“Nu va mai rămâne piatră pe piatră!”

Nu vi se pare că în România (lăsând la o parte Viscolul) se întâmplă (demult) ceva cu totul nefiresc?

Haideți să începem cu începutul:

• Suntem singura țară din Est care a făcut o Revoluție-Lovitură de Stat, au murit peste 1500 de oameni și ne-am asasinat conducătorul.

• După aceea au venit minerii, au făcut “curat”

• Românii au devalizat toată economia lăsată de Ceaușescu, au distrus și au furat aproape totul.

• Din 2010 Ura a luat locul Rațiunii, politicienii au început să se bage în Pușcărie unii pe alții.

• Din 2015 s-a ajuns la Paroxismul Urii: Tinerii au început să ardă la Propriu în Cluburi, după care alți tineri au ieșit în stradă și au revărsat altă Ură Adâncă asupra Semenilor lor.

• Controlul Societății a fost preluat de Globaliști, de Soroș, de Multinaționale și de Securitate

• Politicienii au continuat să se bage în Pușcării unii pe alții

• Creștinismul, Tradiția și Valorile Poporului sunt atacate cu toată forța, în numele unei așa-zise Europenizări Forțate. A fi patriot sau naționalist începe să fie sinonim cu “Dușman de Clasă”, iar creștinii sunt blamați și marginalizați. Românilor le e rușine să spunâ că sunt Români și Creștini.

• Creștinii s-au resemnat și spun că vine Sfârșitul Lumii (oare? sau este explicația inacțiunii și CONTEMPLAREA Distrugerii unui Neam și a Religiei Sale?)

• Odată cu Venirea Nazistului la Putere în 2015, Societatea Românească a cunoscut cele mai Înalte forme ale URII întâlnite vreodată în România.

• De fapt, Societate, Politica și Economia sunt Conduse doar prin Ură și Frică, iar de vreo cincisprezece ani, oamenii nu votează decât cu Ură, unii împotriva altora.

• Politicienii nu mai sunt adversari, ci sunt Dușmani de Moarte.

• Acum, fără nici o logică, Guvernele o iau cu totul Razna, Distrug tot ceea ce ar mai putea avea o noimă: Sănătatea, Învățământul, vând totul, de la Economie la Români.

• Iar Peste toată această URĂ fabuloasă, Tronează triumfător Klaus Werner Iohannis, care injectează zilnic cetățenii cu și mai multă URĂ, unii împotriva celorlalți. Discursurile de ieri ale lui Orban și Iohannis, au fost de fapt ODE înălțare Urii.

Îmi spunea un prieten acum câteva luni, atunci când am aflat prima dată despre Planul Distrugerii Definitive a României, să plec din țară cât mai pot, pentru că, începând din acest an, în România

“Nu Va Mai Rămâne Piatră Pe Piatră”.

Am decis însă să rămân și să lupt, așa cum pot.nTe poți lupta însă cu orice, dar cu Lașitatea, Lipsa de Curaj și Miorismul Românilor, nu. Românii-puținii care au mai rămas neinjectați de Ura Adâncă-, s-au baricadat în ei înșiși și în case, și așteaptă Sfârșitul sau vreo Minune.

Povestea asta cu Ordonanțele, Urletele lui Orban, Scrâșnetele lui Iohanis și vânzările Ciolacilor, pare un Apogeu al unui Dezastru Planificat.

Și dacă vă voi spune că e doar Începutul?

Exact așa este!

Abia acum a început!

Nu vreți să Știți Finalul pe care Ni-l pregătesc!

Cum mi-a zis?

În România, până în 2022, Nu Va Mai Rămâne Piatră pe Piatră!

(Ce se întâmplă de fapt, și dacă a mai rămas ceva-cât de lipsit de speranță ar fi-, de făcut, în postările viitoare)”

Autor: Gelu Visan

 Gelu Vișan Facebook

 

Acest articol a fost publicat în ROMANIA (distrusa). Salvează legătura permanentă.

6 răspunsuri la “Nu va mai rămâne piatră pe piatră!”

