Sursa: Medical Miracle or Masterful Mirage by Dr. Raymond Obomsawin
Prima parte
NOTA QUI BONO: Acest material poate fi preluat şi folosit liber în Site-uri, Blog-uri sau alte forme Mass-media, cu condiţia specificării sursei: http://www.quibono.net
În anul 1983, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declanşat „Programul lărgit de imunizare“-
„Expanded Program on Immunization”(EPI). Scopul era de a se crea o maximă imunizare a copiilor. Datorită influenţei OMS, care a fost creată şi este susţinută de ONU, aproape toate ţările(peste 160) au aderat la OMS, subscriind implicit şi obiectivelor pe care această organizaţie şi le-a propus, anume realizarea unei imunizări de 80% până în anul 1990. În acest an, 1990, OMS a definit un nou standard, urmând ca imunizarea să acopere 90% dintre toţi copiii acestei lumi. Sursa:World Health Organization, Publication No. 6, Rev. 1, Geneva, Switzerland, June, 1983.
Astfel s-a ajuns treptat la înrădăcinarea concepţiei conform căreia vaccinarea este o „medical racket” (o minune medicală, un hit medical), idee susţinută de concernele farma şi apărată cu înverşunare de dogma medicală alopată cu „casta ei de preoţi alopaţi“ care predică religia medicinei şcolastice.
În ciuda vocilor din ce în ce mai multe care ridică îndreptăţite întrebări şi aduc o multitudine de critici, în ciuda studiilor care arată clar faptul că imunizarea prin vaccinare este o idee fundamental eronată, că substanţele şi componentele din vaccinuri sunt toxice şi provoacă o serie de grave afecţiuni, şi mai recent în ciuda refuzului clar a unui număr din ce în ce mai mare de oameni obişnuiţi de a se vaccina, dogma „religiei vaccinului“, preoţii şi inchiziţia alopată nu dă nici un semn de a dori vreo schimbare.
Iar din partea industriei farmaceutice oricum nu se poate aştepta nimic, aceasta fiind interesată în profitul financiar, şi nicidecum în adevăr, sănătate, imunizare şi altele de genul acesta. Ies bani, bine, nu ies, mai punem de o pandemie. Concernele farmaceutice îşi vor modifica politica doar atunci când produsele lor nu se vor mai vinde cu un profit substanţial. Dacă populaţia va refuza masiv vaccinarea, vaccinurile nu vor mai aduce profit, şi vor dispare. Astfel încât sunt înclinat să cred că mai repede se va schimba ceva (din interes şi rentabilitate economică) în industria farmaceutică, decât în dogma religiei medicinei alopate.
Principala dificultate care stă în calea unei schimbări suntem însă noi înşişi şi frica, sau fricile noastre, precum şi modul modern de viaţă al oamenilor. Prima mişcare în direcţia schimbării trebuie să o întreprindem noi, în noi înşine. În modul de viaţă şi mai ales în modul de gândire!
Iar pentru aceasta avem nevoie în primul rând de informare. Nu putem merge pe acelaşi drum bătut de medicina alopată: „eu spun că este aşa, eu am diplomă, eu le ştiu pe toate, iar voi faceţi cum zic eu!“ Avem nevoie de studii curate, nu măsluite, de informaţii clare şi adevărate, nu de minciuni. Iar toate acestea sunt greu de obţinut, atâta timp cât „dogma oficială“ ţine încuiată în seifuri orice dovadă, document, statistică sau studiu care nu-i cântă în strună.
Există totuşi, din fericire, o serie de studii, mărturii, statistici, dovezi care arată că imunizarea prin vaccinare este un mit, o Fata Morgana. Şi mulţumită Internetului, medicilor conştienţi şi corecţi (ei bine da, Slava Domnului, mai există şi astfel de medici) şi informaţiilor publicate de aceştia, mulţumită miilor de Site-uri în toate limbile de circulaţie care prezintă aceste dovezi şi a sutelor de mii de ore pe care oameni dezinteresaţi le-au investit în adunarea, selectarea şi prezentarea acestor materiale, începem să dispunem de informaţii din ce în ce mai complexe şi mai clare, de dovezi evidente ale erorii secolului, ale falsităţii „imunizării prin vaccinare“.
De exemplu, in Franţa, 200 de medici au cerut guvrnului francez oprirea imediată a vaccinării cu vaccinul contra hepatitei B deoarece acesta a cauzat nenumărate afecţiuni neurologice printre care mai ales scleroză multiplă, iar în Elveţia 500 de medici continuă să se opună campaniei de vaccinare MMR (ROR: rujeolă-oreion-rubeolă) iniţiată de guvernul elveţian.
O serie de birouri de avocatură foarte cunoscute s-au ocupat ani de-a rândul de foarte multe procese de despăgubiri pentru daunele provocate de vaccinuri. Iată doar un singur exemplu din multele: firma de avocatură Dawbams din Norfolk, Anglia, s-a ocupat începând din 1997 cu un proces-mamut privind prejudiciile aduse de vaccinarea MMR (ROR) în cadrul campaniei din 1994.
În declaraţia publică făcută de Dawbams se spune: „Cunoaştem sute de cazuri de copii care înainte de vaccinare erau sănătoşi, dar care acuma sunt afectaţi de serioase boli mentale sau psihice. Din circa 600 de cazuri, cel mai adesea apare autismul (202), serioasele probleme digestive (110), epilepsia (97), problemele de văz şi auz (40), artrită (42), problemele de învaţare şi comportament (41), Myalgic Encephalopathy – ME (24), diabet (9), paralizie (9), deficienţe ale sângelui (5), deficienţe ale creerului (3) şi deces (14).
În foarte multe ţări au fost create organizaţii de cercetare şi activitate contra vaccinurilor. Iata doar câteva exxemple din spaţiul de limbă engleză: Immunization Awareness moni Society (IAS), New Zealand; Vaccine Awareness Network (VAN), Australia; Association for Vaccine Damaged Children (AVDC), Canada; Global Vaccine Awareness League (GVAL), California; National Vaccine Information Center (AWIC) Washington DC.
Vaccinurile cu virusuri vii („slăbite“) sunt deosebit de periculoase pentru creer. Cele mai „productive“ vaccinuri în sensul cauzării de prejudicii sunt cel contra hepatitei B, MMR (ROR) şi DPT (difetrie-pertussis-tetanus). Vaccinurile polio sunt infectate cu virusuri din rinichii de maimuţă! O serie de date din Europa şi Noua Zeelandă arată că vaccinarea timpurie (sugari) a dus la creşterea numărului de cazuri de diabet juvenil.
