Dacă observăm natura, putem constata că toate creaturile caută un adăpost şi îl apără. Păsările îşi construiesc cuiburi, alte animale au gaura lor, vizuina lor, culcuşul lor, teritoriul lor, etc. şi se luptă dacă un alt animal încearcă să le ia locul.
Fiecare fiinţă a primit deci de la natură dreptul de a poseda un domiciliu care să-i aparţină.
Este valabil pentru lumea vizibilă ca şi pentru lumea invizibilă. Fiecare spirit are, de asemenea, un loc care îi este rezervat în spaţiul infinit. Fiecare creatură spirituală ocupă un loc delimitat şi protejat de anumite vibraţii, de anumite culori sau de o chintesenţă particulară, un domeniu unde cel ce posedă vibraţii contrare nu poate veni să provoace perturbaţii.
Acolo unde locuieşte un Iniţiat, nici un spirit rău nu are dreptul să intre.
Un Iniţiat poate interzice intrarea în locuinţa sa a acestor spirite folosindu-se de simboluri, prin care le ameninţă cu acea sau acea pedeapsă dacă nu respectă interdicţiile. Astfel, mulţi amplasează o pentagramă deasupra uşii. Şi când vrea să facă o ceremonie magică, o mare muncă spirituală, când trebuie să invoce entităţile divine, un Iniţiat rezervă un loc şi îl consacră pentru a interzice intrarea spiritelor rele: el aprinde una sau mai multe lumânări, înconjură locul într-un cerc, unde înscrie nume sacre, arde esenţe, şi în acest spaţiu purificat, are toate condiţiile de a lucra. Singurele care au dreptul de a intra sunt entităţile benefice, în timp ce cele malefice rămân în afară, urlând, ameninţând, şi dacă încearcă să pătrundă ele sunt fulgerate.
Acum, veţi spune, de ce aprinde un mag lumânări sau făclii? Pentru că înainte de a întreprinde o muncă sacră, o ceremonie magică, el trebuie să cheme lumina. Lumina trebuie să prezideze totul, iar magul care trebuie să facă o ceremonie, preotul care trebuie să spună slujba, aprinde cel puţin o lumânare, pentru ca lumina să fie prezentă. Şi atunci când lumina este prezentă, intunericul este îndepărtat.
Magul ştie de asemenea că focul este o uşă care se deschide lumii de sus, pentru că focul reprezintă limita între lumea fizică şi lumea eterică. Prin foc, este mai uşor să ai acces la lumea divină.
Cât despre cei care utilizează lumânările sau făcliile pentru practicile lor de magie neagră, ei trebuie să ştie că comit un veritabil sacrilegiu.
Focul, despre care mitologia povesteşte că a fost furat din Cer pentru salvarea omului, nu trebuie să fie folosit la orice.
Astfel, in lumea invizibila, flacăra acestei lumânări va forma o barieră de lumină în jurul vostru.
În locurile in care trăiesc oameni, milioane şi miliarde de entităţi vin, pleacă, circulă, fără ca ei să-şi dea seama. Deci, dacă nu faceţi nimic pentru a le împiedica accesul, creaturile inferioare, găsind uşa deschisă, pot veni să fure sau pot comite alte stricăciuni.
Iar voi nu puteţi să vă plângeţi Justiţiei divine, ea vă va răspunde: “E vina voastră, nu aţi pus o pancardă: “Proprietate privată. Intrarea interzisă”, sau cel puţin o sârmă subţire, în mod simbolic”.
Dacă via voastră nu este îngrădită, nu vă miraţi dacă vi se fură strugurii.
La fel, dacă inima, sufletul, spiritul vostru rămân deschise celor patru vânturi, fără a fi consacrate, protejate, înconjurate de o barieră de lumină, spiritele intunecate, indezirabilii, au tot dreptul de a intra, au dreptul de a face stricăciuni şi de a pleca, luându-vă toate comorile.
Nu putem să le pedepsim, intrucat propietarul trebuie să-şi ia precauţii.
În acelaşi fel cum în trecut se protejau orasele şi castelele, cu ajutorul zidurilor şi şanţurilor cu apă, la fel, discipolul trebuie să ridice în jurul lui pereţi, ziduri şi fortificaţii. Voi faceţi asta?
Nu, rămâneţi expuşi venirii şi plecării nepoftiţilor, iar apoi vă plângeţi că aţi fost prădat sau că vă simţiţi trist şi nefericit, epuizat.
Priviţi în natură: nimeni nu are încredere, păsările, animalele salbatice, insectele ridică în jurul lor obstacole, pentru a împiedica ca cineva să le găsească şi să le captureze. De ce omul este aşa de naiv şi încrezător şi crede că nici un inamic nu îl ameninţă şi că el va fi menajat? Desigur, în plan fizic el este apărat, da, dar în planul invizibil el se indreapta spre cele mai mari pericole.
Dar cum fiinţa umană nu este instruită, ea nu ştie cum să acţioneze şi lasă să intre diavolii, care se instalează şi se cramponează, în timp ce îngerii rămân în afară spunându-şi: “E ocupat, noi nu mai putem intra”.
Însă dacă luaţi chiar voi decizia şi vă adresaţi entităţilor ceresti, pronunţând aceste cuvinte magice: “Iată, eu sunt stăpânul casei: dispuneţi de tot apartamentul, de toate lucrurile, sunt ale voastre”, în acel moment, ele devin foarte puternice şi îndrăzneţe, se aruncă asupra celorlalţi, care o şterg.
Magia nu este altceva decât o comparaţie între Pământ şi Cer.Iată definiţia cea mai veridică a magiei: o muncă unde se compară fără încetare Pământul şi Cerul.
Prin această comparaţie, omul înţelege ce muncă are de făcut pe Pământ: să facă să vibreze Pământul în armonie cu Cerul, să facă să coboare Cerul pe Pământ …
Instaurarea divinitatii în materie constituie magia divină, teurgia.
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
https://leokamarius.blogspot.com
