prima parte FASCISMUL BĂSESCIAN
În iulie 2005, noul şef al Asociației Naționale a Protecţiei Consumatorilor (ANPC) era inspectorul Cătălin Teodorescu.
Urmașul Rovanei Plumb (săltată între timp mai sus în conducerea statului pentru…merite deosebite), acorda ziarului Adevărul un interviu în care arăta că Parlamentul României muncea scăldat în sudori la o lege prin care salariul unui funcționar de la ANPC “să fie direct proporţional cu valoarea amenzilor aplicate patronilor români și cu valoarea bunurilor confiscate acestor patroni” (Adevărul 25 iulie 2005).
Copleşită de admiraţie, ziarista Georgiana Baciu, care-i ia interviu lui Teodorescu îl întreabă cu răsuflarea tăiată: cât din pradă să revină agenților ANPC și cum urma să se împartă prada smulsă de la patroni?
Aflăm cu această ocazie lucruri extrem de interesante care se petrec în sfera activităţilor de control ale inspectoratocraţiei 
române, lucruri care explică, în sfârşit, controalele începute cu dărâmarea uşilor în miez de noapte şi intrarea peste oameni în casă ori turbarea şi câinoşenia inspectorilor români de a nu ierta nimic din ce pică în sfera lor de acţiune. Fiindcă iată ce spune dl nou şef al OPC , inspectorul Cătălin Teodorescu, urmaşul Rovanei Plumb: “Este ştiut că vameşii beneficiază de un fond de stimulare de 35 % din sumele încasate ca urmare a controlului vamal. Organele financiare reţin o sumă de 5 % din amenzi şi executări silite în vederea stimulării personalului propriu, un procent de 3% din veniturile încasate ilicit, iar personalul de Protecţia Mediului reţine un procent de 25 % din sumele încasate”.
De ce n-ar lua atunci şi OPC-istul un 35 la sută din valoarea amenzilor și confiscărilor?
Aşadar funcţionarul public român nu este un angajat al statului ci un mercenar direct interesat să taie în carne vie la fel ca zapciul medieval. El când pleacă în inspecţie nu pleacă să ajute sau să îndrume pe cel care a greşit ci pleacă de fapt după pradă, după jaf. Dacă are nevoie de bani mai puțini merge la un butic și-l cocoșează cu amenzi pe patronul buticar. Dacă are nevoie de o sumă mai mare năvălește pesteLukoil Company, îi sigilează magaziile, oprește rafinăria, pune lacătul pe combinate și trimite acasă mii de angajați ai companiei sub pretextul că a descoperit o fraudă de câteva sute de milioane de euro la plata TVA. Știe bine că totul este o minciună, că nimeni nu-i permite să oprească activitatea unui combinat (chiar dacă a descoperit o fraudă acolo). Dar o oprește. Pentru că în România funcționarul public este satrap absolut, legea îi dă dreptul să ia orice decizie vrea el. Așa merg treburile în România.
Distrugerea clasei de mijloc de către fascismul băsescian a fost o acţiune brutală şi barbară executată exclusiv de pe poziţie de forţă. Se calcă demonstrativ în picioare şi se distrug destine, dacă este nevoie se mutilează sau se ucid oameni. Se spulberă vise şi se extermină o întreagă clasă de mijloc. Nu s-a discutat nimic niciodată cu comercianții ! Nimic nu s-a rezolvat pe cale amiabilă ci doar prin răcnete şi intervenţii de trupe înarmate după model asiatic.
Agenții OPC, Jandarmeria, Poliția, funcționarii primăriilor însoțiți de o uriașă armată de jurnaliști de la presa scrisă și mai ales de la televiziuni (nu lipseau niciodată ANTENELE și PRO TV) dau năvală în piețe, iau cu asalt gările.
Trâmbele de jurnaliști și funcționari ai primăriilor, jandarmi, polițiști se reped și calcă piețarii în picioare, dărâmă magazinele stradale, surpă cu buldozerele buticurile, sparg vitrinele, sfărâmă minimarketurile.
După asta se îndreaptă în goana mare și năvălesc în complexul ”Europa”, unde cad fără veste asupra micilor comercianți și producători români și chinezi.
Jurnalistele și jurnaliștii de la ADEVĂRUL, EVENIMENTUL ZILEI și ANTENELE lui Voiculescu aleargă gâfâind printre tarabele românilor și chinezilor și țipă isteric :”Afară cu chinezii din țară! Ne-am săturat de chinezării! Afară din țară cu mizerabilii de chinezi! N-avem nevoie de chinezăriile lor! Chinezii sunt toți niște mizerabili și niște mafioți!”.