Autorităţile de sănătate şi guvernele din foarte multe ţări ascund publicului larg informaţiile pe care le deţin asupra riscurilor vaccinărilor! Pe de altă parte există o lipsă suspectă de studii asupra efectelor pe termen lung ale vaccinării. Astfel încât este greu de certificat, după câţiva ani, dacă o afecţiune are ca şi cauză primară un vaccin, sau are o altă cauză. Nu s-a dorit niciodată efectuarea unor astfel de studii pe termen lung, lucru care nu poate apare decât ca fiind suspect.
- Archie Kalokerinos, un neobosit adversar al vaccinărilor, spunea într-un interviu publicat în International Vaccination Newsletter (Krekenstraat 4, 3600 Genk, Belgium).: „…cu cât mă uit mai atent la problema vaccinării, cu atât mai şocat sunt. Consider că întreaga afacere a vaccinărilor este o farsă uriaşă. Mulţi doctori sunt convinşi că vaccinarea este folositoare, da dacă priveşti mai atent statisticile şi studiile, realizezi că lucrurile nu stau deloc astfel… Concluzia mea după 40 de ani de practicare a medicinei este că, de fapt, politica inoficială a OMS este una de crimă şi genocid…. Nu pot să văd o altă explicaţie posibilă. Astfel sunt ucişi mai mulţi copii decât ar face-o respectivele boli însăşi.“
În ciuda ideii largi răspândite conform căreia milioane de copii sunt feriţi de o serie de afecţiuni infecţioase şi se bucură de o mai bună stare de sănătate, ca urmare a eficacităţii şi siguranţei vaccinurilor, în anii 90 a fost iniţiat un studiu canadian, Evaluation of Canada’s International Immunization Program Phase I (CIIP–I) în care se spune că „există o mulţime de întrebări presante asupra EPI (Expanded Programs of Immunization-Programul lărgit de imunizare) care rămân încă fără răspuns.“ Sursa: Etherington, A., Assessment of the CIDA Health Sector Integrated Paper, prepared for: CIDA Policy Branch, Evaluation Division; and Health Sector, Professional Services Branch, Hull, Canada, February, 1989, p. 16.
În acest raport au fost analizate o serie de probleme legate de EPI şi de Universal Childhood Immunization (UCI-Imunizarea universală a copiilor) aşa cum se poate vedea mai jos.
Problema nerezolvată a eficacităţii şi a impactului UCI/EPI: în ciuda unei rate ridicate de vaccinare contra rujeolei în ţările lumii a treia, epidemiile de rujeolă izbucnesc relativ frecvent în aceste tări, şi anume chiar în rândul populaţiei vaccinate. De asemenea apar în aceste ţări epidemii de polio, deşi şi aici vaccinarea contra polio a atins cote foarte ridicate (Gambia, Brazilia, Taiwan, etc.). Există până în prezent nenumărate exemple de epidemii care au izbucnit tocmai în rândul unei populaţii care fusese anterior vaccinată (deci imunizată) contra bolii respective.
Problema nerezolvată a posibilelor efecte adverse ale UCI/EPI: există din ce în ce mai multe rapoarte asupra efectelor adverse provocate de vaccinuri, simultan cu o lipsă cronică a studiilor pe termen lung asupra acestor efecte. O foarte mare parte a corpului medical nu raportează astfel de cazuri, iar atunci când ele sunt raportate autorităţilor de sănătate, acestea fie le ignoră, fie le ascund, nefiind date publicităţii rapoarte corecte în această privinţă. Ascunderea datelor asupra morbidităţii, disabilităţii şi mortalităţii provocată de vaccinuri, mai ales în ţările lumii a treia, este un fenomen cronic devenit deja normă. Primul raport asupra acestei probleme publicat de OMS în Aprilie 1991 recunoaşte în fapt această problemă.
Problema nerezolvată a efectelor adverse pe termen lung ale UCI/EPI: un număr deja foarte mare de specialişti postulează ideea că imunizarea în masă contribuie în mod direct la creşterea ratei de apariţie a unei întregi game de afecţiuni degenerative, autoimunitare şi alergice. OMS, în afară de a declara arogant că acest lucru „nu este adevărat“, nu a iniţiat nici un studiu sau program pe termen lung pentru a analiza aspectele criticate din ce în ce mai des şi de din ce în ce mai mulţi specialişti.
Problema nerezolvată a alternativelor mai sigure şi mai eficace faţă de UCI/EPI: numărul mare de dovezi asupra potenţialului dăunător al vaccinurilor determină din ce în ce mai multe persoane să caute soluţii şi metode profilactice alternative. O cantitate deja foarte mare de literatură de specialitate indică necesitatea unei alte căi, bazată îndeosebi pe nutriţie, pentru profilaxia afecţiunilor bacteriene şi/sau virale. Rezultatele pozitive obţinute în acest domeniu sugerează existenţa acestei opţiuni alternative la dilema imunizării în masă. Din păcate din nou nu se doreşte iniţierea unei discuţii deschise şi sincere în această privinţă, şi nici declanşarea unor studii serioase şi pe termen lung. Ba mai mult, se încearcă şi se impune chiar aplicarea unui (unor) Codex Alimentarius, care practic duce la anularea unei astfel de soluţii.
Problema nerezolvată a eticii UCI/EPI: prin aceste programe de imunizare în masă se ignoră două principii etice fundamentale în medicină, şi anume:
1. Că toate formele de tratament şi profilaxie trebuiesc individualizate, mai ales atunci când există suspiciuni asupra potenţialului negativ al vaccinării, şi
2. Că pacientul sau părinţii au dreptul la o informare detaliată, exactă şi corectă asupra tratamentului sau vaccinării, precum şi libertatea ce rezultă şi din Carta Drepturilor Omului, nu numai din etica medicală, de a accepta sau refuza un tratament sau o vaccinare!
Concluzie: Toate aceste aspecte şi probleme încă nerezolvate sugerează faptul că guvernele şi factorii de răspundere din domeniul sănătăţii publice trebuie să reconsidere politicile lor de imunizare universlă a copiilor şi să pună un accent deosebit pe clarificarea aspectelor şi impactului vaccinării pe termen scurt şi lung, în vederea stabilirii unei alternative mai eficace şi mai sigure.
REALITATE SAU FATA MORGANA?
Universal Childhood Immunization – Imunizarea universală a copiilor (UCI) şi Expanded Program of Immunization – Programul lărgit de imunizare (EPI) (în viitor doar prescurtat UCI şi EPI) sunt considerate programele prioritare globale privind îmbunătăţirea stării de sănătate a omenirii, şi sunt susţinute printro largă gamă de acţiuni şi agenţii non-guvernamentale multilaterale, bilaterale şi … „lăturalnice“ în orice caz. Aceasta deoarece programele de imunizare sunt general acceptate
plecându-se de la premiza (în fapt incertă) că aceasta este singura cale de a se preveni apariţia anumitor afecţiuni infecţioase. Pe deasupra, UCI/EPI sunt uşor de implementat, de managementat, arată bine în cadrul „programelor politice“ ale partidelor, şi pe deasupra sunt şi foarte profitabile financiar. (Ce câştigă industria farmaceutică din implementarea măsurilor de trai, igienă şi nutriţie corecte? Nimic!)
OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pe viitor în acest tex, prescurtat OMS) afirmă că: „Imunizarea este una dintre cele mai puternice şi ieftine arme ale medicinei moderne. Din păcate, în mod tragic, imunizarea rămâne încă insuficient utilizată în multe regiuni ale lumii.“ (World Health Organization, Publication No. 6, Rev. 1, Geneva, Switzerland, June, 1983.)
În foarte multe ţări, la ora actuală, autorităţile de sănătate au ajuns din păcate a se limita doar la campanii de vaccinare şi de popularizare a folosirii prezervativelor, aspectele legate de modul de viaţă, de igienă precum şi de nutriţie fiind complect neglijate. Dar pentru toate aceste afirmaţii categorice precum şi pentru aceste politici îndoielnice nu există practic dovezi ştiinţifice sub forma unor studii independente, desfăşurate pe grupuri mari de populaţii şi pe termen mediu şi lung.
A existat un studiu singular desfăşurat în nordul Thailandei, încheiat în Martie 1990, efectuat sub auspiciile UNICEF în cooperare cu guvernul thailandez. Vom folosi acest studiu pentru a înţelege mai bine motivele criticilor vaccinării precum şi pentru a putea înţelege motivele pentru care OMS sau concernele farma nu au mai repetat astfel de „experimente“, astfel de ample şi serioase studii desfăşurate în paralel cu o campanie de vaccinare în masă.
Sursa: World Health Organization, Expanded Programme of Immunization Immunization Policy, WHO-EPI-General, Rev. 1, Geneva, Switzerland, July, 1986; UNICEF Thailand, „Progress Report on the Utilization of the Contribution of $8,220,000 Cdn–Integrated Services Project for Children,” Bangkok, Thailand, March 21, 1988.
EPI din nordul Thailandei s-a dovedit a fi o întreprindere considerabilă. Acţiunea a cuprins: efectuarea unei vaccinări în masă, care a acoperit 59 de districte, cu circa 900 de sate; au fost antrenaţi în acest scop voluntari pentru 600 de sate, o reţea de comunicare între sate, şi au fost implicaţi şi liderii religioşi locali; au mai fost implicaţi 200 de asistenţi de sănătate şi un grup de conducere din partea OMS de 40 de specialişti; vaccinarea s-a efectuat cu vaccinurile DPT (difterie, pertussis şi tetanus), OPV (Oral polio vaccine), BGC (Bacille Calmette-Guérin – deci contra tuberculozei) şi vaccinul contra rujeolei. Deci, după cum se poate vedea, o mare desfăşurare de forţe şi o amplă coordonare tehnică şi logistică. Şi desigur că declaraţiile oficiale au fost pline de laude şi de aprecieri la adresa imunizării în masă. Dar să vedem şi relatarea unui medic care a participat direct la această acţiune, Dr. Raymond Obomsawin, un cunoscut expert canadian.
Obomsawin relatează observaţiile făcute de el însuşi în 5 provincii şi în 9 sate vizitate personal, unde a intevievat populaţia locală. Oficial, cel mai frecvent efect secundar a fost febra, raportată de la un sat la altul între 6% şi 99% dintre cazuri. Al doilea efecte secundar au fost exantemele (iritaţiile). Din provincia Sisaket s-au raportat cazuri rare de şoc, care au fost însă puse pe seama supradozării (din greşeală) vaccinului, sau a faptului că vaccinul nu a fost suficient “agitat” înainte de administrare.
Obomsawin face însă câteva remarci demne de luat în considerare. În primul rând, programul EPI a fost aplicat pauşal, nefiin încorporate monitorizări pre- şi post-vaccinare. Astfel, toţi copiii au primit aceleaşi vaccinuri, neţinându-se seama de greutatea corporală şi de statutul nutriţional (doar într-un singur sat vaccinurile nu au fost administrate copiilor sever subnutriţi, şi doar dintr-o singură provincie
s-a raportat o monitorizare post-vaccin a copiilor sub 3 kg greutate). Statutul nutriţional al copiilor nu a fost luat practic de loc în considerare. De asemenea nu a fost stabilit un istoric al afecţiunilor neurologice anterioare, pe familii, înainte de administrarea vaccinurilor. OMS nu a prevăzut în această acţiune nici o măsură de „screening“ pentru perioada post-vaccinare, aceasta deoarece vaccinurile „nu puteau fi decât sigure şi eficiente“, altă posibilitate fiind a-priori exclusă. Deci la ce bun o monitorizare?
(Nota Qui bono: Absolut logic! OMS şi concernele farma ştiu foarte bine că vaccinurile provoacă afecţiuni neurologice, şi dacă apar astfel de cazuri, se pot pune pe seama unor antecedente în istoricul familiei, deci genetic. Ori dacă s-ar fi consemnat anterior vaccinării, la familia „X“ sau „Y,“ că nu au existat antecedente, o eventuală afecţiune neurologică post-vaccinare nu putea fi pusă decât pe seama vaccinării, şi nicidecum a eredităţii! Ceea ce desigur nu se dorea.)
Într-unul din recentele manuale de practică imunologică, profesorul emerit, patologul George Dick de la Universitatea din Londra ridică următoarele obiecţii vis-a-vis de presupunerile tradiţionale ale OMS:
– Înainte de a se apela la o imunizare, este necesar a se stabili dacă afecţiunea respectivă este suficient de severă, pentru a se lua o astfel de măsură. Dacă infecţia este tratabilă, nu există suficiente motive pentru o imunizare;
– Imunizarea este necesară doat atunci când metodele clasice de control sunt impracticabile sau ineficiente (lucru ce trebuieşte demonstrat);
– Înainte de a fi introdus în folosire un vaccin, trebuie să existe suficiente dovezi ale siguranţei şi eficacităţii acestuia; în prezent nu a existat suficient timp şi nici suficiente studii pentru a certifica durabilitatea imunizării cu vaccinuri care conţin virusuri vii, care sunt actualmente des folosite, cum ar fi cele contra rujeolei sau poliomielitei;
– Cea mai eficace imunizare activă este calea clinică sau subclinică a infecţiei naturale; în cazul a foarte multe afecţiuni, o astfel de imunizare conferă imunitate pe tot restul vieţii, şi asta la costuri mici sau practic inexistente, pentru individ sau pentru comunitate (păi atunci, Qui bono?)
– Trebuieşte luată în considerare foarte atent realitatea conform căreia declinul multor afecţiuni infecţioase a avut loc cu destul de mult timp înainte ca să dispunem şi să aplicăm un vaccin sau altul;
Sursa: Dick, G., Practical Immunization, MTP Press Ltd., (a member of the Kluwer Academic Publishers Group), Falcon House, Lancaster, England, 1986, pp. 2-5.
