Ce le lipseşte nem-ţilor? Geniul politic. Din această cauză n-au ştiut să-şi universalizeze ideologia, s-o internaţionalizeze. Au, aşadar, împotriva lor 5 internaţionale: pe cea comunistă, pe cea evreiască, pe cea catolică, pe cea protestantă şi pe cea masonică.
Voi rata un spectacol frumos: restaurarea democraţiei în Franţa. Întoarcerea evreilor, a masonilor, a deputaţilor, a generalilor…
Marii oameni sînt mici: Hitler după Napoleon! Hitler repetă aceleaşi greşeli: ezită între capitalism şi socialism, aşa cum a făcut-o Napoleon, între principi şi popoare.
Şi totuşi, Europa e pregătită pentru unitate. Probabil că va deveni conştientă de acest lucru sub dubla invazie: a ruşilor şi americanilor. Şi, fără îndoială, Europa nu va avea puterea să se supună celor doi, ci va cădea într-o direcţie sau în cealaltă – sau se va despica între cele două.
Apoi, principii români vor fi traşi în ţeapă.
Şi cred că nu m-am înşelat în calculul esenţial: ameninţarea rusească, victoria finală rusească, mai degrabă decît cea anglo-saxonă.
Franţa e terminată. Dar toate patriile sînt terminate: chiar Germania şi Rusia.
Chiar dacă are loc o dislocare a imperiului colonial rusesc, dacă balticii, finicii şi, mai tîrziu, tătarii, turcii, caucazienii se desprind, dacă ucrainienii se dau la o parte, tot rămîne în centru o massă de 70 pînă la 100 de milioane în Marea Rusie, pe care, pare-se, nimic nu va putea s-o supună.
PIERRE DRIEU LA ROCHELLE (1942)
