În Oceanul Pacific, la jumătatea distanței dintre Papua Noua Guinee și Hawaii, există o mică insulă numită Banaba. Înainte de sosirea europenilor în zonă, Banaba era un paradis tropical în adevăratul sens al cuvântului. Insula înconjurată de o „perdea” de corali avea o floră și o faună extrem de bogată și o populație nativă extrem de pașnică și înfloritoare. În 1900, Albert Ellis un prospector din Noua Zeelandă a constatat că suprafața insulei este făcută dintr-un guano pietrificat care, de-a lungul anilor, a devenit fosfat.
Britanicii au convenit ca locuitorii insulei să primească câte 50 de lire sterline pe an în schimbul drepturilor exclusive de exploatare minieră timp de 999 de ani. Când a început cel de-al doilea război mondial, Japonia a invadat Banaba, iar majoritatea insularilor au fost trimiși în lagăre sau au fost executați. După război, populația supraviețuitoare a insulei, de aproximativ o mie de persoane, a fost relocată cu forța de către britanici pe Insula Rabi, asta sub pretextul că japonezii le-au distrus casele, ceea ce nu era adevărat. Populația rezidentă a insulei a fost ultimul obstacol în calea mineritului total al insulei. Fără aceștia prin zonă, britanicii au reluat procesul de extracție a fosfatului până când insula a fost distrusă total în anul 1979
În 1971, banabanii i-au dat în judecată pe britanici pentru că distrug insula și pentru că i-au mințit spunându-le că japonezii le-au distrus locuințele. Curtea a decis ca guvernul britanic să plătească 6,5 milioane de lire sterline locuitorilor insulei, o sumă infimă în comparație cu banii pe care i-au făcut din extracția fosfatului.
În 1979, după ce Kiribati și-a câștigat independența față de Coroana Britanică, aproximativ 250 de voluntari s-au mutat din insula Rabi în Banaba.
sursa: https://www.amusingplanet.com/2018/10/banaba-tropical-paradise-destroyed-by.html
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