Toate aceste argumente extrem de pertinente ne arată că vaccinarea EPI nu ar trebui absolut de loc aplicată. Profesorul Dick mai recomandă în manualul său următorul tabel pentru monitorizarea contraindicaţiilor:
| Linii directoare pentru monitorizarea contraindicaţiilor | |
| Difterie | În afecţiunile cu febră |
| Pertussis | În afecţiunile cu febră |
| În cazul antecedentelor de crampe, convulsii sau iritaţii cerebrale în perioada neo-natală | |
| Orice defect neuronal | |
| În cazul unor antecedente de reacţii severe locale sau generala la o doză de pertussis anterioară | |
| Copii ai căror părinţi au avut antecedente epileptice idiopatice sau defecte neurologice, necesită o investigaţie atentă înaintea unei vaccinări | |
| Polio | Stări acute de boală inclusiv diaree sau alte disfuncţii intestinale acute |
| Hipogammaglobulinemie severă | |
| Orice persoană aflată sub terapie cu corticosteroide sau imunosupresoare | |
| Rujeolă | Afecţiuni cu febră |
| Deficienţe ale sistemului imunitar | |
| Orice persoană aflată sub terapie cu corticosteroide sau imunosupresoare | |
| Afecţiuni Hodgkin şi leucemie, sau alte afecţiuni ale sistemului limfatic, sau ale sistemului reticulo-endotelian | |
De asemenea nu se recomandă vaccinarea copiilor care suferă de malnutriţie, situaţie care duce la probleme imunodeficitare, şi deci automat la posibilitatea apariţiei afecţiunilor cronice. Ori este ştiut că în lumea a treia există foarte mulţi copii care suferă de malnutriţie (subnutriţie), şi tocmai acolo OMS recomandă vaccinări în masă, fără a se diferenţia între cazuri, de la un copil la altul!
Iată şi poziţia OMS în text, clar expusă: „Febra, afecţiunile tractului respirator, diareea şi malnutriţia nu trebuiesc a fi considerate ca şi contraindicaţii pentru vaccinare“. (Normal, căci atunci s-ar pierde cam jumătate din „clientelă“, astfel de afecţiuni fiind la ordinea zile în ţările lumii a treia, mai ales malnutriţia! Pe de altă parte citind aceste lucruri, nu poate să nu te ducă gândul la cei care susţin teoria conspiraţionistă a depopulării planetei, printre altele şi prin intermediul vaccinărilor în masă.)
Logica prin care se susţine conceptul vaccinării în primele 14 săptămâni de viaţă şi până la 12 luni este aceea că nou-născuţii au un sistem imunitar încă imatur (copii se nasc cu anticorpii mamei, ei neavând proprii lor anticorpi, care abea ulterior încep să fie produşi de organism) şi deci sunt mai predispuşi afecţiunilor infecţioase. Ceea ce se uită însă a se spune este că tot la fel de „imatur“ este sistemul lor imunitar şi atunci când prin vaccinare le introducem în organism metale grele, toxine, virusuri vii sau moarte, material genetic străin, etc. etc. Iar în al doilea rând, cum se poate antrena şi cum poate deveni matur sistemul lor imunitar, atâta timp cât nu intră în contact cu diferiţi agenţi patogeni şi nu îşi realizeaza imunizarea activă?
Aici poate ar fi interesant de menţionat experienţa Japoniei. În perioada 1970-1974, când în Japonia a fost introdusă vaccinarea DTP la vârsat de 3-5 luni, s-au înregistrat 37 de decese iar guvernul japonez a avut de plătit despăgubiri foarte mari pentru 57 de cazuri de îmbolnăviri grave (permanente) cauzate de vaccinare. În următoarea perioadă de 6 ani, între 1975-1980, vaccinarea a fost interzisă în primii 2 ani de viaţă. Rezultatul, o scădere a cazurilor de efecte secundare grave de 85-90% (8 cazuri de efecte secundare grave cu trei decese).
| Vaccinările curente recomandate de OMS: | |
| La naştere | BCG (Tuberculosis) şi OPV-0 (Polio -Live Oral, Trivalent) |
| 6 săptămâni | DPT#L (Difteria Toxoid; Pertussis; Tetanus Toxoid) şi OPV#L |
| 10 săptămâni | DPT#2 şi OPV#2 |
| 14 săptămâni | DPT#3 şi OPV#3 |
| 9 luni | Rujeolă |
Datele programului EPI sunt ele sigure pline de contradiţii. Iată doar un exemplu luat din UNICEF’s Fourth Progress Report CUC/CIDA Development of Basic Services for Children in Thailand, pentru perioada Ianuarie – Decembrie 1988. Dacă vom compara cu atenţie datele din cele două tabele, vedem clar că nu există nici o corealţie între creşterea gradului de vaccinare şi numărul de cazuri de rujeolă, respectiv o scăderea a cazurilor de rujeolă, aşa cum ar fi logic de aşteptat:
| Gradul de imunizare în Thailanda | |||||||
| Anul | 1982 | 1983 | 1984 | 1985 | 1986 | 1987 | 1988 |
| Procentul de
imunizare |
0 | 06 | 26 | 44 | 60 | 63 | |
| Incidenţa cazurilor de rujeolă în Thailanda | |||||||
| Anul | 1982 | 1983 | 1984 | 1985 | 1986 | 1987 | 1988 |
| Număr cazuri | 27,691 | 34,713 | 47,205 | 32,156 | 19,659 | 42,051 | 32,498 |
| Rata la 100.000 loc. | (57.1) | (70.2) | (93.7) | (62.2) | (37.1) | (78.1) | 59.1) |
Este întrucâtva paradaoxal să poţi vedea în aceste 2 tabele că pentru anul 1982, când nu a existat vaccinare anti-rujeloică, rata era de 57.1 cazuri la 100.000 de locuitori, în timp ce pentru anul 1987, când exista un procent de imunizare de 63% (practic 2/3 din populaţie) rata era de 78,1 de cazuri la 100.000 de locuitori!!! Iar această contradiţie este publicată într-un document oficial UNICEF. Aceste tabele în fapt certifică inutilitatea vaccinării anti-rujeolice şi a întregului concept EPI.
Cercetători precum Rifkin şi Walt consideră că o astfel de acţiune ca EPI este bazată pe un concept asupra sănătăţii umane ca fiind dependentă de o elită profesională care deţine o „cunoaştere privilegiată“ cuplată cu o corespunzătoare forţă de control, care-şi exercită acţiunea „înalt tehmologică“ asupra unor receptori pasivi şi ignoranţi. În realitate, tehnocraţii şi „succesele instantanee“ pun în pericol procesul lent, de lungă durată care conduce la îmbunătăţiri permanente în domeniul sănătăţii copiilor. Ei crează un climat de „expediţie pe termen scurt“, în locul unei schimbări de lungă durată.
