Suntem bombardaţi din toate părţile cu informaţii: televiziune, ziare, radio, reviste, internet, filme, publicitate, emisiuni de divertisment. Toate aceste mijloace media ne restructurează în permanenţă ideile şi opiniile, valorile şi credinţele, ne influenţează uneori fără să ne dăm seama, înlocuind realitatea cu o imagine deformată despre ea. Ele sunt instrumentele cele mai importante prin care poate fi influenţată percepţia oamenilor asupra evenimentelor. Evident, cine deţine aceste mijloace de comunicare are puterea asupra masei de cititori-spectatori. În joc sunt afaceri de milioane de euro şi mai ales imaginea unor mari grupuri economice şi a patronilor lor.
SUA şi monopolul media internaţional impus de ea reprezintă doar modelul dus la extrem pe care celelalte ţări l-au preluat în mic. Şi în România tendinţa este aceeaşi ca la nivel mondial: formarea unor mari grupuri care activează în sectoare cât mai diversificate şi deţin cel puţin o televiziune, un radio şi un ziar. Despre problema finanţării ziarelor, posturilor radio şi TV, precum şi despre problema contractelor de publicitate s-a discutat mult. Este greu de crezut că mass-media poate fi obiectivă şi independentă atunci când trăieşte din banii unor companii ce au tot interesul să îşi vândă produsele, să aibe bune relaţii cu anumiţi parteneri cărora le promovează o imagine favorabilă şi să distrugă imaginea altora.
Edward Bernays, prieten apropiat al lui H.G.Wells, unul din proiectanţii Noii Ordini Mondiale, ne oferă o mostră a unui model de gândire elitistă referitor la subiectul controlului prin mass-media.
Bernays a redactat mai multe lucrări: Crystallizing Public Opinion (Cristalizarea opiniei publice) (1928), Propaganda (1928) şi The Engineering of Consent (Ingineria consimţământului) (1955). În cartea sa, Propaganda, Bernays scria:
„Pe măsură ce civilizaţia devine tot mai complexă, au fost inventate şi dezvoltate mijloacele tehnice prin care poate fi înregimentată opinia publică. Prin presa scrisă şi ziare, prin intermediul telefonului, al telegrafului, al radioului şi al aviaţiei, ideile pot fi răspândite rapid, chiar simultan, de-a lungul întregii Americi. Nevoia pentru un guvern invizibil este din ce în ce mai mult demonstrată.”
„Minţile ne sunt modelate, gusturile formate, ideile sugerate și suntem guvernaţi, în principal de oameni despre care nici nu am auzit vreodată. Indiferent de atitudinile pe care o persoană alege să le adopte faţă de această condiţie, este un fapt bine stabilit că în fiecare act al vieţii zilnice (fie acesta din sfera politică sau cea a afacerilor, a conduitei sociale sau a gândirii etice), suntem dominaţi de un număr relativ mic de persoane, care reprezintă o fracţiune infimă din cele 120 de milioane de locuitori cât numără populaţia ţării. Aceştia sunt o mână de oameni care înţeleg procesele mentale şi tiparele sociale ce caracterizează masele. Ei sunt cei care trag sforile, care controlează mintea publică, cei care stăpânesc forţele sociale şi creează noi metode de a supune şi ghida lumea.”
Bernays era departe de a dezaproba această manipulare, susţinând că masele trebuie să fie controlate prin propagandă:
„Manipularea inteligentă şi conştientă a comportamentului şi opiniilor organizate ale maselor este un element important într-o societate democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societăţii constituie un guvern unic, invizibil la rândul lui, care este adevărata putere conducătoare din ţara noastră.”
Bernays a participat de asemenea şi la proiectarea programelor americane de război psihologic. Nu este deloc surprinzător că el a fost pus la conducerea reţelei de comunicaţii CBS în perioada timpurie a acesteia.
Factorul crucial care permite controlul mass-media şi folosirea ei drept instrument de propagandă este dreptul de proprietate tip monopol. Un procent de 98% din cele 1700 de ziare cotidiene din SUA sunt deţinute de mai puţin de 15 corporaţii, iar Time Inc. are aproximativ 40% din încasări. Cele trei mari reţele de televiziune: ABC, CBS şi NBC încă deţin majoritatea audienţei.
Acţiunea monopolului este consolidată prin mijloace de control adiţionale şi sisteme de siguranţă. Acestea includ apartenenţa şefilor şi editorilor mass-media la grupuri precum Consiliul de Relaţii Externe, Skull & Bones, Comisia Trilaterală şi Grupul Bilderberg. Mulţi din membrii acestor organizaţii fac parte din alte grupări elitiste înrudite, acestea fiind sociale, politice sau de afaceri, asigurând astfel desfăşurarea unor acţiuni coerente a conducătorilor din umbră. Calitatea de membru în una sau mai multe din aceste organizaţii este practic necesară pentru a putea accede la cele mai înalte nivele ale succesului în Occident.
Infiltrarea mass-mediei de către agenţiile secrete a început concomitent cu formarea trusturilor de presă americane în cea de-a doua jumătate a secolului. Una dintre primele operaţiuni de control încununate de succes ale mijloacelor media a fost lansată în 1919 odată cu crearea RCA (Societatea Americană de Radio) de către Westinghouse, Morgan Guaranty and Trust, General Electric şi United Fruit Company. În 1929, David Sarnoff, un colaborator apropiat al Institutului Tavistock, a fost numit la conducerea RCA. La scurt timp după aceea, serviciile secrete britanice au demarat operaţiunea „Camera Neagră” în clădirea RCA din New York, sub comanda lui Sir William Stephenson (nume de cod: „Neînfricatul”) şi a generalului Marlborough Churchill, rudă cu Winston Churchill. Generalul Churchill avea să fie cooptat ulterior la fondarea Organizaţiei Macy, care va fi folosită drept sponsor pentru operaţiunile CIA de control al minţii MKULTRA. Toate cele trei televiziuni majore americane sunt ramuri ale RCA.
Războiul informaţional a intrat într-o nouă etapă în anii 1930, când Fundaţia Rockefeller a lansat „proiectele de război psihologic” pentru modelarea opiniei publice. Conform lui Christopher Simpson, autor al cărţii „Science of Coercion” („Ştiinţa constrângerii”):
„Ei erau un cerc remarcabil de unit, format din bărbaţi şi femei care împărtăşeau anumite concepţii importante privitoare la cercetarea comunicării prin mass-media. Aceştia considerau mass-media drept un instrument pentru managementul social, o armă ce poate fi utilizată în cadrul conflictului social; abordarea lor considerând că datele cantitative, în special rezultatele experimentelor şi anchetelor, sondajele de opinie şi analiza cantitativă de conţinut sunt mijloace ce relevă ceea ce este comunicarea, servind apoi aplicării acesteia în cadrul managementului social”.
Cele 6 megacorporații care controlează mass-media din America
http://specialarad.ro/cele-6-megacorporatii-care-controlea…/
Cele 12 (nu chiar mega) corporații care controlează mass-media din România
http://specialarad.ro/cele-12-nu-chiar-megacorporatii-care…/
