Atât India cât și China cunosc faptul că la frontiera himalayană există baze secrete extraterestre. Acestea sunt în profunzimea scoarței terestre. Kongka La este regiunea cea mai puțin frecventată din lume. De comun acord, China și India nu monitorizează această zonă de frontieră.
Populația riverană, atât indieni, dar și chinezi, susțin că au văzut OZN-uri care ies din craterul muntelui. De curând, pelerini hinduși, care se aflau în drum spre Mont Kailash, au văzut pe cer lumini stranii. Ghidul le-a explicat că acest fenomen este normal în zona respectivă.
OZN-uri silențioase, în formă triunghiulară se ridică din crater, vertical, către cer. Persoanele care au dorit să se apropie de crater, au fost împiedicate atât de autoritățile chineze, cât și de cele indiene. Ambele țări au convenit să păstreze tăcerea asupra fenomenelor care se produc.
Kongka este zona pentru care, în anul 1962, cele două țări au intrat în conflict armat. Cele două țări au încheiat conflictul printr-o înțelegere conform căreia, teritoriul nu revine nici unei țări. Zona este recunoscută în lume, ca fiind inaccesibilă omului. În această regiune placa eurasiatică și cea indiană converg.
În această zonă, scoarța terestră este de două ori mai mare în profunzime, decât în alte locuri ale globului. Cu toate că zona este bogată în minereuri, nici una dintre țări nu a făcut extrageri de minereu sau de granit. India a permis unui grup de specialiști reprezentând Națiunile Unite să se apropie de zona Kongka, timp de câteva zile, pentru a observa fenomenul extraterestru.
OZN-uri de mari dimensiuni au fost observate intrând și ieșind în craterul muntelui. În 25 aprilie 2015, înaintea declanșării marelui cutremur din Nepal, un OZN de dimensiuni mari a survolat capitala. Imediat după cutremur, un alt OZN a survolat zona. Filmele cu aceste apariții au fost difuzate de televiziunea nepaleză.
Conform ufologilor OZN-urie apar în zonele unde se produc catastrofe naturale, fie înainte de producerea acestora, fie survolează zona, după producerea acestora. Înainte de producerea marilor erupții vulcanice, aparițiile lor au fost vizualizate de mulți martori.
Celebrul alpinist Reihol Messner a declarat că în timpul escaladării muntelui Himalaia, a putut observa, timp de trei ore, un OZN de dimensiuni mari. Aceeași declarație a făcut-o și colegul său, David Scott.
Ziarul India Daily a publicat mai multe articole referitor la bazele subterane extraterestre și la faptul că atât autoritățile chineze, dar și indiene, respectă legea tăcerii.
Ministrul indian al apărării, AK Antony a declarat că India nu dorește să alarmeze populația și că vor putea monitoriza aparițiile extratereștrilor în zona Kongka.

