27 APRILIE 1882
A doua zi a chermezei a fost cam neînsemnată. Soarele era prea fierbinte şi entuziasmul, la fel şi buzunarele erau uscate. Nu puteai să rişti să stai nici în grădină pe o căldură de 35 de grade la umbră.
Cu toate acestea, negustorii erau la posturile lor, prezentându-şi marfa şi strigând cu voci stinse, topite de arşiţă. Băuturile răcoritoare au făcut senzaţie. Plimbăreţii beau şi beau la nesfârşit până să reuşească să se dezaltereze. Micii Curcani, cu căciulile lor de blană pe cap, care le ţineau îngrozitor de cald, stăteau fix la posturile lor ca în faţa duşmanului, încercând să-şi vândă cu încăpăţânare ţuica. Era momentul pentru fotografiile instantanee. Doamna Hélène Budişteano se achita de misiunea sa ca o adevărată artistă, ca Disderi sau Nadar. „În vagoane”, Doamnelor şi Domnilor, în trenul de plăcere care nu deraiază niciodată şi nu are accidente.
Magazinul de jucării e plin de lume. Doamna Rosetti şi fiica sa, Sophie Rosetti, îmbrăcate în superbe costume ţărăneşti, ţesute cu fire de aur şi de argint, se ocupă de copii, făcându-i fericiţi. Băuturile răcoritoare curg în valuri pentru trecători. Turta dulce s-a împietrit sub razele fierbinţi ale soarelui. Se face seară. Se aprind luminile în grădină. Un mare foc de artificii se desfăşoară în cinstea Reginei şi a chermezei. Publicul începe să se retragă mai devreme căci se rezervă pentru ziua următoare.
Regina Elisabeta a României
28 APRILIE 1882
Duminică, a treia şi ultima zi de chermeză. Aceiaşi căldură, acelaşi aspect, dar mai multă lume.
Magazinele parcă au întinerit, decorate cu flori şi frunze şi cu veselia vânzătoarelor.
Cârciumioarele şi micile cabarete sunt pline de muşterii. Se mănâncă şi se bea, se cântă, se dansează, în muzica lăutarilor şi a fumului de fripturi pe grătare.
Mulţimea sporeşte din oră în oră, abia te mai poţi mişca, iar seara nu se mai poate circula. Priveliştea e superbă, feerică. Lampioane şi lumini electrice îşi aruncă jerbele lor de foc peste un ocean de capete. Focul de artificii e splendid.
Veselia domneşte peste tot. Trâmbiţele răsună de la stânga la dreapta. La ora 11 seara, valul de lume se retrage. Ordinea a fost perfectă. Nici un accident de semnalat. Amărâţii pot să fie fericiţi. Reţeta a fost bună!…
În aceeaşi seară, recepţie la Dna Hélène Oteteleşano. Se remarcă deja câteva absenţe din lumea mondenă.Stăpâna casei face onorurile necesare într-o manieră plină de şarm, încât ne simţim bine cu toată căldura cumplită.
La sala Bassel, „Guerre joyeuse” a atras multă lume. Au fost însă obligaţi să lase uşi şi ferestre deschise. Actorii şi publicul nu mai suportau zăpuşeala! Apă! Apă, Dumnezeule…
Fără apă ne prăjim. Miroase deja… a ars.
1 MAI 1882
Iată-ne în luna mai. Puţine luni au fost atât de cântate de poeţi. Pentru o noapte de mai, Musset a scris nemuritoarele sale versuri. În Spania, luna Mai este luna iubirilor caste şi pure. În biserici există un altar acoperit de trandafiri cu icoana unei madone cu chipul blând şi surâzător. Fetele vin dimineaţa să ardă la picioarele icoanei scrisoarele lor de dragoste, iar fumul zboară spre cer unde sfânta mamă a lui Isus va răspunde rugăciunii lor. Seara, tineri vin să pună în mod misterios un bilet de dragoste sub picioarele madonei, care, în mod precis, le va îndeplini dorinţele. La noi, luna Mai e lună de odihnă. Totul se opreşte. Nu se mai aude decât zgomotul pregătirilor pentru plecat în viligiatură.
Luni, timpul e superb. Întoarcerea de la şosea, strălucitoare. Toalete primăvăratice, mare expunere de pălării, unele de-a dreptul smintite şi, totuşi, multe figuri frumoase. Marţi, un timp oribil. Ploaie şi vânt. Seara, concert la sala Bassel dat de orchestra maghiară. N-a venit nimeni. Plouă foarte tare. La Teatrul Român, sala plină.
Miercuri, un timp înfiorător, să nu laşi afară nici măcar un creditor. Nimeni pe stradă. Cluburile sunt pline. E potop.
Joi, cerul se topeşte în apă. Imposibil să ieşi din casă. Plictiseala începe să devină mortală la Bucureşti. Nu mai e nimic. Viaţa a devenit de o incoerenţă disperantă. Ziua, soarele arde, nu mai poţi ieşi, seara e răcoare, dar unde trebuie să te duci? Nu mai sunt recepţii, încă nu s-au deschis grădinile de vară. Te plimbi pe străzi, privind puţin stelele pe cer, apoi eşuezi la Capşa, la o îngheţată sau un pahar de bere. Aceleaşi femei, aceiaşi bărbaţi, aceleaşi figuri, aceeaşi gândire, deseori aceeaşi prostie.
Duminică, ziua a fost splendidă. Mulţimea a inundat străzile, se plimbă zgomotos, fericiţi că au scăpat de ploaia sâcâitoare.
