Misterele lacului Titicaca

Lacul Titicaca este cel mai înalt din lume şi totodată unul dintre cele mai misterioase locuri de pe glob. Conform mitologiei incaşe, acesta ar fi matricea de unde a apărut lumea, leagănul legendarilor fii ai Soarelui.

Aflat la graniţa dintre Peru şi Bolivia, această mare interioară se întinde pe un pla­tou arid situat la 4000 de metri altitudine, în­con­jurat de vârfurile munţilor Anzi. Un lac ca oricare altul, ai spune, între numeroasele ochiuri de apă prezente în munţi. Dar nu este aşa. O brumă de mister pluteşte la suprafaţa sa, un voal de legende îi acoperă insulele şi ma­lurile. Conform tra­diţiilor locale, care se pierd în negura timpului, acest lac ar fi punc­tul de ancorare al unor zei primordiali, po­gorâţi din cer în nave as­trale, mor­mântul unor co­mori fabu­loase şi al unor oraşe dis­părute în adânc. Ba, mai mult, se spune, as­cunză­toarea unor vizitatori veniţi din spaţiu.

O mulţime de întrebări

Originile geologice ale acestui lac au fă­cut să curgă valuri de cerneală şi au dat naş­tere la nenumărate ipo­teze controversate. „La­cul misterelor”, după cum l-a numit co­man­dantul Cous­teau, se întinde pe 200 de kilometri lungime şi peste 60 lăţime, având o apă sălcie, lucru foarte ciudat la această altitudine. Geo­gra­fia sa este complexă: ist­muri, peninsule şi chiar insule plutitoare, formate din trestie, pe care trăiesc peste 2000 de localnici. Mai mult, pe fundul său au fost descoperite cochilii ale unor animale marine, ceea ce i-a făcut pe unii cercetători să afirme că lacul Titicaca a făcut la un moment dat parte din Oceanul Pacific şi a fost propulsat la această alti­tu­dine cu mii de ani în urmă, prin înălţarea geologică a Munţilor Anzi.
Sau să fie cumva rezul­tatul unei bruşte topiri a gheţarilor andini, acum 10.000 de ani? Sau cel al unui diluviu ca­tastrofic despre care vorbesc legendele lo­cale, precum şi textele străvechi din întreaga lume? Este clar că în trecut lacul a fost mult mai vast, pentru că fos­tele sale maluri se întind în straturi geo­lo­gice la 60 de metri mai sus decât nivelul său actual. Drept mărturie stau, de asemeni, vas­tele cheiuri portuare descoperite lângă rui­nele oraşului misterios din Tiahuanaco, situat la 25 de kilometri de malurile lacului Ti­ticaca. Dar care este oare povestea ade­vă­rată a ruinelor descoperite de curând pe fundul lacului? Ce semnificaţie au legendele aso­cia­te cu dispariţia dramatică a oraşelor antice?

Zeii veniţi din negura timpului

Într-o zi, în vremuri neştiute, a apărut de nu se ştie unde cel care a creat lumea, soa­rele, luna şi stelele. Şi acolo, pe o insulă sacră a lacului Titicaca, cunos­cu­tă mai târziu drept „Insula Soarelui”, el a făcut din lut pri­mul om, sub forma unui gigant, ale cărui efigii teribile bântuie în continuare împre­jurimile din Tiahuanaco. Acest zeu creator poartă numele temut şi respectat de „Viracocha”, numit astfel de către incaşi, ultimii sosiţi pe malul lacului. Se mai spune că zeul nu a fost mulţumit de prima sa creaţie şi că a măturat, pur şi simplu, uriaşii greoi pe care i-a făcut la început şi a modelat mai apoi, din noroiul lacului, primele fiinţe adevărate: oamenii.

 Dar cine este acest Viracocha pe care misio­narii spanioli s-au chinuit aşa de mult să îl scoată din memoria popoarelor an­dine? Enigmatica sa efigie ornează celebra „Poartă a Soarelui”. El mai este cunoscut şi sub numele de Viracocha Kon Tiki şi este însoţit de nenumărate alte divinităţi, atât masculine cât şi feminine. După ce şi-a distrus de patru ori creaţia, pe care a con­si­derat-o imperfectă, cu inun­daţii cumplite şi in­cen­dii, Viracocha a reuşit până la urmă să creeze cu­plul primordial: „Manco Capac şi Mamma Oello”, venerat şi în prezent de către locuitorii insulelor lacului.

