Alături de Polonia și de țările baltice, România este în acest moment cel mai radical, dacă nu chiar irațional, critic al Rusiei, din interiorul Uniunii Europene și NATO.
Probabil astfel se explică și alegerea acestor teritorii, de către SUA, ca amplasamente pentru dispozitivele NATO îndreptate împotriva Rusiei, indiferent cât de deghizate ar fi acestea în „anti-altcineva”.
Propaganda pro-americană este deopotrivă agresivă și ridicolă.
Ridicolă doar pentru cei, foarte puțini, care se obosesc să verifice informațiile furnizate.
Toate mijloacele media, fără excepție, tv, radio sau online, sunt înrolate în această agresiune împotriva mentalului colectiv românesc.
Isteria anti-rusească, ai cărei muguri au apărut acum câțiva ani și căreia nu-i găseam explicație acum vreo doi ani, a atins cote greu de imaginat.
Populația României e pregătită să accepte NECESITATEA și INEVITABILITATEA unui război împotriva Rusiei.
Ziariști, analiști, experți și politicieni ne demonstrează, seară de seară și zi de zi, cum Rusia s-a transformat peste noapte, printr-un miracol 😉 din depozitul de fiare vechi al armamentului (convențional sau nu) într-o amenințare globală, cu o armată antrenată și dotată cu tehnologie militară de ultimă oră.
E doar contradicția-cadru, dacă mi-e permisă exprimarea.
Nu are rost să intru în detalii, dezinformările (nu le zic minciuni) folosite de la declanșarea „maidanului” de la Kiev fiind cotidiene și, cele mai multe, fiind demascate ca atare.
Practic, nici una dintre acuzațiile aduse Rusiei (pe plan militar) nu a fost niciodată susținută cu probe OFICIALE indubitabile.
De altfel, în ultimul timp, direcția nouă de atac propagandistic împotriva Rusiei se referă tot mai mult la INTENȚIILE agresive ale acesteia și mai puțin la „fapte” nedemonstrabile.
Ceea ce nu reușesc să aflu e MOTIVUL pentru care ar vrea Rusia să se extindă în Europa.
Resurse naturale are berechet, minți și forță de muncă așijderea, piață internă cât cuprinde, parteneri în afara Europei din ce în ce mai mulți.
Se trece sub tăcere chiar acest aspect extrem de important, apropierea Rusiei – economic, financiar, politic și militar – de parteneri extrem de potenți precum China, India, cea mai mare parte a Americii de Sud, Africa de Sud și, indirect, contactele cu partenerii acestora.
Scopul e prezentarea Rusiei ca pe un stat izolat, supus sancțiunilor (închipuit distrugătoare) și slăbit la limita imploziei.
Jocul României, la remorca aproape exclusivă a SUA, este îngrijorător.
Nu atât pentru securitatea României, pentru că, oricât de mare ar fi ținta desenată de SUA (sub masca NATO) peste teritoriul nostru, perspectivele unui război cu arme convenționale, și cu atât mai puțin cu arme nucleare, pare exclus.
„Pericolul”, ca de atâtea ori în istorie, e alegerea „neinspirată” a partenerilor de drum.
Țările UE, cu excepțiile enumerate la început, simt deja ele însele efectele negative, deloc de neglijat, ale sancțiunilor aplicate Rusiei și ale contra-sancțiunilor încasate de la aceasta.
Și nu e vorba doar despre aspectul economic.
În plan politic se face simțită ascensiunea tot mai multor mișcări politice contestatare ale conservatorismului politic actual din UE. Grecia și Ungaria se află deja în contradicție cu o serie de „principii” ale UE. Islanda și Turcia nu mai sunt interesate de aderare.
Dar și ceilalți membri UE (mai ales cei cu „greutate”) au realizat că resursele consumate pentru susținerea, în continuare, a unui fals conflict, declanșat de către SUA, în interesul său exclusiv, sunt distrugătoare și în plan economic, și în plan politic, și, mai ales, în plan militar, Europa dispărând prima în cazul, repet, improbabil, al unui conflict deschis.
Mai devreme decât mai târziu, relațiile UE-Rusia se vor „încălzi”, chiar dacă vor rămâne tensionate cele dintre Rusia și SUA.
Resursele astfel eliberate ar putea fi mai bine direcționate către problemele care pot produce efecte cu adevărat devastatoare, pe termen scurt – asaltul extremiștilor, politici sau religioși din INTERIORUL UE.
În aceste condiții, nu riscă oare România, ca și altădată în istorie, să plătescă oalele sparte de alții, mai „mari”.
Europa puternică și-a sacrificat „vasalii” de câte ori i-a fost necesar.
Vom fi oare marginalizați și dezavuați pentru radicalismul afișat acum, de dragul relației cu SUA, dar în contradicție cu atitudinea tot mai temperată, sau doar circumspectă, a UE?
Vom fi, din nou, PROSTUL SATULUI?
https://mediocruladevarat.wordpress.com
Suntem mereu in contra timp, mereu pe pozitia gresita deoarece cautam castigul imediat. Oare cat de prosti sa fim sa ne punem rau cu vecinii ? Intr-o situatie de criza vom fi sacrificati de catre ” aliati” fara nici o remuscare, timpul ne va arata asta.