După mulţi ani am scris poemul SAMADHI, întru gloria acestei stări cosmice:
Întunericul şi lumina s-au stins deopotrivă,
Aripile întristării s-au risipit,
Bucuriile pieritoare s-au pierdut în zare, corăbii iuţi,
Năluca simţurilor nu mai există acum pentru mine.
Boală, sănătate, ură, iubire sau moarte,
Umbre deşarte pe ecranul dualităţii – toate s-au destrămat.
Sarcasmul, hohotele de râs, vârtejurile de melancolie,
S-au topit în oceanul preafericirii.
Bagheta fermecată a meditaţiei
A liniştit furtuna iluziei.
Universul, vis uitat, aşteaptă din subconştient,
Gata să-mi ia cu asalt nou-trezita memorie divină.
Trăiesc fără umbra cosmică,
Ea nu mai există, dincolo de stinsa mea părere de rău;
Aşa cum marea există fără valuri,
Dar ele nu respiră fără mare.
Vise, veghe, somnul profund,
Trecutul, prezentul şi viitorul, nu sunt pentru mine
Decât un veşnic prezent: Eu, Eu pretutindeni.
Planetele, stelele, galaxiile, Pământul,
Mii de cratere în flăcări, cutremurare a Firii,
Creuzete gigantice ale Creaţiei!
Gheţari de raze cosmice, fluxuri incandescente de electroni.
Gânduri ale tuturor oamenilor, trecute, prezente sau viitoare,
Fiece fir de iarbă, eu însumi, întreaga omenire,
Fiece particulă de pulbere cosmică,
Mânia, lăcomia, binele, răul, mântuirea, ispita,
Le-am înghiţit, plumbul l-am urcat în aur
Într-un vast ocean – sânge al Fiinţei mele înflorind fără sfârşit.
O bucurie extatică, născută din meditaţie,
Îmi orbeşte ochii,
Izbucneşte în flăcări de fericire,
Topindu-mi lacrimile, ţesuturile, toată fiinţa.
Tu eşti eu, eu sunt Tu!
Cunoaşterea, Cunoscătorul, Cunoscutul nu sunt decât un Unic Tot.
Exaltare netulburată, fără contenire, din eternitate, pace mereu fragedă.
SAMADHI, beatitudine dincolo de orice închipuire,
Tu nu eşti o stare inconştientă,
Palid produs al unui cloroform mental,
Tu mi-ai lărgit, o, SAMADHI, câmpul conştiinţei
Dincolo de limitele trupului meu muritor,
Până la ultimele frontiere ale Veşnicului!
Acolo Eu, Oceanul Cosmic,
Contemplu micul ego plutind în Mine.
Rândunica, fiecare grăunte de nisip, nimic nu scapă vederii Mele.
Întregul spaţiu pluteşte ca un iceberg în marea Mea Minte.
Pocal gigantic, Eu alcătuit din toate lucrurile.
Din meditaţia dăruită de GURU, profundă, prelungită, însetată
Soseşte acest SAMADHI ceresc.
Aud murmurul ultimilor atomi,
Pământul întunecat, munţii, valurile – toate devin fluide.
Mările se evaporă ca nebuloase cosmice.
AUM suflă deasupra aburilor, îndepărtându-le vălurile;
Oceanul îşi descoperă electronii luminoşi,
Şi deodată sunetul tobei cosmice
Preface lumina fizică în Lumina veşnică
A beatitudinii care pătrunde totul.
M-am născut din bucurie, trăiesc în bucurie, mă topesc în ea.
Ocean mental, beau valurile creaţiei.
Patru văluri: solidul, lichidul, vaporii, lumina se ridică.
Eu însumi sunt una cu Marele Eu.
Adio, umbre ale amintirii pieritoare.
Cerul spiritului meu este neprihănit,
Fie deasupra, dedesubtul sau înaintea mea.
Sunt una cu raza eternităţii.
Bucuria mea, uşoară ca un balon, a trecut dincolo de nori,
Iată-mă devenit Însuşi Oceanul Bucuriei.
Fragment din cartea Autobiografia unui yoghin, de Paramahansa Yogananda