4 MAI 1882
Bucureştiul e înţepenit în luna fierbinte a unui soare arzător cu raze de foc. Străzile sunt albe de praf. În timpul zilei, toate casele par că dorm cu obloanele ferecate, nu se aude niciun zgomot. E profunda melancolie a sezonului mort.
Seara, toropeala se risipeşte puţin câte puţin. Oraşul se trezeşte, cafenelele încep să se umple de lume zgomotoasă. În faţă la Capşa sunt aranjate mese şi scaune pe care înfloresc frumoasele zilei, puţin obosite şi plictisite, agitând galeş evantaiele.
Cu cât avansează sezonul, cu atât mai strălucitoare sunt serile săptămânale la Doamna Oteteleşanu. Sunt primiri în fiecare duminică în marele salon. Sub strălucirea candelabrelor şi a clarului de lună discutăm, flirtăm, divagăm.
Am rămas până seara târziu, suportând cu plăcere atracţia clarului de lună şi a fermecătoarei noastre gazde, Dna Oteteleşanu, de care ne-am despărţit cu greu şi cu regret.
| Claymoor | La vie à Bucarest 1882 – 1883 |
6 mai 1882
Nu mai merge nimic, ca la ruletă. Toate mizele au fost făcute deja de astă-vară. N-a mai rămas nimic. În lumea mare, linişte completă; în lumea mică, somnolenţă totală. Grădinile ar dori să deschidă, dar din cer toarnă cu găleata. Adio şosea, adio Capşa, adio viaţă în aer liber. Ploaia devine obositoare şi frigul a făcut să ne scoatem iar din dulap paltoanele. Vom fi obligaţi să înălţăm rugăciuni, poate se va opri acest „cataclism” căzut din cer.
Luni seara, recepţie la Dna Marie Falcoyano. O mulţime de tineri şi tinere au răspuns invitaţiei. Stăpâna casei face onorurile salonului său, cu multă graţie şi amabilitate. Ca să relatăm despre cele mai frumoase toalete, ar trebui să le pomenim pe toate. Culoarea neagră era dominantă şi florile naturale ornau graţios toate corsajele. Un veritabil asalt de frumuseţe şi spirit. Ne-am despărţit foarte târziu.
8 mai 1882
Marţi, cerul e acoperit de nori. Ar fi un timp excelent pentru a vizita muzee. Dar de unde, la Bucureşti? Vom face, deci, un tur pe la Cameră; nimic interesant. Nici o doamnă în tribune. În Senat, de asemeni. Ne mai rămân doar cluburile. Ne aşezăm la mesele de joc până seara. Ne întoarcem acasă şi suntem veseli dacă am câştigat, totul pare minunat, chiar şi mama soacră; doar dacă n-ai avut noroc găseşti că mâncarea a fost mizerabilă, nevasta plicticoasă şi socrii, nişte caraghioşi.
………………………………………………………
Seara, Teatrul Românesc a jucat Ruy-Blas. Această reluare a capodoperei lui Victor Hugo a fost tradusă în limba română, în frumoase versuri, de către M.D. Olănesco, primul secretar al legaţiei noastre de la Constantinopol. Seara oferea o atracţie irezistibilă în beneficiile domnului Manolesco, simpaticul june prim al trupei, a cărui interpretare a fost, însă, departe de a fi bună. Totuşi, scena noastră a făcut şi face multe progrese, iar înalta societate, care dă impresia că iubeşte arta, ar trebui să încurajeze mai mult artiştii români. E suficient să vină o trupă neînsemnată, dar neapărat străină, ca să se îmbulzească toţi ca oile, fie şi într-un grajd. Sala Bassel, unde au fost masacraţi Lecoq şi Offenbach e mereu arhiplină. Peste tot, Teatrul Naţional este încurajat şi sărbătorit. Numai la noi este denigrat şi eşti îndemnat să nu te duci. Ajunge atâta şovinism, Doamnelor şi Domnilor, învăţaţi-vă mai întâi limba maternă pe care nu o ştiţi deloc bine şi atunci nu o să mai râdă de noi străinii că suntem lipsiţi de orice sentiment patriotic.
Sarah Bernhardt (1844-1923) în rolul
Reginei Spaniei din piesa Ruy-Blas.
19 mai 1882
Nimic! Nimic!
Repaos complet. Linişte absolută. Acest anotimp mort al eleganţei s-a accentuat atât de mult că nu mai este pic de animaţie în oraş. Centrele de vilegiatură au început să-şi facă toaleta. Sinaia a inaugurat primul său tren de plăcere. În ciuda cerului înnourat şi îndoielnic, multă lume a venit la munte. Duminică seara, în magnificul salon al Dnei Hèlène Otétèlechano, puteai observa toalete primăvăratice purtate de femei pline de şarm. O seară de conversaţii, atât în interior, cât şi pe terasă.
Pe superbul „Belvedere” inundat de razele argintii ale lunii, se amestecau foşnetele rochiilor de saten şi de voal cu al petalelor de flori. Sufletul plantelor se confunda cu spiritul acestor femei care înălţau imn frumuseţii şi întindeau braţele iubirii ideale, paradisul promis femeilor şi florilor.
În aceeaşi seară s-a deschis „Eldorado”, o grădină încântătoare care promite seri minunate în această vară.
Vai! Din păcate, pot spune că nu şi-a ţinut promisiunea. Mai ales dacă ai îndrăzneala să pui preţuri de intrare mai mari decât cele de la teatru şi nu ai decenţa să oferi publicului o trupă cât de cât completă şi un iluminat care să te împiedice să-ţi bagi degetele în ochi.
