Dr. Radu Toma: ”UE în Est” (II) – ”Un experiment ce nu trebuia urmat de nimeni”

Continuăm interviul pe care ni l-a acordat dr. Radu Toma, unul dintre cei mai valoroși și experimentați specialiști în politica externă. Istoric, publicist şi comentator de politică externă, Radu Toma a lucrat înainte de 1990 la TVR, Agerpres, și la prestigioasa publicație de politică externă „Lumea”.

Stabilit în SUA în 1980, a fost lector şi a efectuat programe de cercetare de istorie socială est-europeană la universităţi şi institute din SUA şi Canada. Este membru al Asociaţiei Istoricilor Americani, din Washington, D.C. A publicat mai multe volume de comentarii și eseuri vizând evoluţiilor geo-politice din Europa de Est, spaţiul post-sovietic şi arealul Mării Negre.

În prima parte a interviului am atins problema inexistenței unui plan real, eficient, al susținerii trecerii fostelor state comuniste la dezvoltarea în sistemul capitalist – și am pus întrebarea cheie: de fapt, așa – zisul sprijin european și american pentru Est, pentru statele ex-comuniste, a fost, în realitate, doar propagandă, sfaturi și inducerea unei orientări economice și politice?

Pentru a ne apropia de răspuns, am decis să urmărim evoluția fiecărei țari fost comuniste, într-un serial de analize punctuale, alături de distinsul meu invitat.

Am început cu țările baltice, prezentate de multe ori ca ”modele” de democrație. Prima a fost Estonia, continuăm acum cu Letonia și Lituania.

Letonia – ”Neoliberalismul adus de UE s-a dovedit o calamitate!”

– Dragoș Dumitriu: Stimate invitat, mărturisesc că, pe vremea când noi făceam eforturi disperate și sacrificii să intrăm în UE, mă deranja că o țară minoră ca potențial și importanță, ca Letonia, ne era dată ca exemplu ”se succes”! Ori, acum nu prea mai aud de ei… A fost o poveste de succes scurtă?

– Radu Toma: Da, așa este – aplaudată de Banca Mondială ca „un mediu de afaceri prietenos”, Letonia a fost prezentată drept o poveste de succes neoliberală, un „model”. Dar, afirmă chiar economişti  occidentali,  în  realitate  a  fost  vorba  de  un experiment ce nu trebuia urmat de nimeni, colapsul economic al acestei ţări de după prăbuşirea  financiară  din  2008 a fost fără egal în tot Estul.

– Dragoș Dumitriu: Să analizăm câteva date, în acest sens.

– Radu Toma: De acord. De exemplu, emigrarea populaţiei a scăpat de sub orice control, un procent de 14% din populaţie a părăsit ţara din 2004, de la intrarea în UE încoace. „Se răresc oamenii, se răresc problemele”, şuşotesc guvernanţii ticăloşi, „vă votăm nu cu mâinile, ci cu picioarele”, spun letonii porniţi la drum spre alte locuri, iar plecările   plus   numărul   foarte   redus   al   naşterilor, zic demografii şi universităţile, echivalează cu un fel de eutanasie demografică, ce ar putea duce la extincţia naţiei. Şi într-adevăr statisticile consemnează că, de la 2,66 milioane în 1990, populaţia Letoniei a scăzut dramatic, cu aproape 30%, la 1,9 milioane la 10 noiembrie 2018 şi se prognozează pentru 2050 cifra de 1,6 milioane, adică o diminuare cu 40% din stocul de populaţie din 1990.

– Dragoș Dumitriu: Ar rezulta că, în realitate, nu a fost deloc un model de succes!

– Radu Toma: Departe de a fi un „model” şi o poveste de succes, neoliberalismul adus de UE în Letonia s-a dovedit o calamitate! Austeritatea  economică  şi  financiară  propusă  de  Bruxelles aspiranţilor de la Marea Neagră la aderarea în structurile euroatlantice a fost însoţită, în cazul Letoniei anilor ’90, de destructurarea industrială şi transformarea acelei ţări dintr-o realitate trecută funcţională, într-un experiment  socio-economic  cu  finalitate  viitoare  necunoscută.  Ieşită  din fosta Uniune Sovietică fără datorii, cu un capital imobiliar consistent, dar „al nimănui”, adică vechea proprietate de stat socialistă rămasă nepăzită în mijlocul uliţei şi numai bună de prăduit şi cu o populaţie foarte educată, Letonia a fost privatizată de foştii ei politicieni şi de capitalul străin. „Bula imobiliară” importată din America în 2006-2008 a îmbogăţit băncile occidentale şi i-a azvârlit pe  clienţii  falimentaţi  de sistem în  stradă.