O altă chestiune majoră este certitudinea eficacităţii imunizării. Întrebarea dacă vaccinarea conferă în fapt protecţie persoanei vaccinate, contra unei anumite afecţiuni infecţioase, pare în primul moment a fi o întrebare absurdă. Dar atunci când examinăm mai îndeaproape evidenţele statistice ale eficacităţii imunizării descoperim o serie de incertitudini epidemiologice semnificative. Indoielile principale au fost însumate foarte concludent de către profesorul Gordon Stewart, şeful Department of Community Medicine al Univeristăţii din Glasgow: „Ce fel de imunizare este aceasta al cărei succes este revendicat şi ovaţionat? Ce fel de epidemiologie este aceasta, ai cărei avocaţi nu doresc să ia în considerare nici un alt factor în afara imunizării? Şi ce fel de politică editorială este aceasta care publică date incomplecte şi emite afirmaţii asupra succesului eficienţei imunizării, dar refuză să publice date colaterale care chestionează eficacitatea imunizării?“Sursa: Stewart, G., British Medical Journal, January 31, 1976, reprinted in The Australasian Nurses Journal by Dettman, G., and Kalokerinos, A., in the article „‘Mumps’ the word but you have yet another vaccine deficiency,” June, 1981, p. 17)
Ne aflăm confruntaţi cu o situaţie deloc demnă de invidiat, în care, în absenţa generală a studiilor controlate şi verificabile, EPI rămâne, din punct de vedere ştiinţific vorbind, un program de intervenţie fundamental lipsit de certificare. În fapt, există o masă de date în continuă creştere care ridică serioase întrebări la adresa eficacităţii programelor de imunizare. Această masă de date nu numai că pune sub semnul întrebării eficacitatea EPI, dar relevă şi îngrijorătoare efecte advrese şi pericole pe termen lung.
Însăşi teoria imunizării, aşa cum a fost ea fundamentată de Paul Ehrlich, are foarte multe puncte slabe. Exacerbarea rolului anticorpilor se dovedeşte a fi eronată din punct de vedere biologic. Se consideră că prin administrarea unui vaccin, organismul reacţionează producând o cantitate mare de anticorpi specifici, care vor conferi imunitate contra unui anumit agent patogen. Au existat însă, şi există din ce în ce mai multe păreri şi dovezi, precum că rolul anticorpilor este enorm de mult exagerat. Spre exemplu, este bine cunoscut faptul că acei copii care suferă de anemie agammaglobulină, deci care nu au consecvent capacitatea de a produce anticorpi, după ce contractează rujeolă, se vindecă şi câştigă imunitate pe termen lung, deci fără a beneficia de aportul anticorpilor!!! (Bumet, M., Auto Immunity and Auto Immunune Disease, MTP, London, England, 1973, Chapter 39) O investigaţie de la jumătatea secolului trecut asupra relaţiei dintre incidenţa difteriei şi prezenţa anticorpilor a ajuns şi ea la nişte rezultate aparent foarte ciudate:
“Cercetătorii au găsit persoane care erau foarte rezistente la boală, dar avea un nivel de anticorpi foarte scăzut, şi alte persoane care aveau o mare cantitate de anticorpi, dar care se infectau şi se îmbolnăveau des.” Sursa: James, W.,Immunization -The Reality Behind The Myth, Bergin & Garvey Publishers Inc., S. Hadley, Massachussetts, 1988, p. 64, refers to original source reference: Report No. 272, British Medical Council, London, England, May, 1950.
Şi pentru că lucrurile stau astfel, fapt ce nu putea fi negat de medicina alopată, în prezent teoria a fost „dusă la frizer“. În prezent se consideră că de fapt vaccinurile operează o stimulare a mecanismelor non-umorale, cu anticorpii care servesc doar ca indicator al faptului că vaccinul a fost administrat, sau că o persoană a fost expusă unui contact cu un agent patogen. Cu toate că aceste ajustări ale teoriei nu sunt făcute cunoscute largului public.
În regulă, dar atunci cum se explică concluziile unui studiu din anii 70, publicat în Australian Journal of Medical Technology efectuat de B. Allen (de la Australian Laboratory of Microbiology and Pathology, Brisbane)în care se arată că, deşi un un grup de recruţi a fost vaccinat contra rubeolei, iar la persoanele respective s-a relevat un mare număr de anticorpi, 80% dintre recruţi s-au îmbolnăvit, când ulterior au fost expuşi agentului patogen. Sursa: Allan, B., Australian Journal of Medical Technology, Vol. 4, November, 1973, pp. 26 and 27. Începând cu anii 80 au apărut din ce în ce mai multe studii care certificau apariţia bolii tocmai printre persoanele care fuseseră vaccinate contra ei.
Argumentul etern pe care îl aduc adepţii vaccinării şi imunizării, susţinuţi finaciar masiv de către concernele farma, este acela că vaccinările, deci campaniile de imunizare au reuşit să ducă la eradicarea unui semnificativ număr de boli ale copilăriei, care făceau în trecut foarte multe victime. Oare chiar aşa stau lucrurile? Adversarii imunizării prin vaccinare susţin însă că în fapt aceste boli periculoase din trecut au dispărut ca urmare a condiţiilor de viaţă, igienă şi nutriţie care în ultima sută de ani s-au îmbunătăţit remarcabil! Aşa că cel mai bun lucru este să consultăm statisiticle şi graficele care ne arată evoluţia mortalităţii în ultima sută de ani, în unele ţări dine Europa (mai ales Anglia), Australia şi America de Nord (USA şi Canada), precum şi în două ţări din Lumea a Treia, Nigeria şi Republica Dominicană.
Pentru început, un grafic al mortalităţii în rândul copiilor de pînă la 15 ani, pentru Anglia şi Ţara Galilor, cuprinzând scarlatina, difetria, pojarul (rujeola) şi pertussis (în partea stângă este numărul de decese la un milion de copii, iar jos sunt anii):
Graficul 1: Decese copii sub 15 ani (England & Wales)
ne arată că în Anglia şi Ţara Galilor mortalitatea a scăzut cu 90 % din 1850 până în 1940. Primul vaccin disponibil pentru aceste afecţiuni a fost cel contra difteriei la începutul anilor 40, urmat de pertussis la începutul anilor 50 şi cel pentru rujeolă (Measles) la sfârşitul anilor 60. Pentru scarlatină nu există vaccin.
Sursa: British Association for the Advancement of Sciences (Presidential Address), in The Dangers of Immunization, The Humanitarian Society, Quakertown Penn., USA, 1979; source cited: Porter 1971.