Am crezut că suntem la un spectacol de umbre chinezeşti. Nici repertoriul nu era ceva nou. „La Chanson de Fortunio” a fost masacrată. Scurtată, tăiată, estropiată, prost cântată, delicioasa operetă de Offenbach îţi făcea milă să o vezi.
Corul se compunea din două cântăreţe şi din două coriste mute, care, graţie culorii tenului lor, făceau pe negresele din Aida. Să sperăm că nu aceasta e trupa acestei stagiuni.
În schimb, la Teatrul Naţional, s-a jucat „Les Deux Sergents” în beneficiul Dlui Pascaly. E o operă din repertoriul tragedianului italian Rossi. Dl. Pascaly a pus mare talent în creaţia rolului care va rămâne o frumoasă realizare, alături de dl. Manolesco şi de Dl. Panu, artiştii care au combătut alături de protagonist. Publicul a aplaudat mult cu căldură. Sala era arhiplină de sus şi până jos. Deasemeni şi lojile.
……………………………………………………..
Seara, „Eldorado”, mai întunecat decât de obicei, n-a mai atras lume. Programul e neschimbat. Păcăleala merge o singură dată. Ca să scoţi 4 franci şi să te plimbi în întuneric, ascultând un concert dintre cele mai slabe, e prea scump. Mai bine te plimbi pe bulevardul luminat de o lună splendidă sau întârzii într-o grădină, la o bere, ascultând muzica militară.
La vie à Bucarest 1882 – 1883
27 mai 1882
Bucureştiul e pe cale să se depopuleze. Lumea aristocratică se pregăteşte de plecare. Plictiseala devine generală. Nu mai ai unde să te duci. Serile, în ciuda faptului că sunt luminate de o lună splendidă, sunt lungi şi greu de suportat. La Şosea, plimbările se prelungesc până târziu, la ore misterioase. Câţiva curajoşi se duc la „Eldorado” – e un adevărat pelerinaj până ajungi. Lămpi afumate aruncă o lumină slabă spre lojile unde strălucesc câteva femei frumoase. Bărbaţii, în schimb, nu sunt figuri cunoscute. Programul e acelaşi, acelaşi şi repertoriul. Mare dineu la legaţia Italiei. Invitaţii contelui Tornielli aparţineauhigh-life-ului bucureştean.
Piaţa Bibescu-Vodă, Bucureşti
28 mai 1882
Joi seara, o mulţime enormă se grăbea spre Biserica Creţulescu unde urma să se celebreze nunta D-rei Ana Creţulescu, fiica unică a D-lui Nicolae Creţulescu, ministrul României la Sankt Petersburg şi a Dnei Sofia Creţulescu, cu D-l Alexandru Lahovary – prim secretar la legaţia României de la St. Petersburg – fiul D-lui Emanuel Lahovary şi al D-nei Olimpia Lahovary, una dintre cele mai simpatice doamne din înalta societate bucureşteană. Tânăra mireasă are numai 18 ani, este bună şi deosebit de drăguţă. Soţul său are 27 de ani, este decorat cu „Steaua României”, decoraţie pe care Majestatea sa Regele i-a trimis-o de ziua nunţii, şi are şi „Legiunea de Onoare”.
Curtea bisericii e luminată de candelabre cu gaz, iar în interior o abundenţă de flori şi lumini sclipitoare fac un decor de vis. Tinerii miri îşi fac apariţia la ora 9. D-ra Creţulescu purta o magnifică rochie de brocart alb, cu trenă regală. Voalul brodat cu fir de aur presărat cu perle şi flori de portocali îi cădea pe pe umeri ca o mantie de la Curtea Imperială. Martorii erau D-l Nicolae Creţulescu şi D-na Zoe Ghica Comăneşti, superbă în rochia de culoarea ametistului, ornată cu violete de Parma. Slujba a fost oficiată de Sanctitatea Sa Patriarhul, înconjurat de înalţi prelaţi.
Minunate buchete de trandafiri şi bomboane cădeau în ploaie peste asistenţă în timpul cântecelor celor sfinte ale corului. Biserica era plină de lume. Tot Bucureştiul era prezent, iar asistenţa dintre cele mai alese. Puteau fi remarcaţi D-na Maria Văcărescu şi D-l Theodor Văcărescu, mareşal al Curţii; D-na L. Cantacuzino, D-na Olga Mavrogheni, mare doamnă la Palat, D-na Irina Câmpineanu, guvernator general al Băncii, D-l Joanis, ministrul Belgiei cu Doamna, D-l şi D-na White, ministrul Angliei, Prinţul Urusoff, ministrul Rusiei, D-l Suleyman Bey, ministrul Turciei, D-l Aladro, ministrul Spaniei, D-na şi D-l Conte Tornielli, ministrul Italiei, D-na şi D-l Conte de Wesdehlen, ministrul Germaniei, D-na şi D-l Emanuel Grădişteanu, D-na şi D-l Dragumis, ministrul Greciei, D-na şi D-l C. A. Rosetti, D-na şi D-l Dimitrie Brătianu, D-na şi D-l Alexandru Varvaris, D-na şi D-l Radu Mihai, prefectul poliţiei, D-l Banon Salzberg, mulţi militari, multe domnişoare şi mult tineret. Recepţia a avut loc la reşedinţa D-nei Olimpia Lahovary, unde s-au ciocnit cupe de şampanie cu tinerii căsătoriţi, care, la ora 11, au plecat cu un tren special la proprietatea de la Leordeni.
Biserica Creţulescu a fost ridicată între anii 1720 – 1722 prin grija marelui Logofăt Iordache Creţulescu şi a soţiei sale Safta, una dintre fiicele domnitorului Constantin Brâncoveanu. Lăcaşul de cult poartă, atât spiritual, cât şi arhitectural, amprenta brâncovenească.