– Dragoș Dumitriu: Sunt date pe care publicul nu le cunoaște – iar dezbaterea europeană ”democratică” nu e dispusă să le includă!

– Radu Toma: Hai să mai adaug în acest sens că INET, ONG-eu al lui George Soros, a fost adânc implicat în ce a mai rămas din domeniul public. Cleptocraţia letonă a fost şi rămâne pe deplin fidelă economicului neoliberal, austeritatea impusă forţat, ca şi alături, în Estonia, nu a oferit vreo soluţie magică şi a rămas un alt „triumf” trist al globalizării în estul Europei.

– Dragoș Dumitriu: Și, totuși, cum au reuşit în Letonia noii beneficiari politici să convingă lumea să voteze pentru neoliberalism?

– Radu Toma: Răspunsul scurt și la obiect este: speriind-o! Prostind-o că alternativa ar fi revenirea la stalinism, la deportări în Siberia. Că invazia rusească este posibilă în orice clipă, că, citiţi bine, „Putin şi evreii vor veni şi vor fura totul”, au spus antisemiţi şi naţionalişti letoni ţinuţi aproape… de evreul George Soros (?!), de oamenii şi societăţile sale „deschise” din Letonia, ca de altfel oriunde a mers cacialmaua, în Estonia, Ucraina, România, Bulgaria, sau în alte părţi. La aproape un deceniu după independenţă, „topirea” economică a generat cazuri fără precedent istoric în Letonia, de revolte locale spontane ale foametei. A devenit limpede că austeritatea impusă din afară a adus şi în acea ţară declinul.

– Dragoș Dumitriu: Deci ”modelul de succes” s-a transformat în… revolte ale foametei?!

– Radu Toma: Chiar așa… Da, Letonia a consemnat în 2007-08 una dintre cele mai serioase crize economice din lume. În egală măsură ea a fost însoţită de una demografică, iar introducerea monedei euro a fost pretextul principal pentru strângerea, pe mai departe, a curelei. ”Reformele economice prietenoase” venite din Vest au creat un model nou de cleptocraţie – localnici şi străini strâns uniţi de taina ieşitului, noaptea, la furat împreună. În stilul „băieţilor de la Chicago”, din Chile în anii ‘80 trecuţi, experţii din Georgetown, un cartier al Washingtonului, ajunşi în Letonia, au procedat la fel: au demolat securitatea socială  şi  industriile,  iar  guvernarea  au  arendat-o  colaboratorilor  locali. Noile zeităţi păgâne, cu statui şi altare de rugă şi sacrificii în toate cotloanele ţării  (ATM-urile),  au  fost  economia  de  piaţă  liberă  şi  democraţia liberală. Intrată pe mâna băncilor, capitalului străin şi a cleptocraţiei, imobiliara, taxată blând pentru proprietarii ei, a fost scoasă la vânzare pentru populaţie la preţuri exorbitante, mult mai mari decât valoarea de piaţă – vezi România 2007-2009. În schimb munca şi industriile rămase au fost impozitate drastic, uneori cu 59%.

– Dragoș Dumitriu: Uluitor ”model”… Mă gândesc acum că noi am scăpar ieftin din criză – desigur, și fără trecerea la euro.

– Radu Toma: A fost, spun letoni şi străini, un experiment economic scăpat de sub control, mai rău decât o invazie militară străină. Când au vorbit de Letonia, neoliberalii au numit austeritatea şi emigrările „stabilitate”, ba chiar şi creştere economică şi refacere, atât timp cât oamenii nu s-au plâns, sau nu au pretins energic o alternativă…

– Dragoș Dumitriu: Care sunt perspectivele politice ale Letoniei, acum, după toate aceste ”experimente” europene?

– Radu Toma: Viaţa politică a Letoniei a fost şi continuă să fie dominată de oligarhi, corupţie, trafic de influenţă, controlul instituţiilor democratice, al presei etc. Rusia, prin partidul etnic Harmonia al ruşilor letoni, puternic în Parlament, afaceri, societate, media, cultură şi, mai ales, în relaţiile externe, rămâne permanent o alternativă la guvernare. O alternativă la grupările politice pro UE, pro NATO, pro Vest în general.