”Tarabagii” chinezi și chinezoaicele din ”Europa” fuseseră alungați de jurnaliști români și de OPC (ANPC) din toate piețele mari ale Bucureștiului și din toate complexele. Se refugiaseră în ”ultima lor cetate”: ”Dragonul Roșu” din complexul ”Europa” de la marginea Bucureștiului.
Chinezii nu numai că nu erau niște mizerabili ci erau tineri supli și eleganți, extrem de inteligenți și politicoși. Chinezoaicele erau foarte frumoase. Desigur, 80% dintre ei erau ofițeri ai Serviciilor Speciale Chineze veniți să prospecteze piața din România. Nu au reacționat în nici un fel la furia ”controalelor” și este inutil să adaug că inspectorii noștri români, OPC, Poliția, funcționarii Primăriei București, i-au luat practic pe sus pe chinezi, ca pe niște infractori, i-au insultat, le-au dat amenzi de i-au căpiat și le-au închis firmele cu toptanul pentru nimic, la fel ca și micilor comercianți și producători români.
În anul 2014 un anume premier român (om cu multe calități dealtfel și viitor președinte al României) va face o lungă călătorie la Beijing ca să ceară Chinei să investească în România noastră 30 de miliarde de euro.
Echipa guvernamentală a României a fost întâmpinată de chinezi cu zâmbete, tratată cu politețe, dar s-a întors acasă cu un great nothing din partea chinezilor. Adică, pe românește, cu un mare ciuciu.
Iar dl premier care a fost acolo nu știe nici acum de ce nu vor investi chinezii nimic în țara noastră, România. Nu-i spun nici eu de ce. Mi-aș dori, în schimb, ca dl premier să citească (fără să i se facă rău) ce scria ziarul ADEVĂRUL despre complexul ”Europa” și despre comercianții chinezi de acolo, de la Dragonul Roșu. În acest scop redau numai unul dintre sutele de fragmente care au apărut atunci în ziarele noastre românești în legătură cu comercianții.
Complexul Europa în care muncesc mii de români (dar şi comercianţi străini ) este descris de ziariştii de la Adevărul drept “un furnicar în care oamenii se calcă pe picioare şi colcăie prin noroiul de pe alei. Chiar şi pe timp de secetă, în spaţiile dintre tarabe se formează bălţi care mustesc zile-ntregi, din cauză că nu există sistem de canalizare…Chiloţi de damă printre otravă de şobolani şi cremă de ghete… focarul de infecţie de sub pod …scandalul între comercianţi… «-Să ne lase pe noi în legea noastră, că ne descurcăm”, zbiară o negustoreasă ». Femeia păzeşte o tarabă specializată în lenjerie de damă şi s-a reprofilat între timp şi pe otravă de şobolani. Cică asta se vinde cel mai bine, de când au apărut şobolanii prin magherniţele din Voluntari. Inspectorii de la Primăria Sector 2, care ar trebui să răspundă de această zonă, evită să facă incursiuni aici. Nimeni nu vrea să-şi asume riscul de a fi linşat de tarabagii. Aceştia din urmă fac, practic, legea la Dragonul Roşu unde sectorul “dughene şi chioşcuri de carton” lucrează la capacitate maximă. Mormanele de gunoaie de la colţul tarabelor cresc “ etc.(ADEVĂRUL, 22 mai 2006).
Centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea micii comercianţi şi patroni români ori chinezi sunt în viziunea jurnaliştilor români locuri ale pierzaniei, zone periculoase pe care este recomandat să le ocoleşti, refugii ale drogaţilor. La fel sunt și magazinele micilor comercianți și producători români din Obor. Ele sunt “Cuibul hoţilor şi al drogaţilor, rai al mafiei drogurilor şi al comerţului cu telefoane mobile furate şi, în plus, pasajul pietonal Bucur Obor a intrat în domeniul public al primăriei de sector, în urma unei hotărâri a Consiliului General al municipalităţii. Ca atare, dacă interesul public reclamă măsuri de desfiinţare, acestea vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă”, a declarat, pentru Adevărul, Doinel Lefter, directorul Direcţiei Control din cadrul Primăriei Sectorului 2 “ (ADEVĂRUL, 20 iunie 2006 ).