30 mai 1882
E vineri, şi vom fi curând cu toţii transformaţi în raţe. Asta pentru că plouă, şi plouă fără sfârşit. Un important concert dat în provincie de către o mare doamnă, atât de cultură, cît şi de familie, prinţesa Helena Bibescu, a fost evenimentul săptămânii. Prinţesa Bibescu a făcut să cadă o ploaie de aur pentru cei săraci, la Bârlad. Prinţesa Bibescu este fiica cea mică a D-lui Emanuel Rostaky Epureanu, unul dintre marii oameni ai ţării, pe care moartea l-a răpit din nefericire mult prea devreme pentru binele României. Pe cât de modestă, pe atât de strălucitoare, Prinţesa caută să facă abstracţie de personalitatea sa. În schimb, nu precupeţeşte niciun efort când e vorba de opere de binefacere pentru săraci. Toată lumea o iubeşte şi o admiră. Este tânără, graţioasă şi cu suflet mare şi bun. Artistă incomparabilă, prinţesa are cultul frumosului. După doi ani de studii la Viena, Prinţesa Helena a primit de la Conservator o medalie şi diploma de onoare. Atunci, a avut marea bucurie să fie aleasă de Rubinstein ca elevă. Mai mult de un an de zile a trăit alături de Maestru, i-a ascultat sfaturile, admirându-i şarmul puternic şi fascinant.
Tatăl Prinţesei, D-l Epureanu, era Ministrul Justiţiei. Când Prinţesa s-a întors la Bucureşti, a fost organizat un mare concert de binefacere şi au rugat-o să contribuie cu talentul său la acest veniment. Ea avea atunci 18 ani, era sveltă şi graţioasă, cu părul negru, lung, împletit în cozi. Când a intrat pe scenă, în rochia ei albă, vaporoasă, era o apariţie de vis. Întâmplarea a făcut ca la concert să asiste Prinţul Alexandru Bibescu, aflat în trecere prin Bucureşti şi care a rămas fermecat şi subjugat pentru totdeauna de acest mare talent. A doua zi s-a prezentat la familia Epureanu şi, după cincisprezece zile, era deja logodit cu frumoasa tânără. După căsătorie, Prinţesa Bibescu a făcut un pelerinaj artistic la Pesta, la marele maestru al pianului Liszt. La Paris, printre relaţiile mondene, Prinţesa se bucură de prietenia lui Ambroise Thomas, Gounod, Heller etc. Mulţi artişti iluştri au fost oaspeţii salonului artistic al Prinţesei Bibescu, pe strada „Courcelles”. Una dintre celebrele recepţii pe care le-a găzduit Palatul Bibescu a fost în onoarea maestrului Rubinstein, pe care tot Parisul şi-l disputa, şi care a petrecut o zi şi o seară întreagă la fosta lui elevă. Prinţesa Bibescu concertează în fiecare an în favoarea săracilor la Viena, Paris, Bucureşti, Iaşi şi, nu în ultimul rând, la Bârlad. Este marea ei plăcere să se facă utilă şi să-i ajute pe cei necăjiţi. Această mare Doamnă din naştere şi din inimă are o aureolă aşa cum au martirii, făcută din razele milosteniei. Deviza vieţii sale este „Excelsior!”.
Nikolai Rubinstein (1835-1881) – pianist şi compozitor rus
Iunie 1882
Stagiunea s-a închis. Nu se mai aud viori. Saloanele şi-au îmbrăcat husele. În pădure, nu se mai aud privighetori. Şi totuşi, seara, la Şosea, multe perechi, doi câte doi, se pierd pe aleile întunecate. În fiecare zi, remarcăm dezertări din lumea mondenă. Seara, unica sursă de amuzament a rămas „Eldorado”. Grădina nu este bine luminată. Lumina electrică nu face faţă. Totuşi, trupa e bună. Piesa Muşchetarii la Mănăstire e vioaie şi curajoasă. Luni, a fost o reprezentaţie strălucită. Printre frumoasele mondene care au mai rămas la Bucureşti şi care formează în loji ghirlande fermecătoare putem cita pe D-na Constantin Boerescu, foarte frumoasă şi elegantă cu pălăria ei de pai garnisită cu pene şi cu garoafe. În stal, remarcăm tot Bucureştiul cunoscut. La actul II, a fost o alarmă falsă. S-a crezut că a luat foc „Mănăstirea”, deoarece o lampă cu petrol s-a vărsat şi s-a produs panică, dar lumea s-a calmat relativ repede. S-a râs mult la spectacol şi publicul a fost satisfăcut. E un succes pentru „Eldorado” şi de această dată, direcţiunea merită să fie încurajată.
25 mai 1882
În sfârşit cursele de cai au avut loc şi ziua de duminică va marca în fastul monden al acestui an abundenţa toaletelor resplendisante. Rar să fi văzut atâta eleganţă într-o singură zi. În timp ce echipajele conduceau la tribune toate aceste femei în veşmintele lor spilcuite, am aruncat o privire pe terenul de curse. Clădirea unde se află lojele este foarte luxoasă. Loja regală este la mijloc, e foarte mare şi decorată somptuos cu draperii roşii. De ambele părţi sunt plasate tribunele. S-a amenajat şi loja membrilor Jockey Club. În faţa tribunelor este un mare spaţiu cu bănci, pe unde publicul se poate plimba sau odihni. În faţă se situează turela preşedintelui cursei, cu clopotul care dă semnalul. La ora 2 jumătate sosesc Suveranii, într-un echipaj descoperit tras de patru cai. Majestatea Sa Regele este în ţinută de general. Majestatea Sa Regina, în ţinută de mare doliu, poartă o rochie din saten negru, cu trenă. Muzica militară plasată pe peluză intonează imnul naţional. La scara de onoare, Suveranii sunt întâmpinaţi de vicepreşedinţii Jockey Club, de membrii Comitetului de curse, cât şi de înalţi demnitari. Buchete de flori sunt oferite Majestăţii Sale Regina. Se dă semnalul! Marele premiu al Jockey Clubului, de 5000 de franci, nu a putut fi atribuit, deoarece Pilgrin, calul favorit, era rănit la picior. Premiul de 4000 de franci a fost oferit de Majestatea Sa Regele calului Albatros, aparţinând Dlui A. Marghiloman. Întoarcerea de la Curse a semănat mai mult cu o procesiune. În ciuda mulţimii care a participat, nu a avut loc nici un accident şi ordinea nu a fost tulburată nici un minut.