– Dragoș Dumitriu: Au grijă UE și mai ales NATO să le ”predice” despre pericolul rusesc…

– Radu Toma: Să vină pericolul cel mare pentru Letonia dinspre Rusia? La Riga, dar şi la Washington, experţi realişti bănuiesc pe altcineva… Ei spun că în acea ţară corupţia a atins niveluri care o scot din domeniile juridic şi economic şi o fac o problemă de securitate naţională. În timp ce politicienii naţionalişti îi acuză pe ruşii letoni că are fi o Coloană a V-a a Moscovei, la Riga au fost publicate mărturii şocante, că pericolul adevărat îl constituie oligarhii, cei care, urmărind un profit personal, deturnează democraţia şi slăbesc  instituţiile  statului.  Unii afirmă că Rusia ar putea destabiliza Letonia folosind media rusească spre a stârni populaţia rusă (din Letonia), considerabilă  ca  număr ,  dar  dovezile  menţionate  sugerează  că  elitele locale, lacome fără măsură, ar fi cele pregătite, în orice clipă, să demoleze statul leton.

– Dragoș Dumitriu: Ca de obicei, acuzația cu ”destabilizarea”… Ca și la noi, în condițiile în care nimeni nu stârnește mai multă neîncredere decât partidele politice, inclusiv prin acuzațiile aduse între ele – și nimeni nu atacă mai dur tot ce e în țară decât propria presă! Ce nevoie ar mai avea de ”ruși”?

Acum vom trecem la un alt stat baltic, Lituania – o țară cu istorie frământată, parte a unor episoade majore din povestea Europei!

Lituania: ”Pribegie, emigrare masivă, cu o populaţie inertă, dezinteresată de UE, NATO”

– Dragoș Dumitriu: Din ce am aflat și din cele discutate în prealabil, trecerea Lituaniei la capitalism și la democrația europeană mi-a adus aminte de poveste României.

– Radu Toma: Ce se poate constata e că de  la  dobândirea  independenţei  în 1990,  Lituania  a  cunoscut transformări post-comuniste majore şi o serie de tranziţii în domenii diferite. Republica sovietică de pe vremuri a devenit un stat democrat şi liberal, fostul stat socialist a ajuns un membru al NATO şi Uniunii Europene, cu o economie de piaţă etc. Şi, contrar tuturor aşteptărilor, tot din 1990 şi până în prezent, dintr-o ţară  stabilă,  cu  o  fostă  economie  funcţională,  un  produs  intern  brut rezonabil, cu problemele imobiliarei, asistenţei sociale şi a celei medicale rezolvate, cu un nivel de trai decent la oraşe, dar şi la sate, a devenit una a pribegiei, de emigrare masivă, cu o populaţie inertă, dezinteresată de UE, NATO, partide şi politicieni şi trăind, nu puţini, la limita sărăciei şi cu o clasă politică prezentă zilnic în tribunale, pentru corupţie.

– Dragoș Dumitriu: Totuși, vorbim de un stat UE și NATO… Corupție, o țară a ”pribegiei”, emigrare masivă?…

– Radu Toma: Da, ”plusurile” politice menţionate la început au impus costuri dramatice. În ultimii ani migrarea netă din Lituania a fost cea mai ridicată din toată Uniunea Europeană, depăşindu-le chiar şi pe cele din România şi Polonia şi, din cauza emigrărilor extinse din rândurile tineretului, această ţară consemnează cea mai rapidă rată de îmbătrânire a populaţiei din toată Europa.  Se  înţelege  că  aceste  mişcări  demografice  continuă  să  aibă consecinţe  drastice  în  ce  priveşte  piaţa  forţei  de  muncă,  sistemul    de securitate socială şi, în  ultimă instanţă, dezvoltarea   economică. Austeritatea a generat o criză demografică continuă, de proporţii, prognozele arată că, de la 3,69 milioane în 1990, populaţia ţării va scădea la 2,82 milioane în 2030, o diminuare  procentuală  de  24%.

– Dragoș Dumitriu: Iar speranțele de revenire economică?

– Radu Toma: Redresarea  pe  termen  lung   pare  a   fi compromisă, în ciuda retoricii optimiste a politicienilor despre ameliorarea performanţelor macroeconomice. De pildă satele au pierdut peste 50% din locuitori,  plecările  s-au  transformat  într-o  adevărată  depopulare,  mediul rural  lituanian  a ajuns  o  lume în  declin,  a celor în  vârstă,  cu  un  nivel economic înţepenit în incinta sărăciei. Mobilitatea liberă de orice control a populaţiei, atât de ridicată în slăvi de Proiectul european, în realitate a generat o instabilitate periculoasă, cu consecinţe serioase, la periferia estică, lituaniană, a Europei. Astăzi Lituania este susţinută de importul forţat al monedei euro şi de exportul emigranţilor săi.