  1. Sabina's avatar Sabina spune:

    Apocaliptice ganduri! Dar nu-s convinsa, ca lucrurile stau tocmai asa! In primul rand, NU Romania poarta vina loviturii de stat din ’89, ci totul a fost pregatit si premeditat in detaliu, cu mult timp inainte, cu implicare internationala , iar soarta cuplului Ceausescu a fost lasata la latitudinea actorilor locali: Silviu Brucan, Ion Iliescu, Petre Roman, Victor Atanasie Stanculescu si Gelu Voican Voiculescu. Alex Mihai Stoenescu in cartea-interviu „In sfarsit adevarul…” expune in mod amanuntit care dintre persoanele, mai sus enumerate, au hotarat soarta familiei prezidentiale de atunci.
    In al doilea rand, NU romanii au devalizat toata economia lasata de Ceausescu, nu suntem toti niste hoti organizati in trupe de gherila, gata pregatiti de jaf la drumul mare. Vin aici cu cateva exemple: ELBA Timisoara inca mai lucreaza, produce si face export pentru strainatate, asadar oamenii n-au instrainat-o, ba din contra au imbunatatit-o si-au dezvoltat-o, IRUM S.A. Reghin cu exporturi de tractoare forestiere in Austria, Elvetia si Germania, fabrica SIMEX S.A. din Simleu Silvaniei care produce mobila romaneasca si-o exporta atat in Occident, cat si in imensa piata a Federatiei Ruse, IUS Brasov care produce scule si unelte romanesti atat pentru export, cat si pentru piata interna. Si-or mai fi si altele, dar nu le mai trec in revista pe toate. Nu acesta-i scopul, ci demonstratia ca omul sfinteste locul si ca unii dintre noi muncesc sustinut si cu discretie, facand pentru Romania mai mult decat ne dam noi seama.
    E adevarat insa, ca s-a ajuns la un grad ridicat de conflict social, pentru ca venim dupa ani intregi de crestere a inegalitatilor, de marginalizare economica si sociala, de pauperizare crancena. Stratificarea sociala tot mai dura, dezindustrializarea, demnitarii care jefuiesc aceasta tara si-o inchina la steag strain, acea categorie de bugetari verosi, care ingroasa aparatul birocratic si care taie frunza la caini pe salarii fabuloase, toate acestea au fost „rasplatite” in mod corespunzator cu visele politice ale libertatii si democratiei occidentale. Mecanismele acestea cu democracy si cu valurile de „prosperitate”, cu propaganda si manipularea mainstream media, gen „american dream” (absolut toti romanii vor avea case, afaceri, conturi prin paradisurile fiscale, iahturi, limuzine si avioane personale, dupa caderea socialismului) nu mai functioneaza, iar de aici paroxismul: „nu va mai ramane piatra pe piatra”. Ma indoiesc! Inca mai au nevoie de sclavi, pentru ridicarea imperiului lor, inca mai au de jefuit, inca mai au nevoie de maruntisul ieftin, santajabil in jocul marilor puteri, dar mai ales consider, ca glasul de astazi al Romaniei eterne – intregire, neatarnare, dreptate – INCA nu s-a facut auzit! O fi idealist cum gandesc, dar macar folosesc „materialul didactic” foarte scump platit – experienta inaintasilor. Cu atat mai mult cu cat, n-am contractat vreun pasaport in linie dreapta spre toate granitele viitorului, dar am posibiliatea sa aleg pionieratul deciziei concrete, atunci cand va veni timpul.

    • A.D.'s avatar A.D. spune:

      Doamnă S.,

      Simt nevoia să vă „grăbesc”, fiindcă văd că la subiectul meu favorit nu mai ajungeți: învățământul.

      Ce spuneți de învățământ ?

      Încercați, vă rog, un răspuns detaliat.

      Mulțumesc.