Textele de mai sus sunt luate la întâmplare și nu sunt ilustrative nici pe departe pentru linia urmată de acest jurnal. Sunt texte în care ziarul Adevărul incită practic populația la linșarea micilor comercianți și producători români.
Între anii 2000-2008 ziarul ADEVĂRUL și alte ziare din România au dus o politică pur fascistă îndemnând la eliminarea fizică de pe piețe a micilor producători și comercianți români care au avut în România anilor 2000-2009 rolul pe care l-au avut evreii în Germania nazistă a anilor 1939-1945. Politica ziarului Adevărul şi a televiziunilor din România este de îndemn la ură şi la intoleranţă faţă de micii comercianţi şi producători români.
În mod normal, atât jurnaliștii cât și conducerile acestor ziare și televiziuni fac politică fascistă și trebuie să fie acționați în judecată pentru rasism și intoleranță. Acești oameni fac politică nazistă. Incită la ură de clasă. Asmut populația împotriva micilor patroni și împotriva oamenilor din clasa bogată.
Ziarul Adevărul practică un extremism businessfob. Iată cum arată un patron în descrierea jurnaliştilor de la ziarul ADEVĂRUL :
“Chiar dacă salariul mediu pe economie abia depăşeşte 150 de euro, există destule persoane în România dispuse să scoată această sumă din buzunar la fiecare zece minute pentru satisfacerea celor mai nebănuite capricii. Sunt bogaţii! Patronii ! Sunt bogătanii! Oameni cu mulţi bani pe cărţile de credit şi în conturile bancare, oamenii care-şi permit să cumpere orice pe lumea asta !…Patronul are şofer, secretară, servitoare, argaţi care să aibă grijă de acareturi. Deţine o vilă impresionantă. Când are chef să vadă un film, patronul sună la un centru de închirieri şi i se aduce un DVD cu “doar” 100 000 de lei.
Boierul modern , patronul se trezeşte, se aranjează în baia lui placată cu gresie roz adusă tocmai din Italia, comandă specială pentru el. Scoate telefonul. Cheamă manichiurista. Specialista îi aranjează întâi unghiile de la mâini, aplică un tratatament, un masaj uşor, apoi coboară la picioare. …La prânz patronului bogat i se face foame. Secretara comandă prin telefon “ceva bun” de la un restaurant renumit din Centru. Meniul: salata din fructe de mare, păstrăv la grătar şi apă Evian . Preţul : 2 000 000 lei plus bacşişul.
După amiaza patronul bogătan semnează nişte contracte şi şi apoi brusc i se face poftă de o tartă cu fructe. O pune din nou pe secretară să comande . Într-o pauză vorbeşte cu soţia la telefon. Aceasta îl roagă să ducă dobermanul, câinele, la salonul de frumuseţe. Şi pentru că tot se apropie vacanţa, ei vor pleca la Costa Rica…Pentru ca să arate bine, nevasta patronului bogat a zburat ca o ghiulea într-un Peugeot decapotabil la salonul de frumuseţe unde s-a vopsit de cinci sute de mii de lei …” (ADEVĂRUL , 1 august 2005 – autori Dana Fodor şi Răzvan Mateescu).
Sunt sute și poate mii de articole scrise în această manieră nazistă-comunistă care au apărut în ADEVĂRUL, EVENIMENTUL ZILEI, GÂNDUL etc. Practic se instigă populația contra clasei bogate în cel mai pur stil nazist.
Totuși, Uniunea Europeană nu a observat nimic suspect la presa românească. Dimpotrivă. Pe data de 6 decembrie 2005, ziarul ADEVĂRUL ”a obţinut cele două premii de excelenţă la categoriile Front Page – national newspaper (Pagina întâi – ziare naţionale) şi Inside Pages with Advertising (Pagini interne cu publicitate) la ceremonia de premiere a competiţiei European Newspaper Award.”
Pe 16 mai 2006 ziarul ADEVĂRUL primește la Viena “două diplome de excelenţă la ceremonia de premiere a competiţiei European Newspaper Award – newspaperdesign & concept, în cadrul Congresului European al ziarelor.”
Ziarul Adevărul a primit din partea Uniunii Europene cinci diplome de excelenţă, iar ziariştii de la ADEVĂRUL au fost medaliaţi masiv. Directorul ziarului ADEVĂRUL, extremistoidul Cristian Tudor Popescu, a primit una dintre cele mai mari distincţii europene pentru jurnalistică din partea preşedintelui Italiei în cadrul unui ceremonial fastuos.
