
Sunt doar câteva chestiuni pe care le-am prins din declarațiile publice ale membrilor marcanți ale celor două partide. Sunt însă ferm convins că rezerva lor e infinit mai mare! Aferim!

– desființarea familiei și traiul în grupuri;
– în locul achizițiilor de bunuri se va permite strict achiziția serviciilor;
– tratamentele naturiste și homeopate vor fi interzise;
– statul și înlocuitorul său, corporația, vor dispune asupra corpului tău deoarece acestea sunt singurele entități care știu ce-i mai bine pentru tine
– vaccinarea va fi obligatorie indiferent de vârstă, iar tratamentele vor fi dictate de mahării din farma;
– cum corpul nu-ți aparține, oficialii vor decide când ai murit și când îți pot fi extrase organele din corp pentru a fi donate;
– singura formă economică acceptată va fi corporația;
– știrile vor fi filtrate astfel încât să nu ajungă la populație ceea ce se numește „fake news”;
– teoria genului va deveni normă de bază a societății, iar cetățeanul va fi obligat să-și demonstreze „inclusivitatea” și „toleranța” prin adoptarea modului de viață al minorităților sexuale;
– educația sexuală va deveni obligatorie în școli încă din ciclul primar, inclusiv cu „lecții practice”;
– copiii nu vor aparține părinților, ci societății care „știe mai bine cum să-i educe”;
– cultivarea plantelor nu va fi permisă decât în mod industrial;
– creșterea animalelor pentru carne va fi interzisă;
– circulația cetățenilor va fi restrânsă la perimetrul orașelor pentru a permite refacerea habitatului natural;
– consumul va fi raționalizat pentru prevenirea încălzirii globale;
– se va permite libera circulație a imigranților; pentru acomodarea acestora localnicii vor trebui să se sacrifice deoarece „libera circulație e un drept”;
– teoriile „inclusivității” se vor aplica și imigranților;
– pentru optimizare spațiile de cult vor fi împărțite în mod egal între diferitele religii;
– se vor interzice orice formulări religioase care încalcă normele corectitudinii politice;
– practirea religiei se va face prin declarație pe propria răspundere, iar textele sfinte, înainte de a fi predicate, vor trebui aprobate de către un consiliu de conformitate;
– nu vor fi permise ritualuri tradiționale(botez, circumcizie, etc) pentru copii, ci numai după majorat, în urma unei cereri;
– actele sexuale vor fi permise doar prin consimțământul scris al ambilor partener, cu descrierea clară a fiecărei acțiuni(există deja în Suedia);
Autor: Dan Diaconu

Ultima regula „suedeza” de pe lista este cea mai haioasa dar si foarte necesara in ultima vreme pentru a evita tribunalul. Ca urmare inainte de intilnirea amoroasa trebuie intocmit un contract semnat la notar in prezenta a doi martori care sa indice in mod explicit unde si in ce pozitie se vor afla picioarele, miinile, capul, samd.
lumea este pe final. asa cum spunea einstein inteligenta este o constanta universala dar din pacate populatia creste exponential! si la ora actuala numarul exponentialilor idioti cretini habarnisti este in …crestere..exponentiala…vezi usr , plus
…orice partid sau fractiune politica care vor castiga, va avea aceasi programa, mai sus mentionata, chiar impusa,(sic), oricum molustele astea de umbra stiu doar sa se taraie printre gunoie si sa desfida pestisorii aurii care i-ar putea scoate din cloaca imputita a involutiei lor…, dar…, vorba lui ionel; „lumea este pe final”, ce este scris sa se intample…, se va intampla.
Nu am atins ca popor masa critica necesara iesirii din „cerc”. Vorbesc cu peretii de peste opt ani. Toata romanimea s-a strans pe fb si pe net de parca fb ar fi Dumnezeu. Pamantul il mai muncim cativa „disperati”. Dumnezeu internet nu moaie posmagi romanilor.
Vorba lungă, saracia romanilor. Imi amintesc ca in anii 2010-2011, cand internetul se impuțise de profeți mincinosi care profețeau Saltul in 5D si ” Romania- Noul Ierusalim”, eu plângeam si spuneam ca ni se pregateste o dictatura foarte urata si ca Dumnezeu nu ajuta un popor las, lenes si indiferent față de copii, batrani, paduri, ape, pamant, animale. Am mancat si bataie in grupurile new age pentru ca nu-mi tin gura. Masonii infiltrati in grupul de pe net matriceanoiiromanii si altele care intre timp au disparut, foloseau puterea cuvantului intoarsa impotriva celor ce refuzau minciunile. E simplu: pui otrava informationala intr-o postare si-i reduci la tacere pe rebeli. Magie cabalistica, magie cu dragoni, magie sexuala. Cam asa a fost războiul nevazut. Romanii sunt in proportie prea mare lasi si tradatori, asa ca masa critica a iubirii si compasiunii pe care eu am incercat sa o creez in Romania nu a fost atinsa. Cu dracii dupa noi ce sa atragem? Tot draci! Viitorul inca nu este scris. Nu e tarziu sa atingem masa critică. Dar…romanii vor cu dosul in doua luntri si sunt greu de urnit. Fara constiinta, atragi biciul pe spinare si umilinta. Te calca toti in picioare si tu, popor roman uituc si incapabil sa iesi din istoria care se repeta, iti aplauzi acum noii ” salvatori”. Ati vrut dacism? Daca citeati mai atenti legile lui Zamolxis, ati fi dedus ca sunt aceleasi ca si cele ale lui Iisus. V-ati fi unit cu crestinii romani, si ei tot farisei ca voi, si am fi atins masa critica. Iaca, vi s-a implinit dorinta: vine Ierusalimul peste voi. Sunteti alesi. Nu putem culege flori si fructe cand semanam spini si ciulini.
Copii deja, fara efort prea mare, nu mai apartin parintilor. Priviti mai adinc in jurul vostru!