În lupta cu tâlharii trebuie să lupţi ca un tâlhar. Cam asta e lecţia pe care trebuie s-o înţeleagă guvernanţii în interacţiunea lor cu marile centre de interese.
Să vedem un exemplu ca la carte. BNR a trimis o scrisoare lacrimogenă în care-şi exprima îngrijorarea faţă de profitabilitatea bietului sistem bancar. Cică bietele instituţii de binefacere ne vor părăsi, lăsându-ne aici singuri cu „sărăcia şi nevoile şi neamul”. Adicătelea că calu(sic!) o să fugă de bunăvoie de pe păşune. Iată că, fără a da vreo urmă de slăbiciune, Teodorovici a ieşit cu o nouă propunere la mezat: impozitarea provizioanelor. Abia acum bancheraşii noştri au motive să simtă o transpiraţie rece pe şira spinării. Şi asta pentru că problemuţa e tare încurcată.
Din punctul de vedere al bancherilor, provizioanele pe care le constituie sunt cheltuieli cu scop prudenţial. Astfel, ele le diminuează profiturile. De asemenea, cu fiecare rambursare a corectă a unui credit pentru care s-a constituit provizion, ele se diminuează intrând pe venituri. Schematic – atenţie, nu exhaustiv! – cam aşa stau lucrurile.
Din punctul de vedere al Fiscului, trebuşoarele stau cumva diferit. Cheltuielile cu provizioanele sunt bani pe care Banca îi mută dintr-un cont propriu în altul. E drept, conform normelor prudenţiale, n-au voie să intre în ei decât atunci când creditul provizionat a fost rambursat. Fiscul vine însă şi spune: OK, înţeleg că-ţi faci provizion, dar treaba mea e că tu, prin acest provizion, îţi diminuezi artificial profitul. În aceste condiţii nu-ţi mai iau în calcul provizioanele la calculul profitului, astfel încât eşti obligat să-mi plăteşti impozit pe ele. Mai mult, dacă într-adevăr se dovedeşte că acel credit ţi-a trecut definitiv pe pierdere, noi, Fiscul, îţi returnăm impozitul încasat necuvenit.
Problema privitorului din afară e una singură: cine are dreptate? Din punct de vedere tehnic, ambele părţi au dreptate. Băncile pentru că sunt obligate să înregistreze respectivele provizioane, blocându-şi banii cu care ar putea da alte credite, iar fiscul deoarece îşi vede diminuate veniturile. La urma urmei, problema este aceea a cui suportă „creditul fiscal”. Dacă se elimină provizioanele de la calculul profitului, cele care-l suportă sunt băncile, dacă nu rămâne ca până acum, adică suportă taica statul. Cert este că statul are tot dreptul să ia o asemenea decizie. Până în acest moment nu ştiu cum se procedează în alte state, dar nu m-ar mira ca, din nou, noi să fim singurii care arătăm atâta largheţe.
Corect ar fi ca sarcina fiscală să fie cumva împărţită, adică să se deducă doar un 50% din provizioane. Probabil la asta se gândeşte şi Teodorovici, dar aruncând buzduganul în faţă le-a arătat mult prea neajutoraţilor bancheri perspectiva cea mai neagră.
Autor: Dan Diaconu
Banii fara munca muncitorilor sint un morman de hirtie care mucegaieste prin seifurile bancilor – Stalin
Bine ,bine cat o sa ne coste pe noi fraierii care avem rate ,descoperiri de card ?Cu ROBOR-ul m-am linistit imi trimit aia de la BCR si de doua ori pe luna cat bani am de dat in plus .Si asta-i taxa pe care o platim tot noi ,un fel de impozit pt prostie prostia noastra a celor care n-am avut alta treaba decat sa ne imprumutam .Ca doar n-o platii bancile .