Duminica, la Hipodrom, în aşteptarea curselor de cai de odinioară…
| Claymoor | La vie à Bucarest 1882 – 1883 |
25 decembrie 1882
Carnavalul, acest „zeu al gerului”, bate la uşă. În câteva zile, sarabanda infernală va începe. Baluri mascate, recepţii, petreceri, trebuie să ai picioare solide să rezişti. Anul acesta, după calendarul grec, zeul bucuriei va avea o lungă domnie. Până atunci, e acalmie. Lumea se odihneşte şi se pregăteşte pentru bătălie. În lumea bună se știe deja câte recepţii vor fi organizate. În fiecare duminică, Doamna Elena Oteteleşanu va primi în palatul său splendid persoane din înalta societate, alese cu deosebită grijă. În fiecare marţi, seri dansante la prinţul George Bibescu. Nu au fost uitate sărbătorile organizate anul trecut, dar anul acesta vor fi mult mai multe şi mai frumoase. În toate zilele de miercuri vor fi primiri foarte cochete la Doamna Grigore Alexandrescu. Zilele de joi sunt deja consacrate palatului Şuţu. Sâmbetele sunt promise spectacolelor de Operă. Să mai adăugăm la toate acestea cele trei baluri promise de Doamna Jean Marghiloman, pentru a inaugura frumosul său palat. În plus, recepţiile de la legaţia rusă, balurile Operei, seri de binefacere organizate de Jockey-club şi, mai ales, petreceri neprevăzute, ca în fiecare an, motiv pentru care nu avem de ce să ne plângem. Pentru moment, trebuie să ne mulţumim cu Teatrul Italian. După splendida premieră cu Carmen, am avut, ieri, luni, o mare decepţie. Mai întâi, sala era tristă. Lojele goale şi parterul ocupat răzleţ. Un adevărat pustiu în fotoliile de orchestră. Şi, pe deasupra, ce reprezentaţie urâtă! O deplâng pe Doamna Fauvette, pusă în asemenea situaţie delicată. Ea, singură-singurică, a reuşit să arunce câteva raze de reuşită în rolul Luciei. La final, s-a aplaudat, totusi, apoi lumea s-a ridicat şi a plecat dezamăgită.
Interior, Palatul Șuțu
2 ianuarie 1883
Opera s-a aruncat iar asupra muzicii lui Verdi. Actorii s-au transformat în amărâţi urlători, care trebuie să joace, fie ce-o fi, în fiecare seară. Trebuie să se facă bani, arta nu mai contează. Li se iau actorilor zilele libere şi, cu o singură repetiţie, ni se prezintă opere demne să figureze, mai degrabă, la târguri de cârnaţi şi şunci. Degeaba protestează artiştii, spunând că sunt surmenaţi şi nu mai pot face nimic de calitate. Nu sunt ascultaţi, iar dacă reprezentaţia este slabă, tot artiştii sunt de vină. Fiecare operă este ştirbită, tăiată, dar publicul este înţelegător şi nu spune nimic. Marţi seara, s-a prezentat Hernani, trunchiat. În locul actului 4 s-a dat trio-ul Guillaume Tell. A fost o idee nenorocită. Frumoasa muzică a lui Rossini a fost masacrată şi cortina a căzut pe o linişte de gheaţă. Hernani e opera de tinereţe a lui Verdi. Avea doar 20 de ani când a compus-o şi a pus în ea toată inima şi toate iluziile tinereţii. Cu Nabuco s-a făcut cunoscut. Cu Hernani s-a făcut admirat. A sosit un ecou monden de la Sofia. Alteţa Sa, Prinţul Bulgariei, a inaugurat noul său palat cu un mare dineu, urmat de o splendidă recepţie. Sala cea mare, de ospăţ, era luminată feeric. Masa în formă de potcoavă era aranjată în mijlocul sălii. Alteţa sa Prinţul avea la dreapta sa pe Doamna Lascelles, soţia consulului general al Angliei şi decanul corpului diplomatic, iar la stânga, pe Doamna Ghica, soţia reprezentantului nostru, de-o delicată frumuseţe şi eleganţă. Meniul era, cu adevărat, princiar.
Meniu – Sofia, 2 ianuarie 1883
Huitres Vins Potage condorcet – Santerne Boudins à la Richelieu – Sherry Sauce Périgord Dàrnes d’esturgeon à la Bordelaise – St. Peray Jambon glacé au Madère – Chateau la Rose Chaufroid de Perdreaux – Liebfrauenmilch Côtelette de mouton à la Dreux – Clos de Ruchettes Punch à l’Ananas Dindonneaux et faisans rotis Moët et Chandon Salade Russe Asperges à la Provencale Brioches à la Parisienne Tokayer Bombe Magador Fruits – Fromage – DessertTot timpul festinului, muzica militară, în orchestră, a cântat un repertoriu foarte variat.
