Generalul Iliescu, dezvăluire totală: „Ăsta e planul SUA și iată ce vor de la noi”

Dumitru Iliescu

Legătura cu Brexit și problemele UE – „Ei știau că rușii vor lua măsurile respective, și i-au încurajat, le-au creat cadrul necesar derulării acestor acțiuni”.

. „Când am ajuns acasă un prieten mi-a trimis link-ul articolului”ALERTĂ din Germania! NATO se teme de un ATAC MILITAR al Rusiei: Se pregătește REACȚIA RAPIDĂ cu 30.000 de militari””. Am citit si m-am crucit, mărturisește generalul Dumitru Iliescu, fostul director al SPP.

Reputatul militar face însă o observație esențială — forța respectivă reacționează după 30 de zile de la un eventual atac. Fraților, exclamă generalul, „ce facem noi cu rușii 30 de zile, până interveniți voi?”.

„Îi așteptăm cu furcile în mâini, cu topoarele, cu coasele, cu arcurile cu săgeți, cu praștiile?”, întreabă ironic generalul, precizând — „tehnica pe care ne-au dat-o americanii e fier vechi, se îndoaie dacă o folosim, sau ne lovim cu ea propriile obiective, așa cum au pățit-o saudiții!”.

Intrigat, „Generalul lui Ion Iliescu” îl întreabă pe un „prieten”, Florin, despre ce se întâmplă. Iată răspunsul dur al „prietenului Florin”:

„Nu vezi că este praful aruncat în ochii noștri, ai tuturor? Americanii caută o justificare pentru a-și întări prezența și poziția în această zonă! Este procedura lor clasica. Spun mai întâi că rușii sunt periculoși, că fac și dreg, iar după aceea vin cu măsurile programate din timp pentru a contracara atitudinea „ostilă”, „ofensivă” a Rusiei”.

Modelul victimei care își ia „măsuri de precauție„ este o metodă aplicată pe scară largă de americani. Iată din nou opinia „prietenului” bine informat:

„Așa au făcut în multe situații, inclusiv în Ucraina, încălcând înțelegerile cu Rusia, intrând în zona de influență a acesteia (spațiul ex-sovietic), afirmând că sunt dispuși să o primească în NATO și în UE, și determinând în acest mod reacția Kremlinului, aceea de alipire a Crimeii”.

Rușii au dreptate, consideră generalul Iliescu. „Doar un ignorant notoriu nu ar fi luat o asemenea măsură, lăsând la îndemâna americanilor locația celei mai puternice baze militare prin care se controlează zona Mării Negre și nu numai…”.

„Ei știau că rușii vor lua măsurile respective, și i-au încurajat, le-au creat cadrul necesar derulării acestor acțiuni”, spune „prietenul” generalului. „Scopul lor este altul, ascuns noua muritorilor de rând!” —

Care este acela, întreabă generalul Iliescu, „consternat!”. Răspunsul vine clar și direct:

„Controlul asupra Europei și încercarea americanilor de a stopa procesul extinderii UE, inclusiv prin aderarea Rusiei, proces care ar duce la apariția unui actor foarte puternic pe plan mondial, capabil de confruntări în toate domeniile cu SUA și China”, răspunde „prietenul”.

Ei bine, susține același „amic” bine informat, prin aceste demersuri, „americanii au creat tensiuni între statele UE și Rusia”, la care s-au adăugat sancțiunile economice și „de altă natură”. În acest fel, americanii au deteriorat relațiile între UE și Rusia „și au făcut imposibil, pentru moment, demersul aderării”.

Generalul și amicul său dezvăluie că pe aceeași linie se înscrie și scutul de la Deveselu, dar și întărirea prezenței militare americane în această zonă, „sporind în mod intenționat tensiunile între România și Rusia și adâncind criza, inclusiv diplomatică, apărută între cele doua țări”.

Și, ca și cum aceste dezvăluiri nu erau suficiente, „amicul” generalului continuă declarând că ungurii și cehii „s-au prins de manevrele americanilor și au refuzat să le facă jocul”.

De fapt, americanii sunt conștienți că doar așa au „garanția de a bloca procesul apariției unei structuri europene foarte puternice și divizării zonelor de influență în favoarea acesteia”.

„Crezi ca Brexitul este întâmplător?”, întreabă „prietenul”. „Acolo americanii au „pompat” puternic… iar acțiunea Marii Britanii de a părăsi UE, servește aceluiași scop…”.

Și domnul Iohannis nu vede aceste aspecte?— întreabă „nevinovat” generalul Iliescu. „Le vede”, răspunde „prietenul”, dar „el este plecat să se întâlnească cu aia de la STASI, scuzați, am uitat că l-au preluat cei de la BND”…

„Nu îi iubesc pe ruși, dar nici nu-i urăsc, deși știu că nu sunt îngeri, cum de fapt nu-i mai iubesc nici pe americani, în care și eu, împreună cu voi toți, mi-am pus mari speranțe înainte și după integrarea României în NATO”, spune generalul Iliescu — care continuă: „Nu pot să nu vă comunic ceea ce am aflat, cu tot riscul pe care mi-l asum de a fi etichetat ca pro-Rusia, deși eu sunt doar pro-România!”.

În final, generalul Iliescu transmite că așteaptă în continuare eliminarea vizelor pentru români în SUA — „noi am scos, de mulți ani, vizele pentru ei!”, scrie generalul, subliniind ironic „Așa se procedează între partenerii care se respectă reciproc!”

„Scuzați, într-adevăr vreau cam mult în schimbul neînsemnatelor miliarde de dolari pe care le-am făcut plocon partenerului nostru strategic!”, încheie generalul Dumitru Iliescu analiza postată pe Facebook, intitulată incitant — „Ne atacă Rusia!?”.

https://ro.sputnik.md

Acest articol a fost publicat în POLITICA(editoriale). Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Generalul Iliescu, dezvăluire totală: „Ăsta e planul SUA și iată ce vor de la noi”

  1. MApN's avatar MApN spune:

    De la Lovitura de Stat si de mai inainte se practica aceasta manipulare tip „alibi”. Daca n-am fi avut lideri compromisi fata de cei de afara si daca acei lideri ar fi avut si coloanal vertebrala, am fi fost azi la nivelul unei tari civilizate. Dar din moment ce a fost Lovitura de Stat, era normal sa se continue mizeria de communism prin taraturile din esalonul 2, continuatorii. Daca ar fi fost revolutie si daca revolutia ar fi invins, cum le place sa spuna, n-am mai fi avut treaba cu esalonul 2 al comunismului care ne conduce, am fi avut alte valori la nivel de lideri si dupa 28 de ani am fi fost la nivelul tarilor civilizate.

  2. Catalin Didica's avatar Catalin Didica spune:

    Parerea mea este ca Pacepa a tradat si a spus multe secrete americanilor. Astia au facut planul si prin caderea comunismului au incercat LOVITURA de STAT tinand cont ca Ceausescu refuzase acest lucru. Americanii au planuit cot la cot cu rusii, israel, anglia, franta, germania, austria, ungaria si inca cateva tari europene. Toti au avut agenti in Romania care au trecut ca prin branza granitele ( la ordinul criminalului bolsevic iliescu mizeria umana ) si ei venisera ca turisti… Erau aici ca sa lupte in caz ca conservele kgb-iste iliescu si restul mizeriilor nu reuseau planul. Chiar si asa romanii ucisi atunci multi dintre ei au murit asasinati de acesti agenti secreti.

Lasă un răspuns