– Dragoș Dumitriu: Până la urmă, și la noi se spunea – absurd, desigur – că salvarea noastră stă în banii ”trimiși acasă”.

– Radu Toma: În Lituania, emigrările de amploare au determinat guvernarea să caute soluţii pentru menţinerea populaţiei în ţară, la 1 decembrie 2018 a fost adoptat un plan naţional pe termen lung, pentru perioada 2018-2030 vizând în principal tineretul. Sunt prevăzute subsidii, şcolarizări gratuite, programe de lucru flexibile, scutiri substanţiale de impozite pentru viitoarele pensii bla, bla, bla. Dar, scepticismul faţă de aceste programe este general. Experţii şi publicul spun că ele sunt greoaie, birocratice, că seamănă cu experienţele eşuate ale trecutului, că sunt „un pachet de documente născute moarte”, elaborate de o gaşcă de birocraţi în slujba politicienilor, a afirmat un candidat la alegerile prezidenţiale din 2019.

– Dragoș Dumitriu: Da, deci vorbim de o criză complexă, de sistem.

– Radu Toma: Exact – iar în aceste condiţii fosta criză a economiei planificate din vremea socialismului s-a transformat într-o criză actuală a economiei de piaţă liberă, neplanificate, din vremea capitalismului. În ciuda unor performanţe economice serioase, productivitatea muncii este de numai două treimi din media celei vest-europene, din pricina calificării profesionale şi a calităţii muncii, mai scăzute. Inegalitatea salariilor, contribuţiile sociale foarte ridicate şi reglementări stricte ale pieţei muncii fac ca aproximativ 17% din populaţie să trăiască într-o sărăcie relativă, cu un venit sub 50% din cel mediu, femeile, tinerii şi cei în vârstă sunt afectaţi în mod deosebit. După ani de declin comerţul ilegal cu alcool şi ţigări este iarăşi  în  creştere,  după  cum  a  relevat  un  studiu  al  Institutului  lituanian pentru piaţa liberă, de la Vilnius. În 2017 economia subterană a preluat un procent ridicat din piaţa naţională de băuturi alcoolice şi tutun, de 24%. În ciuda numeroaselor stimulente, investitorii străini sunt ezitanţi, ca o consecinţă piaţa naţională a mâinii de lucru „a îngheţat”, sondajele de opinie publică arată că mulţi lituanieni sunt dezamăgiţi de climatul social şi psihologic existent în ţară.

– Dragoș Dumitriu: Ce caracteristică are eșecul european din Lituania?

– Radu Toma: În câteva cuvinte, dificultăţile şi nereuşitele anterioare cauzate de mega lărgirea UE în 2004 în 10 ţări şi de aderarea propriu-zisă, au fost înlocuite în prezent în Lituania de eşecurile sociale aduse de austeritatea neoliberală.

– Dragoș Dumitriu: Viața politică?

– Radu Toma: În mai 2009 fosta comisară UE pentru buget şi finanţe, Dalia Grybauskaite, a fost aleasă preşedintă a Lituaniei. Alegerile au provocat un val de critici în ce priveşte viaţa politică a ţării, s-a accentuat opinia că lipsesc liderii de marcă. În acel 2009 încrederea publicului în guvernare a fost cea mai scăzută din toţi cei 20 de ani anteriori, partidele luate toate împreună reuşiseră să adune un procentaj ridicol de membri, de numai 2,8% din totalul populaţiei, iar prezenţa la vot la prezidenţiale a fost cea mai redusă din toată UE. Cu o preşedintă bruxellocrată, la fel ca şi în cazul Estoniei, este lesne de înţeles că şi Lituania a urmat necondiţionat politicile UE, inclusiv cele economice. În consecinţă şi în această ţară planurile de combatere a crizei au avut ca rezultat creşterea taxelor şi impozitelor, reduceri drastice ale cheltuielilor publice şi beneficiilor sociale, la fel diminuarea numărului de angajaţi ai statului. Spre deosebire de Tallinn însă, Vilniusul a făcut o schimbare ceva mai accentuată de politică economică externă şi a adoptat o atitudine mai pragmatică faţă de unii vecini estici, Belarus şi alţii, întrucâtva şi Rusia. Grybauskaite, aşa cum îi şade bine unui bruxellocrat zelos, nu se numără nici printre fanii lui Donald Trump. În ultimul an (2018-2019) administraţia Grybauskaite a făcut eforturi vădite să integreze Lituania în modelul de democraţie de piaţă liberă şi sistemul de valori   occidentale   promovate   de   instituţiile   UE.