10 ianuarie, 1883
Bucureştiul e complet „pudrat”. Un vânt din nord a fost turbat toată ziua. Crivăţul biciuia obrajii şi nori albi alergau în vârtej, măturând străzile. Unchiaşul Iarnă şi-a făcut bine treaba. Nicio trăsură, niciun om nu are curajul să se arate. Oraşul pare mort. Spre seară, furtuna s-a mai calmat şi, ca în poveste, au început să apară săniile. Oamenii înfăşuraţi în blănuri par niste urşi, iar viaţa în aer liber a devenit iar frumoasă. În ciuda timpului urât, e multă lume la Operă. S-a jucat Haiducul, în beneficiul Domnului Pinto, marele bas al trupei, şi al Domnului Bimboni, şef de orchestră şi autorul partiturii. E cântecul de lebădă. Opera se închide mâine. Actorii au dorit să îşi ia rămas bun de la public într-o manieră strălucită. Niciodată nu au cântat mai bine. La căderea cortinei, au fost ovaţii şi salve de aplauze.
Theodor Aman – Bal Mascat, 1882
La vie à Bucarest 1882 – 1883
21 ianuarie 1883
Joi seara, superbă sărbătoare la palatul prinţului Bibescu. In marele salon, sub strălucirea lustrelor şi sfeşnicelor, in mijlocul unui rond de flori şi de plante agăţătoare, vedem circuland o lume aleasă, tot Bucureştiul elegant şi monden. Aurul şi diamantele strălucesc să te orbească. E un Paradis aşa cum
l-a visat Mahomet. Frumuseţi blonde şi brune, umeri de alabastru şi braţe de marmură roz, incadrate in saten, catifele şi dantele, cat şi in pietre preţioase.
La intrarea care reprezintă o casă ţărănească tapisată cu rogojini şi farfurii de ceramică, lopeţi şi coşuri de răchită, totul sub o panză de păianjen din fir de aur, prinţesa Bibescu, intr-o toaletă foarte simplă, dar de mare gust şi rafinament, primeşte invitaţii cu şarm şi o amabilitate al cărei secret numai ea il posedă.
Principesa Elena Bibescu
Prinţul Bibescu e prezent peste tot, găsind timpul necesar să adreseze un cuvant amabil fiecăruia, animand şi dirijand recepţia ca un adevărat general.
E ora 10 seara şi un şir lung de trăsuri este in curtea palatului. Doamnele infrigurate, in blănuri scumpe, coboară grăbite spre intrare. Incepe defilarea. Să salutăm in treacăt pe D-na George Cantacuzino, in mare ţinută Pompadour cu trenă, corsaj decoltat brodat de perle şi diamante, D-na general Manu in negru, acoperită de superbe bijuterii, D-na Jean Lahovary in toletă Louis XV, D-na Olga Mavrogheni, mare doamnă a Palatului, frumoasă in rochia de catifea cu trenă, pe cap o ramură devişă cu frunze de briliante, D-na Basile Boeresco intr-o rochie roşie cu volane şi dantelă, cu rubine şi diamante pe umăr şi in păr.
Prinţesa Demetre Morruzi in rose pale. D-na Irene Soutzo in catifea sub o ploaie de diamante, D-na Georges Cantacuzino intr-un nor alb presărat cu trandafiri roz, D-na Elise Millo cu o toaletă de mare gust din saten mov cu trenă imperială, pe cap cu o egretă cu rubine, smaralde şi briliante.
Piaţa Bibescu Vodă
Incepe dansul. Este un adevărat vartej in care cuplurile se mişcă dansand ca in vis Polka, valsurile şi cadrilul se succed fără intrerupere. Abia pe la ora două dimineaţa viorile se opresc. Urmează cateva minute de pauză inaintea ultimului dans, apoi toată lumea se precipită la bufet. Munţii de pateuri şi de gustări şi fripturi reci dispar ca prin minune. Şampania şi vinul de Bordeaux curg in valuri. Se dă semnalul şi ultimul dans incepe. Se formează un rond imens in jurul salonului, din 40 de perechi. Dansul e condus de D-na Prinţesă Ferdinand Ghica şi de d-l Michel Văcărescu. Ultima figură de
dans a fost un omagiu adus stăpanei casei, D-na Prinţesă Valentina Bibescu.
Viorile au tăcut, toată lumea e frantă de oboseală. Dar nu s-a terminat. O nouă surpriză ii aşteaptă pe invitaţi. Sub lovitura de baghetă a unei zane, sala de bal s-a transformat intr-o sală de ospăţ magnifică.
Abia in zori invitaţii au reuşit să incheie acest copios festin. Soarele era deja sus cand şi-au luat rămas bun de la stăpanii casei.
28 ianuarie 1883
Frigul a reapărut din nou, duminică. Patinatorii sunt fericiţi. Lacul din Cişmigiu şi-a reluat animaţia
căreia un soare prea arzător i-a topit gheaţa. O droaie de fete s-a abătut pe oglinda lacului. Se aude ca o ciripeală de păsărele care contrastează cu arborii pudraţi cu zăpadă. E primăvară in iarnă. La ora trei după amiază, multă lume in saloanele prinţesei Georges Bibesco. E un defileu nesfarşit in care remarci toată lumea bună a Bucureştiului. Se spune că va avea loc din nou un bal in acest loc. „La arme”, doamnelor şi atenţie la buzunarele dumneavoastră, domnilor soţi.