      • Sabina's avatar Sabina spune:

        Nu stiu in ce masura pot sa va ofer un raspuns obiectiv, in legatura cu sistemul de invatamant romanesc, deoarece apartin acelei generatii a carei instruire este considerata, in zilele de astazi, perimata sau – mai rau – retrograda. Din cele observate, insa, asa…de la distanta, nefiind implicata direct, o continua si nesfarsita „reforma” in educatie, s-a dovedit a fi un esec. Trei decenii de un asemenea „experiment” social si-au pus amprenta asupra generatiilor tinere, care ar fi trebuit sa reprezinte reusite proprii societatii noastre. S-a dorit modernizarea si europenizarea scolii romanesti, prin eliminarea „poverii” insusirii si intelegerii, de catre elevi, a unei cantitati de informatie considerate inutile, urmarindu-se „vindecarea” de Creanga si de Eminescu, ori de Stefan cel Mare si Mihai Viteazul. Imi displace profund sa intru in dispute pe tema conflictului intre generatii, tocmai de aceea voi evita sa va prezint un raspuns direct si dur. In plus, NU doresc sa insult copiii nimanui, cu atat mai mult cu cat eu n-a descendenti. Un parinte responsabil, asumat, face sacrificii imense pentru odrasla sa, prin urmare nu-s in masura sa judec daca, sa presupunem, in urma absolvirii unor studii superioare dupa ’89, tanarul cu pricina a devenit mai erudit, mai pregatit, mai carturar si mai savant decat corespondentul lui din vremurile de dinainte de 1989. Viata arata ca nimeni nu este aprioric depozitarul adevarului absolut, iar experienta (ca si exercitiul invatarii, de altfel) nu se extrage ca lozul in plic, ci prin munca sustinuta, ambitie, incercari si esecuri strict personale. Nenorocirea este, ca cea mai mare siguranta de sine o dau tocmai prostia si suficienta. In opinia mea, totul se rezuma la fenomenul de transmitere a experientei de viata a generatiilor adulte si a culturii catre generatiile de copii si tineri. Daca exista din familie indemnul parintesc catre studiu si perfectionare, atunci chiar si fara traditia invatamantului de dinainte de „revolutie”, elevul constientizeaza importanta studiului INDIVIDUAL si se pregateste temeinic, reformele si formatul manualelor avand o foarte mica importanta. Daca i se inoculeaza alte „valori” sau nimic/gol/vid, atunci….ce-as putea sa spun? Ca numai cu totul si cu totul exceptional, salcamii infloresc a doua oara.

    • citadela's avatar citadela spune:

      Trendul in Fed Rusa si realitatile sunt altele decit ce ne prezinta Turnurile Kremlinului:
      Ia sa privim statisticile oficiale prezentate de experti respectati si binecunoscuti:

      Postarea lui Vladislav Zhukovsky
      3 septembrie 2019
      acţiuni
      Și iată gluma promisă de autorități și Rusia Unită … direct la cimitir până la mormânt. Pentru ca fondul de pensii să poată trăi mai confortabil, iar rușii nu au fost nevoiți să plătească autoritățile de pensii.

      • la sfârșitul lunii ianuarie-iunie 2019 rata mortalității a depășit rata natalității în Rusia de 198,8 mii persoane (anti-înregistrare din 2010)
      • 69 din cele 85 subiecte ale RF în mod constant pe moarte
      • în 83 de regiuni din Rusia a înregistrat o scădere a fertilității
      • în 39 de entități constitutive ale Federației Ruse, mortalitatea depășește natalitatea de la 1,5 la 2 ori (aceasta este o puternică colaps demografic, dispariția în rindul țărilor subdezvoltate cu un sistem de sănătate distrus și protecție socială a populației)
      • în toată țara în prima jumătate a anului 2019, numărul deceselor a depășit numărul. De 1,3 ori născut
      • creșterea migrației (134 mii de persoane) doar 67,4% au compensat declinul natural al populației.
      • de la începutul anului 2019, populația a scăzut cu 64,8 mii de persoane (în aceeași perioadă a anului precedent cu alte 88,7 mii de persoane)

      O astfel de criză demografică profundă și dispariția record a rușilor într-un deceniu este rezultatul politicilor socio-economice distructive urmărite de autorități. Pe lângă motive obiective (impunerea unor valuri demografice pe termen mediu și lung), eșecul demografic este asociat cu o criză sistemică prelungită a economiei, o scădere pe termen lung a nivelului de trai al populației, o săritură în sărăcie și sărăcie, strângerea centurilor, creșterea prețurilor și a impozitelor din populație, comercializarea sferei sociale, scăderea accesibilității și a calității sisteme de sănătate.