– Dragoș Dumitriu: Reușitele fiind slabe, totuși…

– Radu Toma: Da, intrigile  şi manevrele politicianiste locale şi reformele tărăgănate au avut consecinţe nefavorabile asupra managementului politic. Apatia şi îndepărtarea publicului de procesele politice s-au adâncit, la fel participarea cetăţenilor la treburile  civil-administrative.  Criza  şi  recesiunea  au  accentuat  aceste tendinţe negative, bugetul naţional s-a diminuat. Deficitul sectorului public a crescut, s-a „consolidat”. La fel şomajul. Succesele politicii de austeritate în Lituania, succese clamate de politicieni şi economişti neoliberali din ţară şi din UE, sunt puternic contestate de consecinţele ei sociale şi economice, cum ar fi datoria naţională în continuă creştere, emigrarea, lipsa de lucru –  în  anul  2017  şomajul  a  fost  de  7,3%  din  populaţie  –  schimbarea demografică negativă, inegalitatea puternică a veniturilor în mediul urban, excluderea socială şi sărăcia îndeosebi în cel rural, cât a mai rămas din el, de deteriorarea sistemului de sănătate, mizeria şi criza financiară perpetuă a oamenilor de rând. Mai mult, în Lituania se vede, probabil, cel mai bine din tot Estul, că politica de austeritate permanentizată contravine cu principiul fundamental al „Europei sociale” obsesiv trâmbiţat de Bruxelles, dar şi cu democraţia reprezentativă, cea care aşează pe primul loc rolul statului de garant al bunăstării cetăţenilor.

– Dragoș Dumitriu: Episodul din 2017, cu drepturile minorităților, a demonstrat că societatea nu e chiar atât de apatică…

– Radu Toma: Ei bine, da, aceeaşi societate lituaniană amorţită a respins energic garantarea de drepturi legale pentru grupurile sexuale minoritare. O lege nouă, adoptată în 2017, defineşte  limpede  familia  ca  o  uniune  dintre  un  bărbat  şi  o  femeie, LGBT-iştii din Vest au fost dezamăgiţi şi neliniştiţi de această „discriminare” ivită surprinzător în docila Lituanie… Revenind la situația economică, în  pofida  creşterii consemnate de  Banca  Lituaniei de peste 3,3%, problema inegalităţii socio-economice a devenit extrem de serioasă. Diferenţa de venituri în această ţară este una dintre cele mai mari din UE, 20% din bogaţii ei câştigă de cinci ori mai mult decât 20% din săracii ei. Corupţia a continuat să ia „partea leului”, a implicat politicieni de top în patru din cele şase partide reprezentate în Parlament şi manageri din instituţiile publice, 48% din populaţie crede că aceasta este problema cea mai  presantă a ţării.

– Dragoș Dumitriu: Criza din 2008, cum a marcat Lituania?

– Radu Toma: După colapsul financiar din 2008 guvernanții Lituaniei au presupus că au aflat soluția de a înlătura toate greutățile produse de criză, austeritate, șomaj și emigrarea masivă. Sub sloganul „Nu este numai un loc de muncă, dar și o vocație” pus la Vilnius și pe toate drumurile, au introdus serviciul militar obligatoriu și au trecut la militarizarea țării, în realitate o manevră pentru a menține loială populația muncitoare, în absența unor stimulente materiale reale. Desigur, s-a spus că cetățeanul lituanian a fost făcut soldat pentru a apăra Lituania împotriva „celuilalt”. Un „celălalt” – ghiciţi cine? – care de aproape 30 de ani nu mai apare! Dar această manevră de deturnare a atenţiei publice a avut un rezultat neaşteptat, lituanienii au ieşit cu zecile de mii pe străzi, prima oară la Kaunas la 14 mai 2010, sub anti-sloganul „Nu vom servi” nici statul neoliberal, nici Armata şi nici patronii.

– Dragoș Dumitriu: Ca o concluzie?

– Radu Toma: Pe scurt, în  Lituania,  ca  și  în  alte  părți  din  Est,  supraviețuiește hegemonia unui Vest delegitimizat de propriul său export excesiv de democrație liberală,liberalism economic şi neocolonialism.

Vom continua cu una dintre cele mai importante state – atât pentru Europa, cât și pentru România: Polonia. ”S-a angajat într-un proces de „dezeuropenizare”, pentru a da polonezilor un sentiment mai puternic de suveranitate naţională şi pentru a respinge modelul socio-cultural impus de Europa occidentală”.