Graficul 2: : Pertussis – rata anuală a mortalităţii (England & Wales)
indică rata mortalităţii pentru pertssis în Anglia şi Ţara Galilor. Interesantă este izbucnirea din anii 40, deci din timpul războiului, când desigur condiţiile de viaţă şi nutriţie, precum şi stressul provocat de război a dus la o mai mare incidenţă a bolii. În total însă, din 1886 până în 1953, când vaccinul contra pertussis a devenit general valabil, descreşterea a fost de 98,5%. Sursa: McKeown, T., The Role of Medicine–Dream, Mirage, or Nemesis?, Basil Blackwell, Oxford, UK, 1979, p. 103
Graficul 3: Rujeolă (pojar) – rata de mortalitate la copii sub 15 ani (England & Wales) ne arată că rata mortalităţii datorate rujeolei la copii sub 15 ani a scăzut de la 1.100 cazuri la un milion de copii la mijlocul secolului XIX, la un nivel de practic 0 decese la mijlocul anilor 60, înainte de începerea imunizării. Sursa: McKeown, T., The Role of Medicine–Dream, Mirage, or Nemesis?, Basil Blackwell, Oxford, UK, 1979, p. 105 şi Waltzkin, H., „…Analysis of the Health Care Systems of Advanced Capitalist Societies,” in The Relevance of Social Science for Medicine, edited by Eisenberg, L., and Kleinman, A., 1980; source cited: Kass, 1971
Graficul 4: Variola (England & Wales)
ne arată faptul că în Anglia şi Ţara Galilor a existat o continuă descreştere a ratei mortalităţii provocate de variolă, de la 300 de cazuri la un milion de copii, la practic 0 cazuri. Graficul este deosebit de interesant datorită perioadei din jurul anului 1870, când, ca urmare a introducerii legii obligativităţii vaccinării contra variolei, s-a produs o ruptură, cu o creştere de 275% a cazurilor de deces (vaccinul era disponibil şi până la acel moment, dar doar la cerere). Sursa: Based on McKeown, T., The Role of Medicine–Dream, Mirage, or Nemesis?, Princeton University Press, 1979, p. 1049
Graficul 5: rata mortalităţii infantile – Australia indică faptul că în Australia aproximativ 2/3 din declinul ratei mortalităţii în totalitatea cazurilor de boli infecţioase ale copilăriei a avut loc deja până la introducerea imunizării în masă contra bolilor infantile.Sursa: Based on Taylor, R., Medicine Out of Control, Sun Books, Melbourne, 1979, Figure 1.1, p. 9 and text p. 8; source cited; Australian Bureau of Census and Statistics, Demography Bulletins, Canberra, Australia
Graficul 6:declinul ratei mortalităţii în USA relevă faptul că în USA, fără beneficiul vaccinării, rata mortalităţii cauzată de tuberculoză a scăzut cu 96% până prin anii 60, şi că în acelaşi timp a dispărut şi mortalitatea provocată de febra tifoidă. Sursa: The Dangers of Immunization; source cited: Dingle, J., Scientific American, 1973
Graficul 7:declinul ratei mortalităţii provocate de tuberculoză în Anglia arată că rata mortalităţii tubercilozei a scăzut cu 87% în perioada dintre 1855 până în 1947, când au fost introduse antibioticele, după care a scăzut în continuare până la 93%, în momentul în care a fost introdus vaccinul BCG. Sursa: Taylor, R., Medicine Out of Control. Figure 1.2, p. 11; source cited: Crofton, J. and Douglas, A., „Epidemiology and Prevention of Pulmonary Tuberculosis,” in Respiratory Diseases,Blackwell Scientific Publications, Oxford, UK, 1969; and data from McKeown, T., The Role of Medicine, (Basil Blackwell edition) p. 92
Graficul 8: numărul ţărilor care au raportat cazuri de variolă ne relevă faptul că în cei 17 ani care au precedat introducerea de către OMS a planului de eradicare a variolei, a avut loc o scădere progresivă la aproape jumătate a numărului ţărilor care au raportat cazuri de variolă. Sursa: Hoole, F.W., Evaluation Research and Development Activities.Sage Publications, Newberry Park, California, Figure 2.3, p. 58
Graficul 9: rata decesului ca urmare a febrei reumatice – Anglia indică faptul că în Anglia, rata anuală a mortalităţii cauzate de febra reumatică a suferit un declin de aproape 86% în perioada dintre 1850-1946, moment în care penicilina a apărut pe piaţă.
Sursa: Ekanem, E.E., „A 10 Year Review of Morbidity from Childhood Preventable Diseases in Nigeria: How Successful is the Expanded Programme of Immunization (EPI)?” Department of Community Health, College of Medicine, University of Lagos, Nigeria, published in Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 34, Oxford University Press, England, 1988, Figure 1, p. 324
Graficul 10:Scarlatină – rata decesului la copii de până la 15 ani în Anglia şi Ţara Galilor arată că între 1865 şi 1936, înainte ca sulfamidele să fie disponibile, rata decesului scăzuse cu aproape 96%. Sursa: Ekanem, E.E., „A 10 Year Review of Morbidity from Childhood Preventable Diseases in Nigeria: How Successful is the Expanded Programme of Immunization (EPI)?” Department of Community Health, College of Medicine, University of Lagos, Nigeria, published in Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 34, Oxford University Press, England, 1988, Figure 1, p. 324
Graficul 11:cazurile de difterie raportate în Nigeriaarată o semnificativă creştere cu vârful în 1977 (în 1975 este înlăturat de la putere prin asasinat generalul Yakubu Gowon, după care generalul Murtala Mohammed, autorul loviturii de stat este şi el asasinat în 1976; se instaurează legea marţială; situaţie politică foarte tulbure în Nigeria) după care urmează o scădere de peste73% în doar doi ani, perioadă în care a fost implementat şi programul de vaccinare EPI. Dar cu toate acestea, măreţul program EPI nu a putut împiedica creşterea din nou, cu de peste 30 de ori, cazurilor de difterie, începând cu 1982 (din 1983 încep din nou tulburări politice şi lovituri de stat în Nigeria). Sursa: Taylor, R., Medicine Out of Control, Figure 1.3, p. 12; sources cited: Glover, J., „Incidence of Rheumatic Diseases,” Lancet, 1:499, 1930; and WHO, Geneva, „Annual Epidemiological and Vital Statistics 1950-196 I,”World Health Annual Statistical Reports (causes of death) 1962-1975
Graficul 12:mortalitatea cauzată de Pertussis în Nigeria arată o creştere semnificativă în 1973-74, urmată de o scădere naturală abruptă între 1974-75, cu un procent de 91%. Pe fondul unei creşteri uşoare, apoi mai rapide se introduce în 1979 programul EPI. După o scută perioadă de declin, în ciuda lui EPI, reapare o creştere bruscă de 34% în doar doi ani (remarcaţi vă rog din nou începutul primei creşteri în anul 1977, şi creşterea spectaculoasă din 1982; despre cei doi ani am vorbit mai sus, din punct de vedere politic şi implicit, social). Sursa:Waltzkin, H., „. . . Analysis of the Health Care Systems.”