      Acesta este drumul către prăpastie. Iar prin aceasta, Rusia și societatea sunt conduse de escroci, hoți și oligarhi din Rusia Unită și Cooperativa OZERO(Lacul)

      • citadela's avatar citadela spune:

        „40% dintre ruși (60 de milioane de oameni) au venituri pe cap de locuitor sub 20 de mii de ruble pe lună, nu pot supraviețui pensiilor cerșitoare (11-12 mii de ruble), nivelul de trai al populației scade pentru al șaselea an la rând (oficial cu 8,5%, de fapt cu 40% ), cel mai obișnuit salariu în Federația Rusă este sub 23,5 mii, prețurile din 2014 au crescut oficial cu 48% (de fapt de 2-2,5 ori), 65% din populație nu au economii, 26% dintre copii trăiesc în sărăcie (venitul pe cap de familie al membrilor familiei sub nivelul de subzistență), care a doua familie numeroasă (trei și mai mulți copii) este cerșetor.”
        https://vk.com/vladislav_zhukovsky
        ………..
        ” Fundația 🔥Kremlinului achizitioneaza contra cost un numar masiv de bloggeri și LOM-uri (lideri ai opiniei publice): zeci de milioane de ruble bugetare sunt cheltuite pentru a legitima regula eternă a lui Putin în rețelele sociale, Instagram și YouTube.

        Blohera, care ieri a făcut reclamă pentru creme de față și scruburi de călcâi, este acum expert în reforma constituțională și în legiferare. Ei pretind că Putin rescrie Constituția și schimbă configurația puterii nu pentru el însuși, ci pentru binele rușilor.

        Se presupune că o rescriere de urgență și grabă a legii fundamentale a țării este o binecuvântare și o mare dragoste pentru populație. Aceasta se face astfel încât Constituția să devină „mai populară” și „pensiile să poată fi indexate”. Aparent, Constituția era anti-oameni, iar versiunea anterioară a Constituției interzicea majorarea pensiilor și prestațiilor, plata capitalului maternității pentru primul copil, ajutorarea familiilor mari cu venituri mici și hrănirea mâncărilor calde pentru școlari.😉

        Pentru astea au găsit bani pt blogeri… In schimb pentru operații, copiii bolnavi grav și lemne de foc sunt rugați pe Canalele OFICIALE 1 să trimită SMS-uri. O dizgrație.”

        …si tot asa Sabina, asta ca sa nu credem tot ce auzim pe canalele „oficiale”

  2. Sabina's avatar Sabina spune:

    Citadela, chiar ma amuza (in sensul bun, in nici un caz ironic) raspunsurile tale! Iti citesc comentariile pe aici si-am priceput de mult ca esti „sprintar” la minte! Dar chiar sa-mi transmiti ditamai situatia socio-economica din Fed. Rusa, avand impresia ca-s rupta de minte si n-o cunosc, la asta nu ma asteptam in ruptul capului!!! Daca venea din partea vreunui sfertodoct, mai treaca- mearga, dar…si tu, Brutus?:)))))))
    Intamplator, de-ti vine sa crezi sau nu, am avut ocazia sa lucrez la un contract de 6 ani in Ekaterinburg, avand oportunitatea sa ma lamuresc, la fata locului, cat s-au imbunatatit lucrurile in viata rusilor de rand (NU ma refer la oligarhi sau politicieni, majoritatea din prima categorie schimbandu-si domiciliul in Anglia sau sudul Frantei) si ce mai trebuia indreptat. Din aproximativ 85 de subiecti federali ai Rusiei (zic aproximativ, pentru ca nu toti au reprezentant in Consiliul Federatiei si-n Duma de Stat) si vreo 9 districte, afectate sunt cele din Orientul Indepartat, Ural, Siberian. In rest, lucrurile se miscau de atunci binisor, dar nicidecum dezastruos.
    Asadar, ma opresc aici, multumindu-ti pentru initiativa si bunavointa!

Lasă un răspuns