
E clar…copilul nu mai apartine parintilor, ei sunt doar intratinatori. Asta inseamna progresim si globalizare! Mai vreti capitalism si o tara ca afara?
Șeful statului a promulgat o lege pentru modificarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011 care prevede că învățământul general obligatoriu este extins treptat la 15 clase până în 2030.
Potrivit actului normativ semnat de președintele Klaus Iohannis, grupa mare din învățământul preșcolar, învățământul primar, gimnazial și liceal devin obligatorii până în anul 2020.
”Învăţământul secundar superior şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030. Frecventarea învăţământului obligatoriu poate înceta la forma cu frecvenţă la 18 ani”, se stipulează în actul normative, notează stiripesurse.ro.
Tot astăzi, Iohannis a mai promulgat o lege care vizează modificarea Legii Educației Naționale. Acest act normativ vizează organizarea funcșionării liceelor cu profil agricol în subordinea Ministerului Agriculturii și în coordonarea Ministerului Educației Naționale.
Vineri, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a propus o serie de schimbări ale sistemului de învățământ, care dau peste cap întreaga structură.
Dacă grupa mare devine obligatorie până cel târziu în 2020, înseamnă că de la anul aceasta va fi deja obligatorie. Astfel, în anul școlar 2019-2020 sau, cel târziu, 2020-2021 va fi implementată această măsură.
BUCUREȘTI, 1 apr – Sputnik, Georgiana Arsene.

Jigodia asta împuțita care a vândut copii un sociopat si psihopat notoriu ai este foarte usor sa semneze un cacat de lege ! Dar aici nu este de vina doar clasa politica care este trădătoare si subjugată mental si material intereselor demente ale marilor corporații este de vina populația ACESTEI țări care înghite fără să mestece orice vomă lansată de ACEASTA clasa politica trădătoare ! Noi nu mai suntem un popor ,noi suntem o turmă de vite care aștepta să fie sacrificată . Nu stiu daca acest neam realizeaza ca moartea lui bate la usa !
Ne poate indigna sever decizia lui herr Johannis dar nu trebuie sa ne surprindă ! Explic . El nu face altceva decit sa urmeze ordinele elitelor obscure care dirijează Uniunea Europeana . Iar aceste elite , ne duc in marș forțat spre … globalizare ! Vor sa ne reducă posibilitățile de protest si apărare contra măsurilor lor impuse noua prin legi cind nu se poate altfel . Măsuri care ar include si microciparea noastră cu diferite pretexte . O data microcipați , am fi ca niște mielușei la dispoziția elitelor sataniste care ar continua cu viața lor de mizerabili iar noi cu a noastră de sclavi docili . Numai ca se Înșeală amarnic . Nu le va rezulta planul lor diabolic ! Frau merckel este deja cu un picior afara din viața politica ! In Franța , macrop este din ce in ce mai dezaprobat de catre francezi si va fi dat afara ! In Anglia , coana Theresa , a fost pusă pe tușa de numa iar Parlamentul însuși spune una azi si alta mîine ! Acum ca in State , procurorul moeller a dat greș cu anqueta lui asupra lui Nenea Trumpy . Nu a găsit nimic contra lui cu așa zisa colaborare a Russiei in alegerile prezidențiale din State ! Acum Trump si Patrioții pot contraataca de numai ! Ordinul Alianței care lupta la nivel global contra hidrei obscuro-satanista era clar : GB trebuia sa iasă din UE fără acorduri !! Dara elitele obscure din Anglia s-au facut ca ploua . Nu le convine sa piardă City care este punctul nevralgic al business-urilor din toată lumea ! City este proprietatea ,, suveranei ,, si este gestionat de catre mafiile obscure ! In Israel , de asemenea Patrioții vor sa scoată țara lor din ghearele khazarilor sataniști ! Aceștia si complicii lor se pregătesc de fuga in cazul in care vor trebui sa iasă val-virtej din Israel ! Ei își pregătesc locuri de fuga temporara . Unul din locurile acestea este … România ! România trebuie sa iasă din ghearele khazarilor si a UE , o organizație criminala de tip mafiot ! Cum o poate face ? Cind arestările gusterilor obscuri mari va începe in State , va fi semnalul ca lupta împotriva lor trebuie sa înceapă si in alte părți ale lumii ! România noastră pamint Dacic , trebuie sa adere la Alianța ! In curind , trebuie sa se confiște jucăria obscurilor , petrodolarul ! El va fi înlocuit cu dolarul sprijinit cu aur . România trebuie sa-si păzească ca pe ochii din cap aurul care mai ramine ! Si aurul acesta nu are ce sa caute in bănci străine ! Trebuie sa stea in România , nu in alte părți ! Obscurii nu pot cîștiga or si cit ar hi de-ai dreac !