La prima vedere, televizorul pare să fie un lucru bun, aceasta deoarece stimularea vizuală oferită de televizor creşte considerabil numărul conexiunilor dintre neuronii copilului de vârstă mică, ceea ce grăbeşte conturarea gândirii raţionale si deci evoluţia inteligenţei şi a personalităţii. La vârste mici, creierul micuţului este în plin proces de creştere şi dezvoltare, lucru care necesită o stimulare permanentă a creierului prin sunete şi, mai ales, prin imagini. Ori, diversitatea emisiunilor TV înţelese sau neînţelese de copil oferă o mare bogăţie de stimuli de care întregul sistem nervos are mare nevoie.
În urma vizionării emisiunilor TV, creierul copilului îşi antrenează folosirea unor anumite arii din zona conştientului, iar în zonele gândirii asociative creşte secreţia de auxine, substanţe care sporesc conexiunile dintre neuroni, drep urmare: se dezvoltă inteligenţa intuitivă, datorită antrenării asociaţiilor mentale complexe (omul primeşte peste 92% din informaţii pe cale vizuală, iar 70% din procesele inteligente depind de asocierea vizuală a datelor).
Televizorul pare a fi o poartă prin care copilul poate călători permanent în timp şi spaţiu, dar numai unele emisiuni, filme şi povestiri îi aduc o experienţă de viaţă în plus, din care învaţă inconştient, având un rol extrem de important în educaţia şi dezvoltarea copiilor, implicând învăţarea de cuvinte noi, pronunţate corect.
De cele mai multe ori, dezvoltarea limbajului gestic şi mimic prin imitaţie are o importanţă deosebită în comportamentul social, de care va depinde mai târziu atitudinea copilului faţă de şcoală şi oameni. Ori, tocmai asocierea unor gesturi şi atitudini ale eroilor din filme sau desene animate cu diferite cuvinte ar trebui să reprezinte punctul de plecare pentru atenţia părinţilor cu privire la modul în care aleg programele la care copilul poate avea acces.
Cei mici învaţă prin intermediul organelor de simţ. Când cei mici sunt atraşi să cunoască un lucru, ei mai întâi privesc lucrul respectiv după care pun mâna pe acel lucru, îi verifică textura, îi obrervă mai îndeaproape forma, îl ridică (daca poate), îl mişcă, dacă face zgomot îl ascultă pentru a se familiariza cu sunetul respectiv, îl miroase şi în cele din urma îl gustă (îl bagă în gură şi încearcă să muşte din el). De-abia mai târziu, copii încep să îşi formeze modul de gândire pe bazele reperelor spaţio-temporale, urmând să gândească logic, pragmatic şi realist.
Un om care ştie sa gândească logic se poate păzi, de exemplu, de cuvintele imagine din reclame care încearcă să seducă. Un om care ia contact cu reclama înaintea formării unei găndiri logice, pragmatice şi realiste, ar putea avea grave consecinţe de gândire, urmând să facă alegeri pe toate planurile doar în funcţie de senzaţiile simţite.
Acum înţelegeţi de ce mulţi copii nu vor să vadă în sandvişuri decât cutare salam sau doar anumite jucării? Toate se întămplă în reclamele TV. Publicitatea îi îmbie pe copii să-i „hărţuiască”, prin şantaj emoţional pe părinţi în scopul de a cumpăra. Copiii ajung de multe ori agenţi de influenţă pentru consumul de produse de proastă calitate, părinţii care cumpără la rugăminţile micuţilor expunându-i pe aceştia la riscuri.
Un studiu publicat în 2007 de revista Academiei Americane de Pediatrie arată că minorii sunt expuşi la aproximativ 40.000 de reclame numai la televizor, creatorii de publicitate direcţionându-şi mesajele către vârste tot mai mici pentru a crea preferinţe legate de anumite mărci. Potrivit sursei citate, adolescenţii americani cheltuiesc 155 de miliarde de dolari anual, copiii sub 12 ani contribuie şi ei cu 25 de miliarde, iar ambele categorii influenţează cumpărături de alte 200 de miliarde realizate de către părinţi.
Într-o altă ordine de idei, trebuie menţionat şi faptul că cei mici nu pot face distincţie între realitate şi ficţiune, drept urmare, asimilează orice idee iraţională ca una raţională. Copii iau orice mod de comportament (drept sau nedrept) ca pe un comportament perfect just care trebuie neapărat folosit în cazul în care cineva se întâlneşte cu situaţia descrisă în filmul sau desenul animat respectiv. Acest lucru poate atrage după sine un mod de manifestare imoral în societate, dar şi un mod de gândire extrem de viciat, putând conduce la o dezvoltare unidirecţională a modelelor de gândire, la o adaptare socială mai dificilă şi, nu rareori, la timiditate.
Dacă este să luăm în calcul doar filmele şi desenele animate cu supereroi, observăm faptul că un copil află din ele că doar anumite persoane, cu puteri supraomeneşti, de regulă extratereştri, pot salva omenirea din situaţii critice. Acest lucru, va face ca acel copil, atunci când va ajunge matur, să fie incapabil să ia atitudine în anumite situaţii, considerându-se neputincios, aşteptând ca cineva cu puteri peste medie să apară de undeva pentru a rezolva problema respectivă. Acum înţelegeţi de ce mulţi oameni au o delăsare totală în a lua o atitudine constructivă împotriva politicienilor care nu îşi fac treaba?
Aspecte ale agresivităţii periculoase pot apărea chiar şi în desene animate sau în emisiuni aparent inofensive. Atât ideea de moarte şi de răzbunare, cât şi cea a sexualităţii poate apărea în dese cazuri neaşteptate, mai ales în filmele artistice „pentru copii”. Nu toate aspectele ce conţin aceste idei sunt periculoase, mai ales dacă ştim să-i explicăm ceea ce se vede pe micul ecran.
În foarte multe cazuri, televizorul este preferat în locul jocului sau a altor activităţi, fapt care este de asemenea periculos deoarece copilul de vârstă mică are nevoie de joc atât ca antrenament fizic cât şi psihic. Pe de altă parte prin şcoală el are posibilitatea de a intra în contact real cu viaţa şi socialul.
Cel mai bun înlocuitor al televizorului este basmul citit sau ascultat fiind unul dintre experienţele care nu au echivalent în lumea celor mici, fiind vorba de o evadare imaginară într-un univers aparte. Efortul imaginării celor auzite sau citite reprezintă efectul constructiv al poveştilor. Înlocuirea basmului cu filme sau desene animate duce la o creativitate mai scăzută, iar acest aspect poate influenţa negativ şi evoluţia inteligenţei (de multe ori, atunci când trebuie să rezolvăm o problemă nemaîntâlnită, apelăm la spiritul nostru creativ pentru a găsi soluţii).
http://antipersuasiune.wordpress.com/