Există foarte multe ipoteze în legătură cu originea lui Viracocha. Dar toate sunt de acord că este vorba despre un zeu venit din alte părţi. Vi­racocha este de multe ori descris având barbă şi pielea albă. Se spune chiar că a lăsat în urma sa o des­cen­denţă aparte şi unii andini ce locuiesc pe insule sunt mai înalţi ca ve­cinii lor şi au pielea mai deschisă la cu­loare. În plus, conform cronicilor in­caşe, ur­ma­şii lui Vi­racocha, nu­miţii „ayma­ras”, care s-au sta­bi­lit pe Insula Soarelui, erau nu­miţi şi „oamenii-con­dor”, pentru că puteau zbura.

Palatul de pe fundul lacului

Dacă dăm crezare le­gendelor locale culese de către cronicarii spanioli încă din secolul al XVI-lea, oraşul „oamenilor-condor” s-ar afla, astăzi, pe fundul lacului. Indienii care locuiesc pe insulele din Titicaca ştiu că drumul care porneşte de pe mal şi se scufundă în lac, ajun­gând până pe fundul său, duce la un uriaş palat scufundat şi el, şi la multe alte ruine. Mulţi dintre bă­trânii ce locuiesc în satele de pe malul lacului, în majoritatea lor centenari, mărturisesc că, în timpul unor secete cumplite, au văzut apele lacului secând aşa de tare, încât a ieşit la suprafaţă un întreg oraş. Pentru ei, oraşul înghiţit este al unuia dintre „Zapanas”, regii oa­menilor-zburători.
Legendele oraşului înghiţit, dar şi ale comorilor fabuloase despre care se spune că sunt ascunse undeva pe fundul lacului Titicaca, au atras mulţi aventurieri dornici să se îmbogăţească, dar şi câţiva cercetători foar­te importanţi. Astfel, comandantul Cousteau a în­tre­prins o expediţie submarină, pentru a studia fundul lacului, dar se pare că nu a căutat în locul în care tre­buia, pentru că nu a găsit nimic. Totuşi, el a declarat că: „Este posibil ca astfel de ruine să existe, îngropate sub stratul de noroi de pe fundul lacului, ce are o gro­sime de 30-40 de metri şi care creşte continuu datorită aluviunilor din munţi”.

În căutarea comorilor pierdute

Lacul Titicaca

În cea de-a doua jumătate a secolului XX, au avut loc mai multe tentative de explorare a fundului lacului Titicaca. În 1956, Mardoff, un scufundător finanţat de un bolivian bogat, a încercat să descopere aurul inca­şilor din străfundul apelor. Ţinta căutărilor o reprezenta mai ales imensul lanţ de aur al regelui Huascar, mă­surând peste 200 de metri lun­gime, care a fost scufun­dat în lac pentru a scăpa de lăcomia spaniolilor. Dar scafandrul l-a căutat degeaba, deşi poveştile locale îi certifică existenţa, furnizând amănunte con­crete: ele spun cum a fost construită special o barcă imensă, cu ca­re lanţul uriaş a fost transportat până în mijlocul la­cului. Mardoff s-a scufundat de sute de ori, dar nu a desco­perit absolut nimic. Un fapt normal după opinia specialiştilor, pentru că, dacă există cu adevărat, aurul incaşilor ar trebui să fie îngropat sub straturile uriaşe de mâl depuse pe fundul lacului în prezent. Dar Mardoff a descoperit ceva ce nu căuta: un oraş uriaş, odihnindu-se la 30 de metri adâncime sub ape, chiar la gura râului Escona, mascat de nişte alge uriaşe.
Ruinele imense sub apele lacului fuse­seră semna­la­te încă din 1937, de către ar­heologii peruvieni şi de ma­ri­­narii ce navigau pe lac. Alte observaţii ale unor călă­tori străini şi ale unor sca­fandri amatori s-au adăugat nu­me­roaselor poveşti ale in­dienilor obişnuiţi să navi­ghe­ze pe apele lacului. Aceş­tia au văzut de mai multe ori, în perioadele de mare secetă, pereţi şi drumuri pa­vate desenându-se printre algele verzi. Fundul lacului pare să fie presărat de vestigii ale unei arhitecturi foarte vechi. Legendele pescarilor spun că aceste ruine sunt bântuite de fantomele unor fiinţe ciu­date, care îi trag la fundul apei pe navigatorii rătăciţi.
Coordonat de către savantul rus Igor Malinowski, un scufundător argentinian pe nume Ramon Avella­ne­da a explorat la rândul său apele lacului. Expediţia a fost un succes, pentru că el a descoperit un drum pie­truit, ce se întinde pe câ­teva sute de metri, paralel cu coas­ta, cât şi un ansamblu complex de ziduri mega­litice, pe care cerce­tătorii au reuşit să le filmeze. O explorare mai recentă, întreprinsă de către un cercetător bolivian, Edu­ardo Pareja, în octombrie 2010, a detectat o vastă structură arhi­tec­turală, lungă de 200 de metri şi lată de 40, ce ar putea fi vestigiile unui tem­plu sau ale unui palat. În pre­zent, se pregătesc investiţii im­por­tante pentru a studia mai îndea­proa­pe aceste ruine care sunt o probă indubitabilă despre existenţa unui mare oraş scufundat în urmă cu milenii.

