
Da, este vorba despre aceeaşi Goldman Sachs, firmă de investiţii care a provocat și apoi a exploatat o criză economică mondială, îmbogăţindu-se nemăsurat în timp ce sute de milioane de oameni erau afectaţi grav.
Trei elemente sunt în discuţie: tratamentele genetice dezvoltate de companiile de biotehnologii, bolnavii cronici şi profiturile de pe urma tratamentelor. În formula Goldman Sachs (GS), cele trei nu merg împreună, căci tipul de tratament care, administrat o singură dată, vindecă definitiv, scade substanţial profiturile de pe urma bolilor noastre.
Vindecarea maladiilor cronice este dăunătoare afacerilor, explică analistul de la GS, Salveen Richter, într-un raport din 10 aprilie intitulat „Revoluţia genomului”, destinat clienţilor GS.
„Posibilitatea de a asigura «tratamente cu administrare unică» este unul dintre cele mai atractive aspecte ale geno-terapiei, terapia genetică a celulei şi prelucrării genelor. Totuşi, astfel de tratamente oferă o foarte diferită perspectivă în ceea ce priveşte veniturile, faţă de terapiile cronice. Dacă, pe de o parte, această perspectivă are o valoare uriaşă pentru pacienţi şi pentru societate, ea poate reprezenta o ameninţare la adresa dezvoltatorilor medicinei genomului, care au nevoie de venituri constante.”
Richter face trimitere la tratamentele de la Gilead Sciences’ pentru hepatita C, care au obţinut rate de vindecare de peste 90%. Vânzările companiei pentru aceste tratamente au crescut la 12,5 miliarde în 2015, dar au scăzut de atunci, anul acesta fiind sub 4 miliarde.
„GILD este unul dintre cazurile în care succesul tratamentului hepatitei C a golit piaţa de pacienţi tratabili. În cazul maladiilor infecţioase, cum este hepatita C, vindecarea pacienţilor existenţi face să descrească de asemenea şi numărul de purtători care ar putea transmite virusul către noi pacienţi, astfel că scade şi bazinul de incidenţă. … Acolo unde bazinul de incidenţă rămâne stabil (de ex. în cancer) posibilitatea vindecării induce mai puţine riscuri pentru stabilitatea veniturilor.”

Pacat ca americanii nu protesteaza sau nu se revolta.
La Timisoara avem un centru de cercetare in acest domeniu de terapia genetica a celulei si tratarea ei ,in domeniul oncologic .Problema e ca desii au rezultate extraordinare ,nu pot aplica aceasta terapie deoarece e foarte scumpa .Ce stiu sigur e ca se aplica tratamentul odata si daca e metastaza uneori e nevoie si de a doua oara (foarte rar),dar au inregistrat niste rezultate record ,recunoscute de toatata lumea academica din UE si America .Nici nu-ti vine sa crezi ca ti se ia doua eprubete de sange care se trateaza si apoi ti se face medicamentul expres pt tine ,pt adenomul tau ,ti-l injecteaza si respectiva solutie merge direct la cancerul pe care l-ai dezvoltat si omoara celula cu celula ,dupa ce-si face treaba asa zisi nanoboti mor si sunt dati afara din organisam ca orice celula moarta .N-am inteles de ce acest tratament ajunge si la 100000 de euro .Oricum nu poate fi produs la scara mare ,caci fiecare om de pe pamantul asta are adenomul lui si numai al lui ,poate fi asemanator cu al rudelor dar niciodata acelasi (nici macar la gemeni) .Sa speram ca intr-un viitor apropiat ne vom destepta si vom cere guvernelor noastre sa fim tratati prin aceasta metoda ,desi m-as mira sa se intampe asta mai ales ca nu doar cancerul poate fii tratat prin aceasta metoda ci si Parkinsonul ,bolile degenerative ,bolile cardiologice etc ,etc Ganditi-va ca nu doar farmaciile ar avea de pierdut ci si medicii daca s-ar pune in aplicatie ai avea nevoie de biologi buni ,doctori care sa stie sa-ti citeasca un tomograf sau o rezonanta magnetica si gata ,spitalele n-ar mai fi pline ,n-ai mai avea oameni in suferinta si nici atata personal .Cercetarea bat-o vina ,ce-nseamna creierul uman cat bine poate face dar si cat rau :
Scuze pt greselile de ortografie ,le-am vazut abia dupa ce i-am dat drumul textului.Scuze.
Si eu daca scriu de pe telefon fac greseli. Nu asta conteaza ci mesajul draga Simona. Nu-ti face probleme.
Pe de alta parte nu sunt convins ca nanobotii vindeca cancerul, …este doar o poveste. Dupa cum bine stii si tu problema vindecarii cancerului nu consta DOAR prin simpla eliminare a celulelor canceroase ci este foarte complexa. Elimini un set de celule insa felul de viata, toxicitatea, impreuna cu multe alte POSIBILE SITUATII NOCIVE creaza altele. Nu este asa de simplu.