Începând cu anul 2001, primarul Capitalei, Traian Băsescu începe distrugerea tuturor magazinelor stradale din Capitală. Operaţiunea este declanşată pe neaşteptate, cu sprijinul deplin al întregii mass-media din Capitală și cu sprijinul slugarnic al tuturor primarilor de sectoare.
Pretextul oficial este acela că firmele micilor comercianţi şi producători români funcţionează ilegal pe domeniul public fără aprobările necesare. Este o minciună. De fapt distrugerea micilor magazine și tarabe se făcea pentru că noua Dictatură fascistă băsesciană voia să acaparaze în totalitate vadurile comerciale stradale şi pieţele din România pentru oligarhii ei şi să le împartă cu trusturile străine de comerţ sau să pună acolo oamenii ei.
Printre magazinele pe care primarul Băsescu a început să le dărâme erau unele vechi de peste opt ani. Erau construite conform planurilor arhitecturale ale primăriilor de sector (fiindcă aşa era legea atunci) şi nici unul nu costa sub 15000 de dolari, la unele investiţiile ajungând chiar la sute de mii de dolari. Deschiderea spre capitalism descătuşase în români rezerve de energie, iniţiativă şi (atenţie !) rezerve financiare atât de mari încât practic nu era nevoie în România, după 1990, de nici un dolar de investiţie străină. Ţara nu avea datorii şi era extrem de bogată. În mai puţin de 10 ani, cu puţină încurajare, România ar fi fost azi, în ce privește ritmul de dezvoltare, la nivelul Chinei. Ar fi fost un mic tigru al Europei
Din păcate, corupția a distrus viitorul României. Distrugerea clasei de mijloc de către fascismul băsescian corupt în cârdășie cu marii oligarhi români a aruncat România înapoi cu 60 de ani. A adus-o în anii 1950 pe vremea lui Stalin, atât ca economie cât și ca mentalitate (vezi textele de mai sus unde patronii sunt prezentați de ziarul ADEVĂRUL ca dușmani ai poporului).
În anul 2001, mii de comercianţi români terorizaţi de forţele guvernamentale (Poliţie , Jandamerie), de bandele de “jurnalişti de investigaţie” şi de declasaţii societăţii, instigaţi de către posturile de televiziune alergau să se pună la adăpost ţipând îngroziţi : “Fugiiiţi! Vine Băsescu, demolatorul de la miezul nopţii !”
Ei spuneau asta pentru că de obicei oamenii lui Băsescu atacau noaptea.
Niciodată nu se ştia de unde şi peste cine va veni urgia. În Piaţa Sudului, în Drumul Taberei, în Piaţa Rahova etc. buldozerele municipalităţii apăreau ca din pământ la miezul nopţii, dărâmau magazine, distrugeau mărfuri, spărgeau vitrine, după care dispăreau. Era o acţiune tipic teroristă, neanunţată, instantanee. Femei ţipând disperate se aruncau cu copiii în braţe înaintea şenilelor pentru a opri uriaşele maşini care le distrugeau nu numai munca, dar ci şi visele şi speranţele într-o viaţă mai bună.
În Bucureştiul anilor 2000 aveau loc scene halucinante, ofiţeri de jandarmi trăgând cu pistolul în aer, proprietari legaţi cu lanţuri de magazinele lor în speranţa că aşa vor opri urgia demolărilor.
În unele zone precum zona complexului comercial Primăvara din Drumul Taberei, buldozerele trimise de primarul Băsescu sfărâmau sub şenilele lor fără alegere, odată cu micile magazine, marfa din ele, valorând zeci de mii de dolari. Comandourile de inspectori ai Primăriei Generale Bucureşti erau neiertătoare. Zonele prin care ele treceau arătau ca după război .
Maşinile cu Trupele Jandarmeriei, pline cu soldaţi , vuiau trecând zi şi noapte către “front”, de parcă ar fi fost război, utilajele Primăriei şi inspectorii veneau de obicei la miezul nopţii.
Vestea pica precum trăznetul. Când se lumina de ziuă pe ruinele a ceea ce fuese odată un magazin sau un depozit se vedeau plângând în hohote familiile nefericiţilor proprietari români care nu mai aveau decât haina de pe ei. Psihoza era întreţinută de toate posturile de televiziune care reluau la infinit pe toate canalele de ştiri dărâmarea magazinelor şi reprimarea comercianţilor care erau prezentaţi ca duşmanii României.
(va urma)
Gheorghe PANAITESCU