Seara, „Teatrul Romanesc” a jucat
La vie à Bucarest 1882 – 1883
2 februarie 1883
Serata oferită de Societatea de scrimă Jockey-Club a fost adorabilă, fermecătoare şi distinsă. Clădirea Clubului străluceşte pe dinafară şi pe dinăuntru. Pe balconul faţadei aleargă, în flăcări, un jocheu. Pe gratiile de la intrare ard torţe cu gaz care luminează fantastic. Frontonul de la intrarea principală e o bijuterie. Trei capete de cai magnifice, decorate cu trandafiri, se detaşează în relief, dând impresia că fac onorurile casei. Zidurile sunt tapisate cu tablouri reprezentând cursele de cai. În josul scării e o masă încărcată cu buchete de flori, care se vor vinde în folosul săracilor. Saloanele sunt luminate a giorno, în toate colţurile sunt coşuri cu flori şi obiecte de artă.
La ora 9 şi jumătate, juriul ia loc. Preşedintele Societăţii de Scrimă sună clopoţelul; ţinuta sa foarte cochetă a fost de altfel adoptată şi la Paris. Toţi aceşti domni care participă la luptă sunt deja en garde. Domneşte o linişte profundă. Lupta începe cu un salut plin de graţie. Întrebaţi-i pe cei ce au asistat la acest început de competiţie şi vi se va spune că nu se auzea decât un singur cuvânt: Magnific! Lucrurile încep sa fie altfel când începe asaltul. Emoţia pune stăpânire pe întreaga sală, mai ales pe doamnele care văd săbiile celor doi combatanţi căutându-se, evitându-se, păcălindu-se, ca brusc să se întâlnească într-un şoc violent, ca un fulger în direcţia pieptului. Totul se termină în aplauze şi felicitări unanime. O foarte agreabilă surpriză este rezervată invitaţilor. Se schimbă decorul şi sala de arme se transformă prin farmec într-o splendidă sală de bal. Orchestra ia locul zăngănitului de arme, chemând cuplurile în vârtejul valsului. Asistenţa este aleasă şi numeroasă. E prezentă doar preşedinta, Prinţesa Bibesco, celelalte două, D-na general Mano şi Prinţesa Marie Ştirbey sunt bolnave. Se dansează cu un antren admirabil. Valsuri, Cadril, Polka se succed fără întrerupere. Doamnele şi Cavalerii dispar din când în când, alergând la bufet să-şi refacă forţele. Masa e bine garnisită pentru toate gusturile şi vinurile curg în valuri. Către ora trei dimineaţa se dă semnalul ultimului dans. Lumea e obosită, epuizată. Luminile se sting, apar zorile cu raze trandafirii care luminează acest vesel şi frumos tablou demn de pictura lui Veronese.
Theodor Aman, Serată – Bal mascat în atelier
4 februarie 1883
Duminică, timpul e superb. Un soare măreţ şi cald pe un cer albastru. Să fi venit primăvara? Strada, în
ciuda dezgheţului care a început, e foarte animată. Multe maşini se duc spre Şosea la plimbare. La ora 4,
mare reuniune la palatul Prinţului Georges Bibesco. În saloanele de la parter ţin şedinţa membrii societăţii
de binefacere. La etajul I este recepţie, un adevărat muzeu în care se îngrămădesc obiecte de artă din toate ţările. Prinţesa Valentina primeşte vizitatori. E un superb defileu. Seara, repetiţie cu uşile închise la D-na Coralie Săvescu, piese de societate care vor fi reprezentate pe 15 sau 8 februarie, la Teatrul Mare. Succes remarcabil pentru Comedia Românească.
5 februarie 1883
Luni seara, Sala Operei strălucea din nou. Era mare sărbătoare. Avea loc un bal sătesc în folosul funcţionarilor de la Casa de ajutor mutual. Toate doamnele au arborat costume ţărăneşti. În fundul scenei, pe o estradă, e aranjată tombola. De sus se aud acorduri muzicale, lungi şiruri de horă şerpuiesc prin sală. Cupluri dansează „Chindia”, altele „Bătuta”. Efectul e foarte original. O mulţime furtunoasă dă impresia mişcării de valuri. Abia reuşeşti să te mişti. Cu mare greutate ajungem la Tombolă. Roata principală e ţinută de două şarmante ţărănci din Sinaia, surorile Nicolas Vlădoianu.
În loji, la întâmplare, D-na Baroană Kreneville, o idilă de Goethe, tradusă de bătrânul nostru bard, Alexandru. D-na Rada Mihai, costumată în ţărancă de la Piteşti; D-na Mărculescu travestită în ţărăncuţă de la Craiova; D-na Eufrosina Aslan, ca o floare de câmp dintr-un pastel de Grigorescu, D-na Mariette Brătianu în costum bleu şi argint, D-na Singuroff, deghizată în ţărancă de la Galaţi, la gât cu o salbă din ducaţi de aur, o adevărată dotă pentru o ţărancă bogată etc. etc. Un galop vertiginos a pus sfârşit acestei sărbători, la ora trei dimineaţa. Marţi, ziua a fost superbă. S-a patinat toată dimineaţa. S-a patinat şi seara la lumină electrică. E nebunia gheţii. Toată ziua a fost aglomeraţie pe lac.
8 februarie 1883
Sâmbătă a avut loc a doua seară dansantă la Cercul Militar. Ferestrele clubului sunt toate luminate. Faţada strălucește sub becurile cu gaz care ard sub formă de soare și stele. Mulţimea nătăfleţilor care cască ochii la toate trăsurile care îi aduc pe invitaţi împiedică circulaţia. Saloanele sunt pline de lume. În cadrul de aur pe care îl formează uniformele militarilor, sub lumina lustrelor și a florilor care decorează sala cea mare de bal se remarcă un adevărat regiment de doamne, în toalete bogate. Dansul a început la ora 9 și a durat până la 4 dimineaţa. În aceiași seară, al treilea bal mascat la Operă. Sala e frumos decorată. Toate lojile și parterul sunt ocupate, dar puţine figuri cunoscute. Sărbătoarea a fost foarte animată și s-a terminat la 4 dimineaţa.