Graficul 13:Poliomielita în Republica Dominicană relevă faptul că între 1980-1983, deci înainte de implementarea EPI, morbiditatea poliomielitei scăzuse cu 98,5% 8(1 caz la un milion). După programul EPI, a urmat o uşoară creştere, pentru ca mai apoi să se revină practic la o morbiditate 0. (Începând din 1978, tulburări politice şi o perioadă de mare criză financiară; se accentuează puternic şomajul şi implicit sărăcia; calmare a situaţiei la sfârşitul lui 1981; compară cu creşterile şi descreşterile din grafic). Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6,Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990
Graficul 14: Rujeola în Republica Dominicană indică faptul că în perioada 1980-1985, înainte de implementarea EPI, rata mortalitîţii scăzuse cu 88%. După introducerea programului EPI la sfârşitul lui 1985, declinul natural a continua un scurt timp, după care rata aproape s-a dublat în 1986-87. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken fromUNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990
Graficul 15: Difteria în Republica Dominicană arată o descreştere a morbidităţii difteriei, între 1978-1985, când a fost implementat EPI, de 81,5%. După introducerea EPI declinul a mai continuat o scurtă perioadă, după care cazurile de difterie s-au dublat în 1987 faţă de nivelul din 1986. După 1988, difteria s-a reîntors la declinul natural de dinaintea „experimentului EPI“, ajungând la un nivel foarte scăzut în 1989. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken fromUNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990
Graficul 16:Pertussis – Republica Dominicană indică o continuă descreştere de 84,5% a pertussis din 1978 până în 1985, când a fost aplict EPI, după care a urmat o scurtă creştere, apoi o scădere până în 1988, an din care cazurile de pertussis s-au triplat.Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990
Graficul 17: Tetanos – Republica Dominicană indică o scădere continuă de 74%, din 1979 până în 1985, când a fost implementat EPI. Dar până în 1988 cazurile de tetaos s-au triplat, după care a urmat din nou o descreştere naturală până la nivelul din 1986. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990
Graficul 18: Tetanosul neonatal în Republica Dominicană indică o descreştere naturală din 1978 până în 1985 de circa 98,5%, înainte de introducerea EPI (tetanos toxoid pentru femeile însărcinate). Dar din 1988 rata de îmbolnăvire a crescut de aproape cinci ori, după care în 1989 s-a reîntors la nivelul din 1986. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990
Datele asupra eficacităţii imunizării
Difteria: la sfârşitul celor 3 ani de implementare a programului EPI (Expanded Program of Immunization) desfăşurat de UNICEF, Robert Mendelsohn, profesor asociat de medicină preventivă şi sănătate publică de la Universitatea Illinois, relatează în raportul său că „ copiilor care fuseseră vaccinaţi nu le-a mers mai bine decât celor nevaccinaţi“. El descrie o izbucnire de difterie în care 14 din cei 23 de copii care s-au îmbolnăvit, fuseseră anterior complect vaccinaţi. Ceea ce înseamnă că 60% din cei care se presupunea că fuseseră imunizaţi contra difteriei, au contractat boala. Astfel de situaţii nu pot decât să infirme teoria cnform căreia imunizarea contra difteriei ar oferi protecţie, nemai vorbind despre o eradicare a bolii prin vaccinare. Sursa: Mendelsohn, R., „The Medical Time Bomb of Immununization Against Disease,” East West Journal, November, 1984, p. 51
Iar într-un alt material se specifică: „Din mai multe motive, toxoidul difteriei, fluid sau absorbit, nu este, aşa cum se anticipase, eficient ca agent imunizant. Difetria poate apare clinic la indivizii imunizaţi, chiar şi la cei a căror imunizare a fost raportată ca fiind complectă, iar persistenţa imunităţii induse rămâne o întrebare deschisă.“ Sursa: R. Mendelsohn, „The Truth About Immunizations,” The People’s Doctor–A Medical Newsletter for Consumers, Vol. 2, No. 4, Evanston, Illinois, p. 6
Iar datele americane susţin concluzia FDA, anume că în fapt toxoidul exacerbează seriozitatea şi gravitatea bolii. Iată şi câteva date concrete:
-în Canada, din 99 de cazuri de difterie (toate persoane sub 15 ani), 36 fuseseră anterior vaccinate cu toate cele trei doze de vaccin; Sursa: McCormick, W.J., „The Changing Incidence and Mortality of Infectious Disease in Relation to Changed Trends in Nutrition,” The Medical Record, Toronto, Canada, September, 1947, Reprint No. 5a, Lee Foundation for Nutritional Research, Milwaukee, Wisconsin, USA, p. 4
-în centrul epidemiologic din Baltimore, USA, 63% dintre cazuri au apărut la persoane care fuseseră vaccinate; iar în cazurile grave, mortale, (aşa-numitul „Bull-neck”), 77,8% fuseseră anterior vaccinaţi! Sursa: Eller, C.H., and Frobisher, M. Jr., „An Outbreak of Diptheria in Baltimore in 1944,” American Journal of Hygiene, Vol. 42, 1945, P. 179
-datele din diferite ţări europene ne arată că toxoidul difteriei în fapt precipită apariţia bolii; Sursa: Eller, C.H., and Frobisher, M. Jr., „An Outbreak of Diptheria in Baltimore in 1944,” American Journal of Hygiene, Vol. 42, 1945, P. 179
-între 1941-1944 autorităţile de sănătate din Scoţia au certficat 23.000 de cazui de difterie la copii anterior imunizaţi, dintre care 180 de decese; Sursa: Dettman, G., and Kaolkerions, A., „Second Thoughts About Disease,” p. 16
-în 1941 majoritatea copiilor din Franţa au fost inoculaţi contra difteriei, iar numărul de cazuri a ajuns la 13.795; vaccinarea în masă a continuat, iar în 1943 cazurile de difterie se aproape se triplaseră, ajungând la 46.750; Sursa: Cournoyer, C., What About Immunization? A Parent’s Guide to Informed Decision Making, Private Research Publication, Canby, Oregon, USA, 4th Edition, 1987, p. 5
-cazurile de difterie au crescut cu 55% în Ungaria şi s-au triplat în Geneva, Elveţia, după introducerea legii imunizării obligatorii; în Germania, măsurile obligatorii introduse în 1940 au dus la o creştere a numărului îmbolnăvirilor de la 40.000 în 1940 la 250.000 în 1945, când practic toţi copii erau imunizaţi; în aceaşi perioadă, în Norvegia nu s-a vaccinat, iar numărul total de cazuri de difterie a fost de 50!!! Sursa: Clymer, E.M., et al, The Dangers of Immunization, The Humanitarian Society, Quakertown, Penn., USA, 1983 Edition, p 47; de asemenea vezi: Neustaedter, R., The Immunization Decision–A Guide for Parents, The Family Health Series, North Atlantic Books, Berkeley, California, 1990, pp. 50 and 51
-în Suedia difteria practic a dispărut, fără a fi întreprinsă vreo vaccinare contra ei; Sursa: Taylor, R., Medicine Out of Control. Figure 1.2, p. 11; source cited: Crofton, J. and Douglas, A., „Epidemiology and Prevention of Pulmonary Tuberculosis,” in Respiratory Diseases, Blackwell Scientific Publications, Oxford, UK, 1969; and data from McKeown, T.,The Role of Medicine, (Basil Blackwell edition) p. 92
-în conformitate cu cercetările lui Coumoyer, documentele oficiale ale armatei americane arată că rata morbidităţii şi mortalităţii era de 4 ori mai mare la cei vaccinaţi decât la cei nevaccinaţi;
Sursa: Cournoyer, C., What About Immunizations?, p. 5
Rujeola (Pojar): aşa cum am arătat deja, în Thailanda numărul de cazuri era în 1982, deci 2 ani înainte de a începe vaccinarea EPI, mai mic decât în 1988, deci la 5 ani după EPI. Iar în Nigeria rata rujeolei era în 1973, 6 ani înainte de EPI, mai mică decât în 1982, la 3 ani după EPI!
