incheie de abia cu castigul cursei urmatoare in urma caruia valoarea de sine este restabilita. Insa odata cu victoria apare si procesul de vindecare al confictului care a durat deci 7 luni. In acest timp s-a subtiat osul asociat de psihic cu alergatul.
La cateva zile dupa cursa victorioasa incepe sa-l doara osul in tibia dreapta. Durerile devin din ce in ce mai puternice si nimic nu il ajuta. Candva ajunge la medic. Acesta spune in urma unui RMN ca ar putea sa fie „cancer”. I se face o punctie in os pentru biopsie si se constata ca este ceva bening (adica celulele sunt mici. La „malign” celulele sunt mai mari, asta fiind singura diferenta intra malign si benign. ambele celule fiind la fel de bune dar diferite in marime ca si caramizile la diferite case). Insa medicii nu stiu exact daca este o „fractura cauzata de oboseala osului” sau este „cancer adevarat”.
Ca urmare merge la alt medic care ii pune piciorul in ghips luni de zile si ii spune ca nu are voie sa puna greutate pe picior caci se poate rupe osul. Cand scoate ghipsul, muschii sunt atrofiati si nu mai au putere. RMN-uri ulterioare nu arata schimbari in os, ceea ce mentine dubiile legate de diagnostic, spre norocul pacientului.
Insa la 7 luni dupa ce debutul durerilor acestea dispar tot asa de subit cum au inceput. Atata a durat perioada de reparatie care din fericire nu a fost intrerupta cu citostatice, antibiotice sau alte otravuri. Daca i se analiza sangele medicii ar fi diagnosticat „leucemie”, caci leucemia asta este conform NMG: autoreparatia oaselor dupa un conflict rezolvat.
Norocul pacientului a fost deci ca medicii nu au diagnosticat cancer sau leucemie altfel lucrurile s-ar fi complicat enorm. Nu orice om are un asemenea noroc. Nici nu a primit morfina contra durerilor, caci morfina reduce procesul de reparatie si deci il lungeste.
Analizat posterior de pacient si de terapeuti cazul confirma 100% regulile descoperite de Hamer.
Din alt punct de vedere se vede la ce duce ambitia si mandria: la deceptie. In popoarele care traiesc natural nu o sa gasiti concursuri de genul asta unde 1-2l se bucura si restul plang caci nu au castigat.
Trebuie sa va dati seama ca din toti copii care merg la olimpiade si alte concursuri, multi din cei care nu au castigat se imbolnavesc ulterior daca au avut asteptari mari de la concurs. Si cei care castiga se imbolnavesc des caci au stat in suspans multa vreme.
Un om modest nu are cum sa cada caci nu se pune singur pe un podest. Un om care este pe un podest sau se crede pe un podest poate sa cada oricand. Tot ce se intampla in viata ne ajuta sa ne smerim de fapt si totul ne-o facem cu mana noastra. Putem invata multe lucruri utile din descoperirile uluitiare ale Dr. Hamer care nu se rezuma doar la autoreparatia corpului si lumineaza omul in ansamblu, de la interioriul sufletului pana la pielea moarta de pe calcaie.
Cazul 2: Inflamatia tendoanelor lui Ahile
„As dori sa va raportez si eu o intamplare personala fascinanta legata de NMG. Eu joc fotbal foarte pasionat de multi ani. Insa de 15 ani am o inflamatie a tendoanelor lui Ahile si care aparea numai vara atunci cand terenurile pe care jucam sunt mai tari. Iarna cand terenul este moale de la ploaie sau zapada problemele incep sa dispara. Cu cat jucam pe terenuri mai tari cu atat mai des aparea aceasta inflamatie care imi strica cheful sa joc. Cand ma trezesc dimineata dupa un atfel de joc imi trebuia jumatate de ora pana pot sa merg cat de cat. Am incercat toate metodele posibile ce sa scap de aceste dureri, insa nu a ajutat nimic. Diagnoza dupa un RMN a fost “inceput de degenerare”.
Imi era foarte clar ca tendoanele mele nu mai pot face fata solicitarii pe terenurile tari sau de pe asfalt.
Intr-o zi de august insa am inceput sa-mi analizez bolile care le am sau le-am avut din punctul de vedere al NMG si mi-am adus aminte si de aceasta problema. Si deoadata mi-am dat seama ca poate nu terenul este de vina ci doar o intamplare negativa legata de teren care m-a afectat si de care nu am scapat, formand asa-zisa „sina”.
Atunci trebuie ca acel conflict DHS care a declansat sina sa fi fost cu 15 ani in urma. Si deodata mi-am aminitit !
Jucam cu echipa acasa si terenul era tare ca piatra. In acest meci am cazut si mi-am intins tendoanele lui Ahile, ceea ce mi-a produs o durere asa de mare incat nu am mai putut sa mai joc. A durat 4 saptamani pana sa refaca tendoanele.
Acum am realizat de abia ca am asociat aceasta accidentare cu terenurile tari si ca de fiecare data cand jucam pe teren tare corpul isi aducea aminte de aceasta intamplare si vroia sa ma avertizeze ca e ceva periculos.
Ca sa elimin sina formata am constientizat situatia de atunci cat si faptul ca intamplarea veche de 15 ani nu mai avea nici o insemnatate pentru mine. De atunci am jucat de mai multe ori pe terenuri tari si inflamatia si durerile de la tendoane nu au mai aparut. Nu am putut insa sa cred si am pastrat secretul pentru mine. Am zis sa mai astept pana pot sa solicit picioarele mai mult (indoiala aceasta e cam tipica la barbati !). Acum 6 saptamani am jucat pe un teren de beton acoperit cu un strat subtire de pamant cu putina iarba sintetica si am jucat fara nici o reticenta pana la epuizare totala. A doua zi dimineata m-am sculat din pat si am simulat ca ma doare calciul in fata sotiei, insa dupa cateva secunde am inceput sa dansez si sa rad in hohote de bucurie spunandu-i sotiei cum m-am vindecat. Intre timp alerg si pe asfalt si nu am mai avut nici un fel de durere. Din punct de vedere sportiv ma simt ca nou nascut. Plin de recunostinta. T.G.”
Terenurile tari erau deci „sina”, factorul asociat de suflet cu un pericol sau senzatie negativa (pierderea meciului).
Remember: animalele nu fac sport !
Gabriel Margarit
Ce articol penibil !…