16 februarie 1883
Marţi a avut loc la Teatrul Naţional, sub patronajul Prinţesei Maria Ştirbei, un mare festival organizat de Prinţesa Alexandra Bibescu, în beneficiul artiştilor români. Au urmat două piese jucate de actori din high-life. Seara a fost fericit împărţită. Prima parte dedicată muzicii, iar a doua teatrului. Sala aproape că se prăbuşeşte sub aplauze la apariţia Prinţesei Bibescu, care şi-a ţinut auditoriul fermecat în timp ce interpreta Concertul în fa minor de Chopin. Simpaticul nostru bariton Dl. G. Cavadia ne-a făcut să ascultăm Santa Maria de Fauré. Vocea sa atât de vibrantă atinge si bemol fără efort şi se potriveşte grandioasei muzici de operă, cât şi romanţelor delicate. Unde eşti de M. Cavadia şi Epistola de Dl. Gr. Ventura sunt două perle melodice pe care publicul le-a apreciat foarte călduros. După ce au gustat emoţiile suave ale părţii muzicale, auditoriul fiind fermecat de Prinţesa Diva-Bibescu, a urmat partea de comedie a programului. Piesa românească Un leu şi un slot a fost un succes fantastic de la început la sfârşit. Sala e splendidă, luminată de sus până jos. Lojile sunt pline de femei frumoase, de briliante şi de flori. Atmosfera e specială, actorii şi spectatorii sunt demni unii de alţii. În loja regală era Majestatea Sa Regina acompaniată de D-na Olga Mavrogheni. Tot Bucureştiul elegant şi monden era prezent. Cu certitudine, această seară de festival va conta în analele mondene ale Bucureştiului. Reţeta e superbă, mai mult de opt mii de franci. Publicul a fost încântat. Artiştii români, în beneficiul cărora s-a organizat această sărbătoare, nu vor avea de ce să se plângă şi toată lumea felicită pe organizator, Directorul Teatrului, Dl. Grigore Cantacuzino.
Cercul Militar Naţional, către 1880
Cele două orfeline cu sala plină. Mare succes şi multe lacrimi. Interpretarea a fost excelentă şi la fiecare act au fost salve de aplauze. Puţină lume cunoscută. E publicul de duminică. După spectacol, toţi se duc la sala Bassel, unde e şi bal mascat.
Pentru luna februarie, un mare număr de veşti simpatice: joi, 3 februarie, mare recepţie la Palatul Bibesco; sambătă, 5 februarie, mare bal mascat la Operă; marţi, 8 februarie, reprezentaţie de gală la teatru, dată de prinţesa Helene Bibesco impreună cu graţiosul concurs al mai multor personalităţi din inalta societate; miercuri, 9 februarie, mare bal de ţărăncuţe dat de societatea „Furnica”; joi, 10 februarie, bal la palatul Sturza; vineri, 11 februarie, mare bal la D-l. Jean Marghiloman; apoi, recepţie şi ceai la Legaţia Rusiei; in ultima săptămană a Carnavalului, mare bal la D-l. Georges Cantacuzino.
Manuscris Mihai Eminescu – Gemenii, 1883
25 ianuarie 1883
Sâmbată a avut loc primul bal mascat al Operei. S-au aprins toate candelabrele şi toate sfeşnicele. O platformă foarte alunecoasă unea sala cu scena. În fund, un rond cu flori, foarte cochet, găzduia orchestra, care, sub conducerea Domnului Hubsch, avea un repertoriu de dans foarte antrenant. Orchestra alterna cu Muzica militară, plasată la galerie. Cu toate aceste pregătiri şi cu această sală care e parcă special făcuta pentru baluri, lojele sunt goale. Un grup de clovni şi nişte Moşi Crăciuni încercau zadarnic să anime atmosfera şi să înveselească lumea cu piruete şi dansuri un pic cam macabre. În foaier e glacial, nu e nimeni, la bufet, de asemenea. La ora două noaptea, totul era terminat. Marele restaurant în care, altădată, după spectacole, erau supeuri, este acum aproape gol. Ce schimbare! Oare unde sunteţi frumoase baluri de altădată, femei elegante şi frumoase care ştiaţi atât de bine să faceţi intrigi?! În aceeaşi seară, a avut loc un mare bal şi la Cercul Militar. Toate ferestrele sunt luminate, iar faţada străluceşte de parcă a luat foc. Pe balcoane, iniţialele regale se detaşează cu jerbe luminoase. Vestibulul e o adevărată grădină. Pereţii sunt tapisaţi cu verdeaţă. Saloanele numeroase sunt decorate şi luminate în mod strălucit. În sala de biliard e plasat un imens bufet, unde şampania curge în valuri. Majestăţile lor, Regele şi Regina, nu au putut asista la sărbătoare, fiind încă în doliu. Dansul a început la ora 10 şi s-a sfârşit la ora 4 dimineaţa. Mare antren şi veselie, datorită marelui număr de cavaleri, toţi buni dansatori. Militarii sunt în mare ţinută, cu piepturile pline de decoraţii. E aur peste tot şi nu se aud decât zgomote de pinteni. Doamnele sunt în toaletă de seară, decoltate, foarte elegante şi frumoase. Superbă serată.