Sursa: Ekanem, E.E., „A 10 Year Review of Morbidity from Childhood Preventable Diseases in Nigeria,” Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 34, December, 1988, p. 325
Universitatea din Alberta (USA) a iniţiat cercetări speciale asupra chestiunii imunizării contra rujeolei, după ce în 1987 campusul universităţii a fost „vizitat“ de o epidemie de rujeolă, în ciuda unei imunizări preexistente de 98%. Cecetările conduse de imunologul R. Marusyk au confirmat invaliditatea afirmaţiei conform căreia vaccinarea (efectuată la vârsta de 9 şi respectiv 12 luni) ar conferi o imunitate pe viaţă!
Interesant este şi faptul că 93% dintre copii incluşi în studiu nu au arătat nici o imunitate la vârsta de 6 luni!Mamele celor 120 de copii cuprinşi în studiu fuseseră toate vaccinate, dar imunitatea nu fusese transmisă copiilor. Ori teoria şcolastică afirmă că anticorpii mamei sunt transferaţi la naştere copilului, şi că aceşti anticorpi rămân prezenţi în copil ani de zile. Sursa: Dayton, L., „Measles Vaccination May Not Protect for Life,” New Scientist, Vol. 4, Vancouver, Canada, November, 1989, p. 6 (Conform D. de Saving de la IDRC, acest transfer şi reţinere de anticorpi de la mamă de către copil se produce doar atunci când mama a făcut boala în mod natural, şi nu atunci când doar a fost vaccinată!!! Rezultă sper, din ce în ce mai clar că practic tot ceea ce ne spun “vaccinatorii şefi” ai diferitelor naţiuni, ministere ale sănătăţii, epidemiologi şi virologi se dovedeşte a fi doar informaţie eronată, char am putea spune minciună!)
Similar cu cercetarea efectuată la Universitatea din Alberta, în „National Geografic“ din Ianuarie 1991, în articolul „The Disease Detective“ (Detectivii bolilor), se face referire la o epidemie de rujeolă care a izbucnit în 1988 la Colegiul Fort Lewis, Durago, Colorado USA cu următoarea remarcă: „Surprinzător a fost faptul că majoritatea celor care s-au îmbolnăvit erau deja vaccinaţi. Investigatorii de la CDC (Center for Disease Control) au dat năvală în Campus pentru a descoperi ce anume era în neregulă.“ (Păi ce să fie, vaccinul era în neregulă!)
Există repetate rapoarte asupra epidemiilor de rujeolă în rândul populaţiilor vaccinate; Surse: Shasby, D.M., et al, „Epidemic Measles in a Highly Vaccinated Population,” New England Journal of Medicine, 296: 1987, pp. 585-589; Gustafson, T.L., et at, „Measles Outbreak in a Fully Immunized Secondary School Population,” New England Journal of Medicine, 316: 1987, pp. 771-774; Weiner, L.B., et al, „A Measles Outbreak Among Adolescents,” Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 90, 1987, pp. 17-20; Hull, H.F., et al, „Risk Factors for Measles Vaccine Failure Among Immunized Students,” Pediatrics, Vol. 76, 1985, pp. 518-523:
-un studiu efectuat în 30 de state ale USA a arătat că mai mult de jumătate din copii care au făcut rujeolă fuseseră anterior vaccinaţi; Sursa: Mendelsohn, R., „The Medical Time Bomb of Immunization Against Disease,” p. 43
-Moskowitz et al. au constatat că în statele americane cu o vaccinare comprehensivă, între 61% până la 90% dintre persoanele care au făcut rujeolă fuseseră vaccinate conform indicaţiilor; Sursa: Markowitz, L.E., „Patterns of Transmission in Measles Outbreaks in the United States,” New England Journal of Medicine, Vol. 320, 1989, pp. 75-81
-un studiu canadian asupra a 1.600 de cazuri de rujeolă în regiunea Quebec, în perioada Ianuarie-Mai 1989, a arătat că în 58% dintre cazurile apărute la copii de şcoală, aceştia fuseseră vaccinaţi anterior. Sursa: „Measles–Quebec” MMWR (Morbidity and Mortality Weekly Report), Vol. 38 (a), 1989, pp. 329 and 330;
Conform unui studiu nepublicat al OMS, care căuta să afle care anume grup de copii este mai susceptibil pentru o infecţie cu rujeolă, s-a constatat că la copii nevaccinaţi rata de îmbolnăvire era de 2,4%. În tim ce la cei vaccinaţi era de 33,5%!!! Altfel spus, probabilitatea de a se infecta şi dezvolta o rujeloă era de 15 ori mai mare la copii vaccinaţi!!! Sursa:Kalokerines, A., and Dettman, G., Viral Vaccines, Vital or Vulnerable, published by: The Conunittee of the Biological Research Institute, Warburton, Victoria, Australia, p. 27. (Note article of same title–but different content–is also referenced in the August, 1980 issue of the Australasian Nurses Journal)
Caragios este faptul că cercetătorii respectivi au argumentat această surprinzătoare realitate prin “vaccinul nu a fost corect administrat sau poate nu a fost corect produs”!!! (Nota Qui bono: Păi, în cazul ăsta, ori nu sunteţi în stare să administraţi un vaccin, ori nu sunteţi în stare să-l produceţi ca lumea. Alegeţi-vă Dumneavoastră varianta, Domnilor, căci oricum ea nu poate dovedi altceva decât incompetenţa Domniilor-Voastre!!!)
