„Solicitarea Italiei de repartizare a unor migranți, e calea către infern”, consideră premierul ceh
Premierul ceh Andrej Babis a calificat duminică drept „calea către infern” solicitarea făcută de Italia partenerilor săi din Uniunea Europeană de a prelua o parte dintre cei 450 de migranți salvați și care se află la bordul a două nave în apele teritoriale italiene, informează AFP.
Șeful guvernului italian, Giuseppe Conte, a anunțat sâmbătă, „după o zi de contacte telefonice și scrise cu toți cei 27 de lideri europeni”, că Franța și Malta vor prelua fiecare câte 50 din cei 450 de migranți și a asigurat că „foarte rapid va sosi și acceptul altor țări europene”, scrie Agerpres.
„Țara noastră nu va prelua niciun migrant”, a scris Babis pe contul său de Twitter, explicând că a primit, la fel ca alți lideri europeni, o copie a scrisorii lui Conte, dar că a apreciat că „o asemenea abordare reprezintă calea către infern”. Aceasta „nu face decât să-i motiveze pe traficanți și să le sporească veniturile”, a adăugat Babis, care a pledat pentru „principiul voluntariatului”, apreciind că „ar trebui să-i ajutăm pe migranți în țările din care provin, dincolo de frontierele Europei, pentru a-i împiedica să pornească la drum”.

IOHANNIS SA MORI IN KAKA DACA PRIMESTI ALTI IMIGRANTI IN ROMANIA.