Discurile zburătoare

Când comandantul Cousteau a apărut pe apele lacu­lui Titicaca cu celebrele sale batiscafuri, locuitorii insule­lor au început, dintr-o dată, să-şi amintească des­pre alte obiecte asemănătoare pe care le-au văzut dea­supra lacului şi a Anzilor Cordilieri. Într-adevăr, în perioada respectivă, fuseseră observate foarte multe obiecte zburătoare deasupra regiunii. Indienii spun că au văzut „discos voladores” pe cerul Anzilor…

Lacul Titicaca fotografiat din satelit

Fiind anal­fabeţi, nu se presupune că au fost influenţaţi de ceea ce s-a scris în ziare. Aceste apariţii repetate au fost, într-adevăr, subiect de prima pagină pentru toate co­tidienele epocii. Unii dintre ufologi cred chiar că Anzii sunt una dintre bazele favorite ale vizita­torilor veniţi din spaţiu. O expediţie chiliană a descoperit la sfârşitul anilor 60 două mari platforme cir­cu­la­re, pavate fiecare cu 263 de blocuri de piatră imense, cân­tărind 10 tone, tăiate în lavă şi ajustate cu o precizie incredibilă. Expediţia a trebuit să se lupte patru zile cu o furtună de zăpadă pentru a ajunge în această zonă, aflată la 3200 de metri altitudine, faţă în faţă cu vul­canul Descabezado Grande. Dar ceea ce i-a intrigat cel mai tare pe membrii expediţiei au fost urmele negre, radioactive, descoperite la suprafaţa acestor arii.
Localnicii indieni spun că aceste platforme ar as­cunde baze subterane, de unde, uneori, se aud zgomote ciudate şi se văd lumini stranii. Ei fac o legătură directă între aceste platforme şi „discos voladores”, discurile zburătoare care ate­rizează şi se ridică de pe acele plat­forme strălucind precum soarele. Ei mai spun că stră­mo­şii lor povesteau frec­vent despre aceste obiecte zbură­toa­re, care aterizau chiar şi pe vulcani. În orice caz, aceste baze nu par să fie re­cente. În de­părtare, pe coasta muntelui, se deschide o grotă vastă, chiar la 1500 de metri altitudine. In­di­enii spun că ea comunică direct cu o altă plat­formă situată în apro­piere de Ti­ticaca.

Poarta Soarelui

„Poarta Soarelui” este un imens monolit de andezit vul­canic, cântărind peste 12 tone, măsurând 4 metri pe 3. El se înalţă izolat şi solitar, nefiind in­clus în nici o structură arhi­tecturală, neconducând la nici un alt palat sau sanctuar, des­chi­zându-se, pur şi sim­plu, spre infinitul re­giunii Altipla­no. Poar­ta de piatră este brăz­dată de nişte litere foar­te ciu­date. Unii cercetători, precum ruşii Jikov şi Kazanţev, văd în ele un calendar venusian vechi de peste 15.000 de ani. În cen­trul frontispiciului se află un personaj ciu­dat, care este iden­tificat de mulţi drept Vi­ra­cocha, zeul civili­zator, care a creat pri­mii oameni pe o insulă a lacului Titicaca. Ace­le litere stranii ar putea fi ast­fel un calendar secret, ce pre­vine uma­nitatea despre cata­clis­­mele ce vor urma, la fel ca şi celebrul calen­dar mayaş. Toate pre­su­punerile rămân po­sibile atâta timp cât scri­erea nu a fost dez­legată.
Arheologul Kauf­mann Doig crede că sub Poarta Soarelui se ascunde o uriaşă sală subterană. Să fie vorba despre un mormânt? Un sanctuar? Jefuitorii de morminte care au devastat situl timp de mai multe secole poate că l-au descoperit deja şi l-au golit de bogăţii. Ceea ce se ştie cu siguranţă este că existau reţele complexe de canalizare şi subterane ce mergeau spre insulele sacre, spre lac. Mulţi căută­tori de aur s-au pierdut acolo, unii dintrei ei au murit, iar alţii au ieşit din labirint după zile şi zile de rătăcire, pe jumătate ne­buni. Se spune chiar că unele dintre aceste nenumă­rate subterane duc la nişte săli imense şi că întreaga reţea s-ar întinde până la Cuzco, aflat la 400 de kilo­metri distanţă. Spaniolii au blocat cele mai multe din in­trările în acest labirint, cele foarte puţine care au rămas fiind cunoscute doar de către indieni. Legendele transcrise şi comen­tate de către cronicarii spanioli vor­besc despre cranii imense, exhumate, dotate cu dinţi mari. Alte tradiţii descriu uriaşi cu pielea albă şi cu barba mare şi roşie. Să fie vorba despre vi­kingi? Jacques de la Maya, scriitor şi radiestezist, pre­tinde că vikingii s-au in­filtrat până în America de Sud şi au dat naştere la casta regală a pri­milor incaşi. Alţi arheologi şi cercetători afirmă că ar fi vorba despre opera atlanţilor, pentru că principiile arhi­tec­tonice sunt identice: utilizarea unor blocuri enorme de piatră pentru ridicarea sanctuarelor, despre care nici astăzi nu se ştie exact cum au fost duse la faţa locului. La fel s-a întâmplat şi la Stonehenge, în cazul templelor din Malta, al teraselor de la Baalbek, al sanctuarului din Tur­cia, de la Kobekli Tape, cu o vechime de peste 12.000 de ani. La fel sunt şi unele temple din Egipt, din apropierea Sfinxului, ce par mult mai vechi decât piramidele construite de către fa­raoni. Oare Tiahua­naco face parte din aceeaşi civilizaţie antedi­luviană, ui­tată şi înghiţită de potopul teribil de care vorbesc textele sacre?
O bază pentru „fraţii din spaţiu”?

Dar cea mai nouă legendă legată de Titicaca vor­beşte despre existenţa sub apele lacului a unei baze terestre venusiene, care a atras pe malurile lui aşa numita „fraternitate-albă”, for­mată din mari iniţiaţi, care au părăsit Tibetul, după venirea chinezilor, ale­gând Titicaca drept nou refugiu, pentru a colabora cu ex­tratereştrii în scopul per­fecţionării conştiinţei uma­ne. Peruanul Luis Fer­nando Mostajo se pre­zintă ca pur­tător de cuvânt al extratereştrilor. El afirmă că a fost contactat pentru pri­ma oară în 1972, de către un mentor al Marii Fraternităţi, aflată sub apele lacului Ti­ticaca. Aco­lo s-ar afla o bază a „fra­ţilor din spaţiu”, veniţi pe pământ ca în urmă cu zeci de mii de ani, pentru a aju­ta omenirea să acceadă la o nouă conştiinţă. Mos­tajo spune că a fost man­datat de extra­te­reştrii ca inter­me­diar în­tre ei şi oameni. Con­form proorocirilor lui, 2013 va fi marele an în care umanitatea va avea o no­uă conştiinţă de sine, mai apropiată de mediu şi de credinţă. Ca un argu­ment al teo­riilor sale, peru­vianul recomandă vizio­narea pe internet a unei înre­gistrări video (pe web-ul Daily Motion), care în­făţişează trei farfurii zbu­rătoare circulând dea­supra lacului Ti­ticaca.

http://www.formula-as.ro/